Acțiunea „Aproape de ploieșteni” a continuat astăzi cu o serie de vizite la școli, licee și instituții publice din municipiul Ploiești ocazie cu care Societatea Culturală „ATOM” Ploiești, prin reprezentanții săi Alin Tomozei (președinte) și Alec Tomozei (vice-președinte), au oferit în dar volumele I, II și III ale monografiei fotografice „Traversând Ploieștii”.
Dintre cele mai prestigioase instituții vizitate amintim: Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Național „Spiru Haret” dar și Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”.
Mulțumim tuturor gazdelor noastre de astăzi pentru frumoasa primire precum și pentru felicitările adresate proiectelor purtând marca „ATOM” Ploiești.
Acțiunea „Aproape de ploieșteni”