Revista „Atitudini” a Casei de Cultură „I.L. Caragiale” din Ploiești publică în cel mai recent număr, din septembrie 2021, un fragment din prefața lui Dan Gulea, „Palimpsestul urban, de la oameni la locuri”, de la ??????? ?? din „????????̂?? ??????̦???”, de ing. Alin Tomozei. Acest volum secund din seria de trei dedicate traversării orașului în timp și spațiu se ocupă de unul dintre cele mai emblematice locuri ale orașului de ieri și de astăzi, centrul orașului, surprins în transformările unui secol ce a cuprins două războaie mondiale și planurile de sistematizare ale comunismului.
Indicele de nume proprii și cel de străzi ghidează cititorul prin cele peste 1000 de fotografii ale „plimbării prin timp și spațiu”:
„În album este vorba de mici istorii condensate, în care Alin Tomozei este expert; o casă este descrisă în primul rând prin proprietarii ei, prin importanța lor în societate. Un astfel de exemplu este casa George Papp de pe Armoniei nr. 1: „a fost construită în perioada anilor 1870-1880. În acest frumos imobil a locuit și Gabriel M. Papp, nepot al lui George Papp, mare comerciant, viticultor, cunoscut filantrop, președintele comunității evreiești din Ploiești (în jurul anilor 1910) și vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Camerei de Comerț și Industrie Ploiești, printre altele și proprietar al faimosului magazin din perioada antebelică/ interbelică, Hora Țărănească”.
Veritabile studii sociologice sau de mentalitate se pot face urmărind denumirea firmelor sau viața generală a străzii, conform epocii: sunt cca 200 de fotografii din perioada 1871-1948 și aproximativ 1000 de fotografii din perioada 1948-1986, surprinzând detaliile clipei; de la figurile pasagere surprinse de Debie, adesea încrâncenate, la diferitele tipuri, mode, haine și atitudini ale trecătorilor. O notă specială pentru carul alegoric al rafinăriei Astra de la defilarea de 1 mai 1946, pentru afișele și anunțurile de expoziții și manifestări care pot fi citite în centrul anilor 1960.”
Apariţia volumului II de sub tipar şi lansarea lui se va realiza peste puțin timp! Vă ținem la curent!
Revista „Atitudini” a Casei de Cultură „I.L. Caragiale” din Ploiești