G. S. BECESCU-SILVAN
„Gheorghe Becescu-Silvan, autor de nuvele și de romane istorice, nu-i ploeștean de origine. El s-a născut în mai 1875 în comuna Berești, județul Covurlui (unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Moldova. Reședința județului era municipiul Galați. În 1950, a fost desființat de regimul comunist, iar teritoriul său a fost împărțit între raioanele Galați și Târgu Bujor ale regiunii Galați) și a murit la Ploești în anul 1924.
S’a stabilit in Ploești în urma căsătoriei; și a făcut în acest oraș, avocatură, politică și gazetărie.
S’a ocupat de tânăr cu literatura. A facut parte din comitetul de redacție al revistei bilunare „Carmen”.
Și-a complectat instrucțiunea la München și Bruxelles, unde și-a luat doctoratul în drept.
A colaborat la suplimentul literar al ziarului socialist „Lumea nouă”, la „Adevărul Literar” – precum și la multe din publicațiile efemere ale timpului. A debutat cu volumul de nuvele „Cuiburi părăsite”. A scris nuvele și romane cu caracter istoric – această lature atrăgându-l cu deosebire. A tipărit „Dan, căpitan de plai”, nuvelă istorică, a cărei acțiune se petrece în Basarabia.
A scris un roman istoric din viața lui Ștefan cel Mare, „Valea Albă”, dar și un roman despre „Războiul nostru de neatârnare”.
În domeniul romanului istoric, pe lângă multe calități, Becescu-Silvan are meritul de a fi unul din principalii premergători. A simțit tezaurul trecutului nostru pentru literatură.
Ca avocat, el s’a distins în procesele dela Curtea cu Juri – unde temperamentu-i în fierbere, cu dese exploziuni, atitudinea și gesticulația lui teatrală , vocea-i sonoră, bine timbrată, cu volum – mlădioasă în același timp, urcându-se vibrant până la notele cele mai de sus – avea mari succese populare. N’a avut aceleași succese și la tribuna parlamentară.
Într’o polemică cu dânsul, A. C. Cuza l-a numit dela tribună: „dr. Silvescu-Becan”, – și mulți ani, această poreclă l-a urmărit în cariera-i publică.
Trăit în zarva Bucureștilor, făcând parte din boema Capitalei, Becescu-Silvan era un îndrăgostit de natură și de singurătate.
În vacanță sau în zilele de vacanță, el nu se ducea la Bușteni sau la Sinaia – ci în pustietățile Cheii, unde și-a facut o vilă și unde a cerut să fie înmormântat.
Deși robust, înalt, bine legat, – acest atlet cu figură masivă, bronzată (căruia boema bucureșteană îi spunea în tinerețe .„Maurul”), a murit în vârstă numai de patruzeci și cinci de ani.
Se odihnește la Cheia – în munte, printre păduri, într’o singurătate care începe să fie turburată de pasul omului răzbătător”.
Sursa: Monografia orașului Ploiești de Mihail Sevastos, Tiparul „Cartea Românească“, București, 1937 / p.124-125.
Urmăriți episodul IV, despre Nicolae Francisc Bejan, din 11 ianuarie 2020.
