Istoria modernizării „Teatrului de Stat” din Ploiești

Deși există și astăzi voci critice cu privire la soluția adoptată la acea vreme, de mascare a clădirii teatrului construit în anul 1927 de marele arhitect Toma T. Socolescu împreună cu arhitectul primăriei Ploiești N.Z. Smina, la inițiativa inginerului Gh. Ionescu-Boroaia (vezi. fig.1), pentru cunoașterea exactă a contextului în care s-a realizat acest proiect am apelat la amintirile proiectantului și șefului de proiect, arhitectul Sorin Petrescu, un talentat și apreciat arhitect, stabilit încă din anul 1985 în estul Bretaniei, în pitorescul oraș Rennes.

Clădirea inițială a teatrului a fost proiectată paralel cu axele străzilor Dr. I. Radovici (actuala str. Toma Caragiu) 7 și Nicolae Bălcescu, având fațada principală retrasă față de aliniamentul străzii Dr. I. Radovici, creându-se astfel o piațetă destul de generoasă. Construcția în sine nu a fost una din lucrările reprezentative ale marelui architect Toma T. Socolescu, având câteva disfuncționalități importante precum lipsa foaierului, a unei garderobe, dar mai ales a unei săli de repetiții.

În anul 1974, directorul teatrului, marele actor și artist al poporului Marcel Anghelescu, va iniția pe lângă Institutul de Proiectări Prahova (I.P. Ph.) primele demersuri în vederea modernizării instituției pe care o conducea. Pentru că ideea construirii unui teatru nou, modern, în Ploiești, fusese eliminată oficial, sub pretextul că: „-Cine vrea să meargă la teatru, să ia trenul până la București și se poate întoarce în aceeași seară”, Marcel Anghelescu s-a gândit să încerce modernizarea teatrului, prin realizarea unui foaier, dar și a unei săli de repetiții.

Tema de proiectare a revenit arhitectului Sorin Petrescu, cel care va propune o primă soluție prin care teatrul ar fi rămas la vedere, extinzându-se spre zona piațetei (actuala strada Toma Caragiu), celelalte fronturi laterale, ocupate de clădiri, neputând fi demolate, dar și construirea unui bloc de locuințe, cu un regim de înălțime de P+10E pe amplasamentul ocupat de locuințele lui Sabados Arpad, la intersecția străzii Teatrului cu strada Gheorghe Lazăr (vezi fig. 2).

Deoarece suportul financiar de care dispunea „Teatrul de Stat” la acel moment, era unul extrem de mic, directorul I.P.Prahova, arhitectul Ion Popa, reprezentantul forului care elibera acordul unic pentru fiecare lucrare, va veni cu ideea proiectării unui bloc de locuințe peste noul foaier al teatrului, dând ca exemplu teatrele bucureștene „Nottara” sau „Constantin Tănase”.

Astfel, prin această rezolvare, cea mai mare parte a investiției ar fi fost suportată de beneficiarul zonei de locuințe, Oficiul Judeţean de Construcţie şi Valorificare a Locuinţelor Prahova (O.J.C.V.L.), urmând ca teatrul să suporte doar devizul realizat pentru zona de foaier. Marcel Anghelescu a considerat soluția „genială”, primind cu mare entuziasm propunerea.

Arhitectul Sorin Petrescu, nefiind de acord cu această propunere, a depus ambele variante spre avizare, susținându-și propria soluție în vederea obținerii acordului unic. Răspunsul oficial a fost catagoric pentru a doua soluție.

Din lipsa fondurilor și a îmbolnăvirii actorului și directorului Marcel Anghelescu (care va fi și înlocuit la conducerea teatrului în anul 1974 cu actorul Corneliu Revent), proiectul va fi abandonat, fiind reluat de-abia după cutremurul din martie 1977, odată cu avariile înregistrate la clădirea teatrului, dar și a dezafectării locuințelor lui Sabados Arpad, situate la intersecția cu strada Gh. Lazăr. Așa a apărut blocul cu foaier, denumit „F1”, lucrare executată excelent de Trustul de Construcții Industriale Ploiești (T.C.I.), proiect elaborat în cadrul I.P. Prahova începând cu anul 1978 (vezi fig.3).

Din păcate, astfel s-a pierdut și terenul din fața teatrului existent. În plus, arhitectul Sorin Petrescu a fost obligat să imagineze toate soluțiile posibile pentru a evita apariția unei case de scară a blocului în mijlocul foaierului. De aceea, blocul a fost compus din apartamente de la două la cinci camere, cu numai două apartamente pe palier, având doar două scări între care se înscrie foaierul de la parter. Două apartamente mari, de trei și patru camere adiacente, asigură lungimea neîntreruptă de 25 m, pentru o suprafața liberă a unui foaier corect dotat, cu garderobă și grupuri sanitare corespunzătoare.

Pentru a se mări vizibilitatea teatrului dinspre strada Gh. Lazăr, a fost demolată o anexă, care funcționa ca depozit, situată pe latura stânga a Muzeului Județean de Istorie, chiar în curtea acestei instituții. În spatele muzeului s-a propus o zonă liberă, un eventual lapidariu, care ar fi lărgit optic și strada Teatrului. Acest lucru nu s-a mai realizat, dar oricum arhitectul Sorin Petrescu a prevăzut un portic adânc în fața foaierului.