Casa „Zaharia Iosif-Dravăț” construită în anul 1879 și demolată la începutul anilor 1980. Imobilul era amplasat la intersecția străzilor Gheorghe Lazăr și Nicolae Bălcescu (fostă Nicolae Gh. Filipescu), sau intersecția „La Bărbosu” așa cum era cunoscută în epocă, pe locul actualului parculeț cu bustul lui Toma Caragiu (în apropiere de actualul teatru „Toma Caragiu” și Tribunal).
Câți dintre dumneavoastră își mai amintesc de acest imobil?
Foto: sfârșitul anilor 1970 / Public Domain
Casa „Zaharia Iosif-Dravăț” – sfârșitul anilor 1970
O cunosc personal pe proprietara acestui frumos imobil, doamna Dravăț. Și asta pentru că mama mea, doamna Zoe Stoicescu-Apostolache, directoarea de atunci a Complexului Muzeal Prahova, era prietenă cu dumneaei. Imobilul era pus pe lista de demolare, dar, pentru a-l salva, doamna Dravăț s-a gândit să îl doneze Muzeului de Istorie, aflându-se în imediata apropiere a acestuia. Dumneaei urma să părăsească țara, la propunerea fiicei sale, artist plastic în străinătate.
Muzeul s-a apucat să renoveze casa, urmând ca ea să devină laborator de restaurare pentru toate tehnicile. Când lucrările erau aproape finalizate (cred că era în 1985), a venit ordinul de demolare, deoarece s-a decis lărgirea străzii N. Bălcescu, iar pe acolo ar fi urmat să treacă tramvaiul. Casa a fost demolată, iar în locul ei s-a amenajat rapid un spațiu verde, pentru că proiectul s-a schimbat și tramvaiul nu a mai trecut pe acolo…
Banii investiți în laborator au fost pierduți. Păcat de o asemenea soartă! La intrare avea niște coloane superbe!
Draga Liana,
Sunt Alexandra (Andra) Dravat (maritata Furdui), cea care a emigrat in Australia in 1981, pornind ca urmare o avalansa de neplaceri pentru parintii mei. Au facut greseala sa se mute la Bucuresti in apartamentul meu (ca chiriasi, fiind luat de guvern) ca sa fie aproape (foarte) de sora mea Daniela care se jurase ca nu ma mai cunoaste si nici nu prea m-a mai cunoscut pana am plecat (si nu mi-a fost usor de loc, cu o fetita de 4-5 ani). Urmarea a fost ca parintii mai bine ramaneau la Ploiesti, la Bucuresti nu s-au inteles cu sora-mea , care la cateva luni dupa plecarea mea a reusit cumva sa plece si ea la Viena cu baiatul ei, unde a stat un an in campul de refugiati (era vremea polonezilor). Am sponsorat-o si a sosit in Australia, unde dupa un timp a sosit si sotul ei care ramasese in Romania. In ce-i priveste pe parinti (in jur de 80 de ani) tatal meu a vrut neaparat sa vina in Australia, i-am adus aici, dar au fost foarte nefericiti, tatal din boala in boala, mama ne vorbind Englezeste , fara prieteni. Au murit amandoi in cativa ani. Scuza-ma ca am lungit-o asa, dar am doua nepoate gemene (17 ani acum) carora le-am vorbit mult despre originea noastra, au vazut multe albume ale familiei aduse de mine si au auzit multe povesti din istoria familiei, Mi-au facut marea placere sa gaseaseca pe Internet fotografia de mai sus a casei noastre din Ploiesti (vizitasem cu ele Romania in 2023 si vazusem si faimosul parc de pe locul casei noastre), drept care iti multumim foarte mult pentru aceasta surpriza si iti dorim numai bine.
Cu drag,
Andra (Alexandra) Dravat, maritata Furdui