Bulevardul Republicii, fostă Calea Câmpinii / Regele Ferdinand I, așa cum a fost surprins de fotograf acum aproximativ 70 de ani.
În stânga fotografiei se observă „Cimitirul Eroilor Sovietici”, de la intersecția bulevardului cu fosta stradă Viișoara, inaugurat cu mare fast la 23 August 1949.
Probabil, puțini dintre dumneavoastră știu că inițial, pe acest teren, autoritățile vremii împreună cu Aşezământul național „Regina Maria” (societate care a desfăşurat activități organizatorice și educative, sub conducerea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române și a Ministerului de Război) au stabilit în anul 1941 necesitatea realizării unui cimitir de onoare pentru soldații prahoveni căzuți pe frontul de est.
Dar cum lucrurile au tergiversat, iar evoluția ulterioară a evenimentelor a fost una tragică pentru români, proiectul privind cinstirea bravilor ostași prahoveni s-a transformat într-un omagiu adus „ostașilor sovietici căzuți în lupta pentru înfrângerea hitlerismului, pentru pacea și libertatea omenirii”, așa cum este menționat pe monumentul de marmură cu stea roșie din incinta cimitirului.
Oare vremelnicia unor fapte reprobabile să se fi împletit cu veșnicia indiferenței afișată de autoritățile locale de astăzi?
Foto: anii 1950
Calea Câmpinii – foto 1950