PERSONALITĂȚI PLOIEȘTENE – EPISODUL CLIII

S-a născut pe 2 februarie 1917 în Bârlad, județul Vaslui, dar își va petrece copilăria și apoi va urma studiul școlar la Călărași, județul Călărași, acolo unde drumul vieții îi așezase pe părinții dânsului.

În anul 1937, va absolvi liceul real de băieți „Știrbei Vodă” din localitate (astăzi Colegiul Național „Barbu Știrbei”) reușind o clasare meritorie la examenul de Bacalaureat.

Încurajat de părinți, tânărul Octavian Marin Toncea va alege să urmeze cariera militară, mai exact Școala Superioară de Artilerie și Geniu pe care o va absolvi în anul 1940 cu gradul de sublocotenent. Cu toate că este repartizat în Regimentul 20 Artilerie din Călărași, tânărul ofițer nu va renunța la a-și completa studiile, înscriindu-se la cursurile Școlii Speciale de Artilerie Antiaeriană din București pe care le va absolvi un an mai târziu.

Imediat după absolvire, Octavian Marin Toncea este trimis pe frontul de Est participând activ, în perioada anilor 1941-1943, la luptele pentru eliberarea Basarabiei și la campania armată împotriva U.R.S.S. Astfel, va lua parte la batăliile de pe actualul teritoriu al Ucrainei (Dalnic, Odesa, Mykolaiv, Mariupol, Henichesk, Volnovakha, Dnipropetrovsk și Zaporije) sau al Rusiei de astăzi (Taganrog – port la Marea Azov, Rostov-pe-Don, Morozovsk și Stalingrad).

În documentele vremii se amintește de modul strălucit cu care ofițerul Octavian Marin Toncea a știut să-și salveze întreaga unitate din încercuirea de la Stalingrad (considerată cea mai sângeroasă și mai mare batălie din istoria omeririi), în zilele de 9-15 ianuarie 1943, atunci când a reușit să străpungă liniile de tancuri sovietice T34 ce-i înconjuraseră din toate părțile.

Odată cu întoarcerea armelor şi trecerea României de partea Naţiunilor Unite, în lupta împotriva puterilor Axei, ofițerul Octavian Marin Toncea va lupta cu aceeași pricepere, curaj și devotament contra trupelor germane care, în zilele de 23-27 August 1944, atacaseră violent Bucureștiul. Se va face remarcat în bătălia din sectorul de luptă Odăile-Otopeni-Băneasa unde, conducând cu multă iscusință și vitejie ostașii Bateriilor 53 și 70 Krupp (calibru 88 mm), va reuși să invingă trupele germane de parașutiști și să facă prizonieri peste 80 dintre aceștia.

Va fi decorat cu Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, prin Înaltul Decret nr. 807 din 23 martie 1945, cea mai înaltă distincție militară de război a României, pentru „faptele excepționale de război ale ofițerului Octavian Marin Toncea care s-a distins în fața inamicului” primind, cu această ocazie, și uniforma specifică ordinului.

În perioda septembrie 1944 – mai 1945, va lua parte la războiul de pe frontul de Vest (prevederile Convenției de Armistițiu dintre România și Coaliția Națiunilor Unite, din 12 septembrie 1944, cereau imperativ autorităților române participarea la război cu cel puțin 12 divizii) unde se va face remarcat în bătăliile de pe teritoriul Ungariei, la Szolnok, Kecskemet, Budapesta sau de pe teritorul fostei Cehoslovacii unde va participa la operațiunile sovietice desfășurate împotriva trupelor germano-ungare din munții Javorina, Fatra Mare sau Tatra.

După încheierea războiului și instaurarea comunismului, sub ocupația Armatei Roșii, „democratizarea” armatei române a presupus, în primul rând, înlăturarea înalților ofițeri școliți în „vechiul regim”. Ei erau „vinovați” că participaseră cu eroism la bătăliile frontului sau că îndepliniseră funcții de decizie. Mulți dintre ofițerii români aveau să fie condamnați de comuniști sub diferite pretexte, și închiși la Aiud, Jilava , Sighet, Gherla, Făgăraș sau în lagărele de muncă forțată. Între anii 1945 și 1950 peste 160 de generali români au fost arestați.

În anul 1951, la doar 34 de ani, ofițerul Octavian Marin Toncea va fi trecut în rezervă scăpând totuși de un deznodământ tragic pe care mulți dintre camarazii săi nu-l vor putea, din nefericire, evita.

A urmat o perioadă grea, în care posibilitatea de reintegrare într-o funcție civilă, pentru un fost ofițer-erou pe frontul de Est, era extrem de dificilă sau cel puțin nu la așteptările, din punct de vedere intelectual, ale persoanei în cauză. Se va angaja, într-un final, în cadrul Grupului de Întreprinderi de Gospodărire Comunală și Locativă Ploiești (G.I.G.C.L.) unde, după mulți ani de străduință, va ajunge șef de cadre, poziție din care va ieși la pensie în anul 1982, la împlinirea vârstei de 65 de ani.

____________

Mulți dintre dumneavoastră, pe bună dreptate, se vor întreba de ce îl încadrăm la „Personalități Ploieștene” pe bârlădeanul Octavian M. Toncea? Simplu, pentru că de la vârsta de 30 de ani, începând cu anul 1947, acesta se va stabili definitiv la Ploiești, în urma căsătoriei cu distinsa domnișoară Constanța (Tanți) Georgescu, cea care îi va sta alături și-l va spriji timp de 30 de ani, până la dispariția ei prematură din 18 martie 1977, la vârsta de doar 51 de ani.

Pentru că Generalul (r) Octavian Marin Toncea, în cei 55 de ani petrecuți la Ploiești, a demonstrat, poate mai mult decât medaliile și titlurile primite de-a lungul timpului, inclusiv titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești”, că poate fi un exemplu de urmat pentru generațiile mai tinere, prin calitățile sale umane deosebite: curaj, spirit de sacrificiu, demnitate, omenie, cultul adevărului și dreptății… toate fiind repere care definesc valoarea de excepție a omului Octavian Marin Toncea.

____________

Dupa revolutia din decembrie 1989, ofițerii care au supravietuit regimului comunist vor avea posibilitatea să-și recapete din drepturi și/ sau să le fie recunoscute meritele obținute pe câmpul de luptă.

Astfel, în ziua de 29 august 1994, colonel (r) Octavian Marin Toncea, Cavaler de Război al Ordinului „Mihai Viteazul”, devine primul Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești „pentru devotamentul patriotic, inițiativa și curajul deosebit cu care s-a distins în lupte grele prin fapte de arme excepționale pe câmpul de luptă, în cel de-al Doilea Război Mondial 1941-1945, apărând patria și libertatea ei”.

Mai mult, în data de 21 octombrie 1994, având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale Gheorghe Tinca, Președintele României de atunci, Ion Iliescu, în baza Decretului nr. 198/1994, îl avansează pe Octavian Marin Toncea la gradul de general în rezervă, conferindu-i Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial”, pentru serviciile militare aduse României în timpul războiului.

Și parcă nu putem încheia, scurta și umila noastră prezentare biografică, fără a vă face cunoscute câteva dintre gândurile sale transmise, printr-o scrisoare testamentară, copiilor și nepoților săi:

„Eu, iubiții mei copii, mă despart de voi cu mare regret, nu înainte de a vă îmbrățișa cu căldură și dragoste profundă… plec, cu seninătate și curaj, pe drumul ce mi l-a hărăzit bunul Dumnezeu! Lunga mea viață a însemnat zile de furtuni și uragane dar și multe zile senine și frumoase. Dar așa este viața! Nu trebuie să ne speriem… Numai curajoșii înving! Și eu am învins mereu!”

Ne va părăsi într-o zi de toamnă, marți 1 octombrie 2002, la venerabila vârstă de 85 de ani. Înmormântat cu onoruri militare și salve de foc, ploieșteanul Octavian Marin Toncea se alătură acelor buni români care au pus pe primul loc familia și țara la loc de cinste.

Pioasa noastră amintire și vie recunoștință, Generale!