O VESTE MARE PENTRU PLOIEȘTENI!
PLOIEȘTIUL ISTORIC DIGITAL – un proiect inițiat de Societatea Culturală „ATOM” Ploiești


O VESTE MARE PENTRU PLOIEȘTENI!

Societatea Culturală „ATOM” Ploiești a participat, vineri, 6 martie, în calitate de invitat al Primăriei Municipiului Ploiești, la prima întâlnire formală organizată cu reprezentanții sectorului HoReCa, în contextul interesului manifestat pentru deschiderea unui dialog instituțional privind viitorul zonei centrale a

Primăria Ploiești anunță un amplu proiect de revitalizare a zonei centrale, iar noi nu putem fi decât nerăbdători să trăim vremurile în care orașul va arăta cu adevărat ca o metropolă europeană. Revitalizarea urbană a zonei centrale reprezintă un proces

Prin studiul de sistematizare elaborat dupa cutremurul din martie 1977, au fost astfel demolate vechile clădiri cu spații comerciale la parter și locuințe la etaj, mai cunoscută fiind casa mareșalului Prezan, la parterul căreia a funcționat librăria „Muntenia” (fosta „Cartea

Ploieștiul de altădată… Acest filmuleț este o reinterpretare artistică a vechiului oraș Ploiești, realizată cu ajutorul inteligenței artificiale. Pornind de la imagini, documente și atmosfera de altădată, AI-ul încearcă să redea farmecul străzilor, clădirilor și vieții urbane de odinioară. Este

UZPR.RO Mihail Bogdan Dabija a lansat cartea „Tărâmul Memoriei”, articol scris de Elena Trifan

Societatea Culturală „ATOM” Ploiești anunță cu tristețe și profund regret trecerea în neființă a celei care a fost arhitect Georgeta Dumitrescu (1939 – 2025), arhitectă cu realizări deosebite și cu activitate de notorietate în domeniu. Membră a Uniunii Arhitecţilor din

Societatea Culturală “ATOM” Ploiești urează tuturor urmăritorilor, simpatizanților și prietenilor săi Sărbători de Crăciun luminate, pline de liniște, bucurie și speranță. Fie ca Nașterea Domnului să vă aducă în suflet pace, în case armonie, iar în gânduri încredere într-un viitor

Aseară, în eleganta sală „Marea Unire” a Palatului Culturii din Ploiești, Societatea Culturală ATOM Ploiești a organizat lansarea volumului „Tărâmul memoriei”, semnat de inginerul Mihail Bogdan Dabija. Evenimentul s-a bucurat de un public numeros și cald, generând emoții, amintiri împărtășite

Joi, 18 decembrie 2025, începând cu ora 17:30, Societatea Culturală ATOM Ploiești invită iubitorii de carte la lansarea volumului „Tărâmul memoriei”, locul unde amintirile prind glas, iar timpul se așază în pagini ca într-un album viu al trăirilor. Autorul, inginerul