GH. GR. CANTACUZINO

„Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul (n. 22 septembrie 1832, București, Țara Românească – d. 22 martie 1913, București, România), a fost un om politic român, ales primar al Bucureștiului (mai 1869 – ianuarie 1870), ministru în varii guverne și prim-ministru al României de două ori, în perioadele 1899-1900 și 1904-1907.
Gheorghe Grigore Cantacuzino se trăgea din vechea familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români respectiv împăraților bizantini Cantacuzino. A fost fiul vornicului Grigore Iordache Cantacuzino (1800-1849) și al Luxandrei Cantacuzino, născută Kretulescu.
Era descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu.
A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în drept, în anul 1858. După ce s-a întors în țară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a devenit consilier la Curtea de Apel Bucuresti, functie din care a demisionat la data de 4 mai 1864.
În calitatea sa de membru al lojei masonice Sages d’Heliopolis, din anul 1865, a participat activ la coaliția politică, cunoscută ca Monstruoasa coaliție, care a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României. Dupa lovitura de stat de la 11 februarie 1866 a reintrat în magistratură, ca președinte al Curții de Apel București.
A fost ales deputat în Adunarea Constituantă de la 1866, unde a făcut parte din comitetul însărcinat cu elaborarea Constituției din 1866.
A fost ales de mai multe ori deputat și senator în Parlamentul României, iar în perioada aprilie 1869 – ianuarie 1870 a fost primar al Bucureștiului. Una din inițiativele sale în perioada cât era primar a fost și ridicarea monumentului denumit Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul Carol I. A deținut în două rânduri funcția de ministru de Interne (11 aprilie 1899 – 9 ianuarie 1900 si 22 decembrie 1904 – 12 martie 1907) și pe cea de președinte al Consiliului de Miniștri. A mai deținut funcțiile de: ministru Lucrărilor Publice (16 decembrie 1873 – 7 ianuarie 1875) și pe cea de ministru al Justiției (24-27 ianuarie 1870). După moartea lui Lascăr Catargiu a devenit șeful Partidului Conservator. În iulie 1900 a prezidat ședința partidului în care s-a aprobat fuzionarea acestei formațiuni politice cu Partidul Constituțional (“junimist”). În aprilie 1907 s-a realizat fuziunea tuturor formațiunilor politice consevatoare, iar Cantacuzino a fost nevoit să cedeze șefia noului Partid Conservator lui Petre P. Carp.
Datorită averii sale colosale a fost supranumit “Nababul”. Din banii de care dispunea, a construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni, numit uneori „Palatul Cantacuzino Bușteni”, în prezent muzeu, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și “Micul Trianon”, în prezent în ruină.”

Descriere apărută în monografia orașului Ploiești, de Mihail Sevastos:

„Gh. Gr. Cantacuzino – „Nababul”, cum i se zicea – își avea fieful politic la Prahova, șef local al partidului conservator fiind Luca Elefterescu.
Ministru, președinte al senatului și premier, Cantacuzino – vremelnic chiar șef al partidului conservator – punea în toate demnitățile o notă de prestigiu și de autoritate.
Alegându-se în parlament la Prahova, el intreținea – ·cu toată faima-i de zgârcenie – clubul, ziarul săptămînal „Prahova” (al cărui director a fost întâiu d. Victor Bilciurescu, apoi d. Eugen Ionescu) și suportă toate cheltuelile campaniei electorale.
Cantacuzino locuia într-un castel la Florești (Prahova), in mijlocul unor imense grădini – cu un parc de vânătoare, populat de fazani și de căprioare. Își construise în urmă la Zamora – în fața Buștenilor – un castel a cărui linie și înfloritură au pecetea stilului românesc.
In Ploești figura venerabilă a Nababului – împodobită de impozante barbete albe – se pastrează încă în mintea oamenilor maturi și bătrîni, care-i respectă cinstea exemplara și atitudinea cavalerească.”

Sursa:
1. Wikipedia;
2. Monografia orașului Ploiești de Mihail Sevastos, Tiparul „Cartea Românească“, București, 1937 / p.127.

Urmăriți episodul IX, despre George Cantili, din 15 februarie 2020.

PERSONALITĂȚI PLOIEȘTENE – EPISODUL VIII

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email