PERSONALITĂȚI PLOIEȘTENE – EPISODUL XXIV

„Ziua de 3 mai 1915 continuă să fie, iată, după o sută de ani, un moment de referinţă în istoria României. La această dată, la Ploieşti, a avut loc o mare întrunire populară, gândită să dea glas conştiinţei naţionale, dorinţei larg împărtăşite ca România să abandoneze politica de neutralitate şi să se angajeze alături de Aliaţi, pentru a urmări şi împlini reîntregirea ţării, pentru a desăvârşi unirea statului naţional român. Data nu a fost aleasă întâmplător. Take Ionescu – pe care sunt motive să-l credem că a fost principalul inspirator al acestei acţiuni – a avut în vedere data de 3/16 mai 1848, când, la Blaj, 40.000 de oameni – majoritatea ţărani, orăşeni, mici nobili, intelectuali, clerici, ardelenilor alăturându-li-se munteni şi moldoveni – şi-au exprimat dorinţa de libertate socială şi naţională, care avea să-şi găsească încoronarea, după 70 de ani, la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. Adunarea populară de la Blaj şi întrunirea de la Ploieşti erau părţi ale aceluiaşi arc istoric. Organizatorii întâlnirii din 3/16 mai 1915 au folosit coincidenţa de dată pentru a releva identitatea de obiective majore, dincolo de graniţe temporare, de etnicitate sau religie. În vara anului precedent, Consiliul de Coroană, întrunit la Sinaia, la 21 iulie/3 august 1914, la care au participat, pe lângă membrii guvernului, şi o serie de alţi oameni politici, a respins cererea Regelui Carol I (sprijinită doar de P.P. Carp) de a intra în război alături de Puterile Centrale şi a hotărât adoptarea unei politici de neutralitate armată.

Manifestarea a adus la Ploieşti fruntaşi politici de la Bucureşti. La Gara de Sud au fost întâmpinaţi de deputatul Gogu I. Zamfirescu, care, emoţionat, afirma că „visul frumos urmărit de secole şi timpul cântat de poeţii neamului au sosit şi familia românească nu va mai fi răzleaţă”. După un popas la Statuia Libertăţii, unde Naum Papazopol a rostit un discurs înflăcărat, invitaţii s-au dus la Sala „Cooperativa”. La orele 17, întâlnirea s-a deschis, având în prezidiu (pe scenă) pe Take Ionescu, Em. Antonescu, Nicolae Titulescu, general Stoica, general Papazoglu, Bucur Spirescu, Gogu I. Zamfirescu, colonelul Handoca, Gheorghe C. Dobrescu, dr. Cosma, Radu Smeureanu şi alţii. Au luat cuvântul succesiv: Bucur Spirescu; Scarlat Orăscu; Em. Antonescu („A sosit vremea a arăta dacă ştim să avem voinţă şi caracter”); Constantin Mille („Până când să aşteptăm? Să spunem guvernului: ori dai asaltul peste Carpaţi, ori îţi dăm noi asaltul!”); Nicolae Titulescu; F. Mândrescu („Să murim moarte de eroi, decât moarte de laşi”); Take Ionescu („Progresul se face din suferinţe. Vom ieşi o Românie Mare în lumea liberă, luând parte la cel mai mare ceas.”

 

„Bucur Spirescu nu era de loc din Ploești. Se trăgea dintr’o familie de țărani din Mățău, județul Muscel. S’a născut în 1856. A urrnat cursurile universitare în Capitală și s’a stabilit ca profesor de liceu la Ploești.

A fost atras de politică, pe care a făcut-o cu fanatism – fiind serviabil față de tovarașii de club și răzbunător, până la cruzime, cu adversarii.

A fost director al liceului, inspector general școlar, președinte al comitetului permanent județean și, târziu, deputat.

Vorbea prietenos, convingător, bătrânește, cu blândeță… Era stimat de toți. Curând ajunse un om politic popular.

A urmat cu pasiune și cu devotament politica lui Take Ionescu.

Atrăgator și sfătos, Bucur Spirescu iubea cu patimă viața de club. ÎI găseai totdeauna la club jucând carți și mai ales table.

Era foarte distrat. Nu odată pleca dela club cu umbrela deschisă, pe vreme senină – numai fiindcă plouase când eșise în oraș.

A murit la Ploești in 1925.

Foștii lui elevi vorbesc și astăzi cu venerație de acest profesor remarcabil – căruia i-a fost destinată o bătrânețe dureroasă, din pricina unor nenorociri de familie.”