“Graţie căii ferate, dintr-un oraş de provincie, tradiţional şi profund religios, Ploieştiul a devenit unul cosmopolit, cu adevărat european. Iar gara a fost poarta de intrare a acestui suflu nou în viaţa urbei şi, datorită numeroaselor vizite pe care le-a primit, a fost tribuna politică a vremii şi, uneori, chiar centrul lumii:ţarul Alexandru al II-lea şi Marele Duce Nicolae au venit, de pildă, la Ploieşti, în mai 1877, în contextul declanşării războiului ruso-româno-turc. Acest articol adună însă mai cu seamă istorii privind legătura dintre regalitatea română şi gara Ploieşti;căci timp de aproape şapte decenii, între 1872 şi 1938, trenul a fost mijlocul de deplasare favorit al familiei regale, iar spaţiul ploieştean a fost zona cea mai tranzitată de monarhi în călătoriile pe care aceştia le-au întreprins, în special din momentul stabilirii reşedinţei de vară la Sinaia. Stop-cadru:la un moment dat, mai marii oraşului, sătui de atâtea sosiri şi plecări de trenuri oficiale, care reclamau prezenţa lor în gară, decid să boicoteze „corvoada”; aşa că poliţia locală trece la sechestrări şi arestări, ca să se asigure că înalţii oaspeţi – în trecere cu trenul prin Ploieşti – vor avea totuşi parte de o primire pe măsură.”
Autor: istoric Dorin STANESCU
Citeste articolul.