„𝗡ă𝗽𝗮𝘀𝘁𝗮” ultima piesă de teatru a dramaturgului Ion Luca Caragiale, apărută în 1890, a reprezentat și singura dramă scrisă de acesta. Premiera piesei avea să determine o creștere a adversității față de opera marelui dramaturg.
Aşa cum ne-o confirmă anunţurile din cotidienele „Universul” şi „Dimineaţa”, premiera filmului „Năpasta” a avut loc la data de 20 ianuarie 1928, la cinematograful „Marioara Voiculescu”: „Azi rulează marele film românesc «Năpasta» după celebra dramă a lui Caragiale”… „Marele eveniment al zilei la cinema «Marioara Voiculescu» unde se reprezintă cel mai mare succes al stagiunii, «Năpasta», puternică dramă în şapte acte după I.L. Caragiale”.
Primele ecouri ale unor intenţii de realizare a filmului «Năpasta» le întîlnim în septembrie 1927 cînd citim în revista «Cinema»: „𝘊𝘰𝘯𝘤𝘶𝘳𝘴𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘴𝘤𝘦𝘯𝘢𝘳𝘪𝘪 𝘢𝘭 𝘊𝘢𝘴𝘦𝘪 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢-𝘍𝘪𝘭𝘮. 𝘋𝘪𝘯 𝘤𝘦𝘭𝘦 28 𝘥𝘦 𝘴𝘤𝘦𝘯𝘢𝘳𝘪𝘪 î𝘯𝘢𝘪𝘯𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘊𝘰𝘮𝘪𝘴𝘪𝘦𝘪 𝘥𝘦 𝘦𝘹𝘢𝘮𝘪𝘯𝘢𝘳𝘦, 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘢𝘭𝘦𝘴 𝘶𝘯 𝘴𝘤𝘦𝘯𝘢𝘳𝘪𝘶 𝘥𝘶𝘱ă «𝘕ă𝘱𝘢𝘴𝘵𝘢». 𝘙𝘦𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘧𝘪𝘭𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘷𝘢 î𝘯𝘤𝘦𝘱𝘦 𝘤𝘩𝘪𝘢𝘳 î𝘯 𝘤𝘶𝘳𝘴𝘶𝘭 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘦𝘪 𝘷𝘦𝘳𝘪”. Pe parcursul filmărilor care par să fi durat, cu întreruperi, pînă în noiembrie 1927, aceeași revistă notează: <𝘪>„𝘋𝘭. 𝘌. 𝘝𝘢𝘴𝘪𝘭𝘦𝘴𝘤𝘶 𝘢 𝘱𝘭𝘦𝘤𝘢𝘵 𝘴ă 𝘧𝘪𝘭𝘮𝘦𝘻𝘦 𝘦𝘹𝘵𝘦𝘳𝘪𝘰𝘢𝘳𝘦𝘭𝘦 «𝘕ă𝘱𝘢𝘴𝘵𝘦𝘪», î𝘯𝘵𝘳𝘦 𝘢𝘭𝘵𝘦𝘭𝘦 𝘴-𝘢𝘶 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘵 𝘤î𝘵𝘦𝘷𝘢 𝘴𝘤𝘦𝘯𝘦 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘦𝘴𝘢𝘯𝘵𝘦 𝘭𝘢 𝘛𝘨. 𝘖𝘤𝘯𝘢”…„𝘋𝘭. 𝘌. 𝘝𝘢𝘴𝘪𝘭𝘦𝘴𝘤𝘶 𝘢 𝘵𝘦𝘳𝘮𝘪𝘯𝘢𝘵 𝘤𝘶 𝘰𝘣𝘪ş𝘯𝘶𝘪𝘵𝘶𝘭 𝘥-𝘴𝘢𝘭𝘦 𝘢𝘯𝘴𝘢𝘮𝘣𝘭𝘶, 𝘢𝘱𝘳𝘰𝘢𝘱𝘦 𝘵𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘦𝘹𝘵𝘦𝘳𝘪𝘰𝘢𝘳𝘦𝘭𝘦 𝘧𝘪𝘭𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘳𝘦î𝘯𝘤𝘦𝘱î𝘯𝘥 𝘻𝘪𝘭𝘦𝘭𝘦 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘦𝘢 ş𝘪 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘪𝘰𝘢𝘳𝘦𝘭𝘦”.
Informaţii mai ample în legătură cu realizarea filmului ne oferă, în amintirile lor, Ion Cosma —interpretul lui Gheorghe — şi Eftimie Vasilescu — coregizor şi operator al filmului: „Î𝘯 𝘢𝘯𝘶𝘭 1927, 𝘮𝘪𝘭𝘪𝘵𝘢𝘳 𝘧𝘪𝘪𝘯𝘥, 𝘢𝘮 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘴𝘰𝘭𝘪𝘤𝘪𝘵𝘢𝘵 𝘥𝘦 𝘌. 𝘝𝘢𝘴𝘪𝘭𝘦𝘴𝘤𝘶 ş𝘪 𝘎𝘩𝘪ţă 𝘗𝘰𝘱𝘦𝘴𝘤𝘶 𝘴ă 𝘤𝘰𝘭𝘢𝘣𝘰𝘳𝘦𝘻 î𝘯 𝘱𝘶ţ𝘪𝘯𝘶𝘭 𝘵𝘪𝘮𝘱 𝘱𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦-𝘭 𝘢𝘷𝘦𝘢𝘮 𝘭𝘪𝘣𝘦𝘳, 𝘭𝘢 𝘧𝘪𝘭𝘮𝘶𝘭 «𝘕ă𝘱𝘢𝘴𝘵𝘢». 𝘈𝘮 𝘫𝘶𝘤𝘢𝘵 𝘢𝘪𝘤𝘪 𝘳𝘰𝘭𝘶𝘭 î𝘯𝘷ăţă𝘵𝘰𝘳𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘎𝘩𝘦𝘰𝘳𝘨𝘩𝘦 𝘢𝘭ă𝘵𝘶𝘳𝘪 𝘥𝘦 𝘎𝘩𝘪ţă 𝘗𝘰𝘱𝘦𝘴𝘤𝘶 (𝘐𝘰𝘯), 𝘕. 𝘔𝘢𝘯𝘰𝘭𝘦𝘴𝘤𝘶 (𝘋𝘳𝘢𝘨𝘰𝘮𝘪𝘳), 𝘌𝘤𝘢𝘵𝘦𝘳𝘪𝘯𝘢 𝘕𝘪ţ𝘶𝘭𝘦𝘴𝘤𝘶-Ş𝘢𝘩𝘪𝘨𝘩𝘪𝘢𝘯 (𝘈𝘯𝘤𝘢) … 𝘋𝘢𝘤ă 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘦𝘹𝘵𝘦𝘳𝘪𝘰𝘢𝘳𝘦𝘭𝘦 𝘧𝘪𝘭𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘯𝘶 𝘦𝘹𝘪𝘴𝘵𝘢𝘶 𝘱𝘳𝘰𝘣𝘭𝘦𝘮𝘦, 𝘧𝘪𝘭𝘮î𝘯𝘥𝘶-𝘴𝘦 î𝘯 î𝘮𝘱𝘳𝘦𝘫𝘶𝘳𝘪𝘮𝘪𝘭𝘦 𝘉𝘶𝘤𝘶𝘳𝘦ş𝘵𝘪𝘶𝘭𝘶𝘪, 𝘭𝘢 𝘊𝘰𝘮𝘢𝘳𝘯𝘪𝘤 ş𝘪 𝘭𝘢 𝘖𝘤𝘯𝘦𝘭𝘦 𝘔𝘢𝘳𝘪, 𝘤𝘶 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘪𝘰𝘢𝘳𝘦𝘭𝘦 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘮𝘢𝘪 𝘨𝘳𝘦𝘶, î𝘯 𝘨𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘢 𝘤𝘪𝘯𝘦𝘮𝘢𝘵𝘰𝘨𝘳𝘢𝘧𝘶𝘭𝘶𝘪 «𝘔𝘢𝘳𝘤𝘰𝘯𝘪𝘥𝘦» 𝘱𝘦 𝘊𝘢𝘭𝘦𝘢 𝘎𝘳𝘪𝘷𝘪ţ𝘦𝘪 𝘴-𝘢 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘳𝘶𝘪𝘵, 𝘣𝘪𝘯𝘦î𝘯ţ𝘦𝘭𝘦𝘴 𝘥𝘶𝘱ă 𝘵𝘦𝘳𝘮𝘪𝘯𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘴𝘦𝘻𝘰𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘥𝘦 𝘷𝘢𝘳ă, 𝘰 𝘱𝘭𝘢𝘵𝘧𝘰𝘳𝘮ă 𝘱𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘴-𝘢 𝘮𝘰𝘯𝘵𝘢𝘵 𝘶𝘯 𝘥𝘦𝘤𝘰𝘳 𝘢𝘭 𝘤î𝘳𝘤𝘪𝘶𝘮𝘪𝘪. 𝘋𝘦𝘤𝘰𝘳𝘶𝘭, 𝘥𝘪𝘯 𝘮𝘰𝘵𝘪𝘷𝘦 𝘥𝘦 𝘦𝘤𝘰𝘯𝘰𝘮𝘪𝘦, 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘳𝘶𝘪𝘵 𝘥𝘪𝘯 𝘱î𝘯𝘻ă 𝘱𝘦 𝘳𝘢𝘮𝘦 𝘥𝘦 𝘭𝘦𝘮𝘯, 𝘢ş𝘢 𝘤𝘶𝘮 𝘴𝘦 𝘧𝘢𝘤 𝘥𝘦𝘤𝘰𝘳𝘶𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘥𝘦 𝘵𝘦𝘢𝘵𝘳𝘶. (𝘋𝘦 𝘢𝘭𝘵𝘧𝘦𝘭, 𝘤𝘩𝘪𝘢𝘳 𝘢𝘶𝘵𝘰𝘳𝘶𝘭 𝘥𝘦𝘤𝘰𝘳𝘶𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘦𝘳𝘢 𝘗𝘪𝘤𝘵𝘰𝘳 𝘥𝘦 𝘵𝘦𝘢𝘵𝘳𝘶, 𝘗𝘦𝘵𝘳𝘦𝘴𝘤𝘶-𝘔𝘶𝘴𝘤ă.) 𝘍𝘪𝘪𝘯𝘥 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘳𝘶𝘪𝘵 î𝘯 𝘦𝘹𝘵𝘦𝘳𝘪𝘰𝘳 𝘤î𝘯𝘥 𝘣ă𝘵𝘦𝘢 𝘱𝘶ţ𝘪𝘯 𝘷î𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘴𝘦 𝘶𝘮𝘧𝘭𝘢 𝘤𝘢 𝘰 𝘱î𝘯𝘻ă 𝘥𝘦 𝘤𝘰𝘳𝘢𝘣𝘪𝘦, 𝘯𝘶 𝘮𝘢𝘪 𝘴𝘱𝘶𝘯 𝘤ă 𝘴𝘦𝘻𝘰𝘯𝘶𝘭 𝘧𝘪𝘪𝘯𝘥 î𝘯𝘢𝘪𝘯𝘵𝘢𝘵 𝘯𝘦-𝘢 𝘢𝘱𝘶𝘤𝘢𝘵 𝘧𝘳𝘪𝘨𝘶𝘭, 𝘪𝘢𝘳 𝘢𝘤𝘦𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘫𝘶𝘤𝘢𝘮 î𝘯 𝘤ă𝘮ăş𝘪 ţă𝘳ă𝘯𝘦ş𝘵𝘪 𝘥𝘦 𝘷𝘢𝘳ă 𝘵𝘳𝘦𝘣𝘶𝘪𝘢 𝘴ă 𝘯𝘦 𝘤ă𝘱𝘵𝘶ş𝘪𝘮 𝘣𝘪𝘯𝘦 𝘱𝘦 𝘥𝘦𝘥𝘦𝘴𝘶𝘣𝘵 𝘤𝘶 𝘧𝘭𝘢𝘯𝘦𝘭𝘦 ş𝘪 𝘥𝘪𝘯 𝘤î𝘯𝘥 î𝘯 𝘤î𝘯𝘥 𝘴ă 𝘯𝘦 î𝘯𝘤ă𝘭𝘻𝘪𝘮 𝘤𝘶 𝘤î𝘵𝘦 𝘰 ţ𝘶𝘪𝘤ă 𝘧𝘪𝘢𝘳𝘵ă. 𝘗î𝘯ă 𝘭𝘢 𝘵𝘦𝘳𝘮𝘪𝘯𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘧𝘪𝘭𝘮ă𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘯𝘦-𝘢 𝘢𝘱𝘶𝘤𝘢𝘵 𝘻ă𝘱𝘢𝘥𝘢, 𝘥𝘢𝘳 𝘥𝘦 𝘵𝘦𝘳𝘮𝘪𝘯𝘢𝘵 𝘧𝘪𝘭𝘮𝘶𝘭, 𝘤𝘶 𝘵𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘨𝘳𝘦𝘶𝘵ăţ𝘪𝘭𝘦 𝘢𝘤𝘦𝘭𝘦𝘪 𝘷𝘳𝘦𝘮𝘪, 𝘵𝘰𝘵 𝘭-𝘢𝘮 𝘵𝘦𝘳𝘮𝘪𝘯𝘢𝘵. … 𝘍𝘪𝘭𝘮ă𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘥𝘦 𝘦𝘹𝘵𝘦𝘳𝘪𝘰𝘳, 𝘤𝘦𝘭𝘦 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘛𝘨. 𝘖𝘤𝘯𝘢 ş𝘪 𝘥𝘦 𝘭𝘢 î𝘯𝘤𝘩𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘝ă𝘤ă𝘳𝘦ş𝘵𝘪 𝘢𝘶 𝘧𝘰𝘭𝘰𝘴𝘪𝘵 𝘰 𝘧𝘪𝘨𝘶𝘳𝘢ţ𝘪𝘦 𝘢𝘶𝘵𝘦𝘯𝘵𝘪𝘤ă, 𝘱𝘶ş𝘤ă𝘳𝘪𝘢ş𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘦-ş𝘪 𝘪𝘴𝘱ăş𝘦𝘢𝘶 𝘱𝘦𝘥𝘦𝘱𝘴𝘦𝘭𝘦 𝘢𝘤𝘪. 𝘊𝘰𝘯𝘵𝘳𝘢 𝘶𝘯𝘦𝘪 «𝘨𝘢𝘳𝘢𝘯ţ𝘪𝘪» (𝘱𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘯-𝘢𝘮 𝘮𝘢𝘪 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘪𝘵-𝘰 î𝘯𝘢𝘱𝘰𝘪 𝘯𝘪𝘤𝘪𝘰𝘥𝘢𝘵ă) 𝘢𝘮 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘪𝘵 𝘢𝘶𝘵𝘰𝘳𝘪𝘻𝘢ţ𝘪𝘢 𝘴ă 𝘧𝘪𝘭𝘮ă𝘮 ş𝘪 𝘯𝘪 𝘴-𝘢𝘶 𝘥𝘢𝘵 𝘤𝘰𝘴𝘵𝘶𝘮𝘦𝘭𝘦 𝘢𝘥𝘦𝘤𝘷𝘢𝘵𝘦…”.
Din pacate ecranizarea primei variante din 1928 nu s-a mai păstrat, mărturii ramase fiind doar cateva fotografii prin care putem aprecia tipul creat de Gh. Popescu în Ion, dramatismul figurii, încrîncenarea gestului sau perfecta adecvare a costumaţiei. Intr-o epocă în care adeseori drama era exprimată prin holbări şi gesturi exagerate, înfruntările dintre Anca (Ecaterina Niţulescu-Şahighian) şi Dragomir (N. Manolescu), par a păstra decenţa jocului, o anumită concentrare dramatică interioară.
20 Ianuarie … 1928
