𝐆𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥 𝗱𝗲 𝗯𝗿𝗶𝗴𝗮𝗱𝗮̆ 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗖𝗜𝗖𝗔̆ (𝟭𝟴𝟰𝟳 – ?)
Constantin Cică s-a născut la 1 august 1847 în Ploieşti, copilărind şi absolvind studiile civile în oraşul natal. Îndrumat de cadrele didactice şi părinţi s-a înscris şi a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi, organizată de domnul Unirii Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza, în 1866, în specialitatea Artilerie Geniu. Constantin Cică a fost avansat în gradul de sublocotenent şi numit comandant de pluton în Regimentul 3 Linie (Infanterie) Iaşi. După două luni de zile, ofiţerul a fost mutat în Batalionul 2 Geniu din Iaşi, în funcţia de comandant de pluton, familiarizându-se cu specificul activităţii în Arma Geniu.
La 6 iulie 1872, sublocotenentul Constantin Cică a fost avansat în gradul de locotenent şi mutat în Batalionul 1 Geniu Bucureşti, în funcţia de comandant de pluton. În Aprecierea de serviciu, maiorul Poenaru, comandantul unităţii arăta: „Constantin Cică este un ofiţer cu mare dorinţă de perfecţionare a instrucţiei proprii şi a subordonaţilor”.
În luna mai 1874, locotenentul Constantin Cică a fost mutat la Statul Major al Geniului, în funcţia de ajutor şef birou instrucţie, dovedind aşa cum îl nota şeful său maiorul Gheorghiu: „…pasiune pentru literatura de specialitate, conştiinciozitate şi seriozitate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu”, determinându-i pe şefii direcţi să-l avanseze, în ianuarie 1876 în gradul de căpitan.
Căpitanul Constantin Cică a participat în anul 1877 la Campania militară din Bulgaria, remarcându-se în luptele de la Plevna. Seriozitatea, dăruirea şi curajul dovedite în îndeplinirea misiunilor i-au adus frumoase recompense, fiind decorat cu Ordinele: Virtutea Militară de aur, Steaua României, în grad de ofiţer, Sfântul Stanislav, clasa a III-a cu spade (rusească), Trecerea Dunării, Apărătorii Independenţei şi medalia Comemorativă rusă 1877-1878.
În luna mai 1878, Constantin Cică a fost mutat la Batalionul 1 Geniu Bucureşti. În Aprecierea de serviciu, maiorul Donici, comandantul unităţii arăta: „ofiţerul s-a remarcat prin ţinuta militară şi conduita ireproşabilă, lărgirea cunoştinţelor de specialitate, de studiul literaturii beletristice, istorice şi juridice”. A fost supranotat de generalul Slăniceanu.
Constantin Cică a fost numit în februarie 1880 comisar domnesc, iar în luna mai 1881 la Statul Major al Administraţiei Centrale de Resbel, fiind apreciat de către locotenent-colonelul Alexandru Lahovari şi generalul Dumitru Racoviţă „ca un ofiţer inteligent, cu un dezvoltat simţ al datoriei”.
Avansat în luna mai 1883 în gradul de maior, directorul Serviciului Arme Speciale, locotenentul-colonel Crătunescu încheia Notarea de serviciu cu aprecierea: „maiorul Cică este un prea bun ofiţer, care-şi îndeplineşte atribuţiunile funcţionale cu foarte mare răspundere”.
Seriozitatea, dăruirea şi hărnicia dovedite în muncă i-au adus lui Constantin Cică avansarea în gradul de locotenent-colonel, la data de 1 iulie 1887, mobilizându-l şi mai mult în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu. Mutarea succesivă a ofiţerului, în aprilie 1891 la comanda Regimentului Argeş nr.4 Dorobanţi (Infanterie) Piteşti şi în decembrie 1891 la Regimentul 2 Geniu Iaşi, i-a dat posibilitatea să transmită cunoştinţele de specialitate ofiţerilor şi soldaţilor din aceste unităţi, misiuni încheiate cu avansarea la excepţional în gradul de colonel, la data de 1 decembrie 1891.
Bogata cultură militară şi juridică i-au determinat pe şefii ierarhici să-l numească pe colonelul Cică la comanda Şcolii Fiilor de Militari din Iaşi în decembrie 1894, fiind apreciat de generalul Barozzi, în 1896: „Col. Constantin Cică este un foarte bun ofiţer sub toate aspectele, părinte şi comandant sub toate aspectele”.
În luna aprilie 1898, col. Cică a fost numit comandant al Brigăzii 3 Infanterie Piteşti, pe care a condus-o la instrucţia desfăşurată în cazarmă şi la manevrele de toamnă, „manifestându-se ca un ofiţer foarte serios, care a condus foarte bine efectivele brigăzii la inspecţii şi manevre. Poate comanda o divizie”, apreciau generalii Tătărăscu şi Popescu.
Ca urmare, la 7 noiembrie 1902, col. Constantin Cică a fost avansat în gradul de general de brigadă, comandând până la 15 aprilie 1904, Brigada 3 Infanterie şi apoi până în 1908 Divizia 3 Infanterie Târgovişte, când a fost trecut la pensie. În aprecierea de serviciu, generalul Istrate, comandantul Corpului 2 Armată Bucureşti, îl aprecia ca „un bun părinte, soţ, comandant care, a condus cu multă pricepere divizia”. Generalul Constantin Cică a fost căsătorit cu Zoe Ruşecu, dând societăţii doi fii şi două fiice. A fost decorat cu Ordinele: Coroana României, Steaua României, în grad de ofiţer, Stanislav, clasa a III-a (rusesc), medalia Trecerea Dunării, Comemorativă (rusească).
𝐒𝐮𝐫𝐬𝐚: 𝗔𝗿𝗵𝗶𝘃𝗲𝗹𝗲 𝗠𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗡𝗮𝘁̧𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗲, 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀̧𝘁𝗶, 𝗠𝗲𝗺𝗼𝗿𝗶𝗶 𝗕𝗮̆𝘁𝗿𝗮̂𝗻𝗶, 𝗱𝗼𝘀𝗮𝗿 𝟱.
𝐔𝐫𝐦𝗮̆𝐫𝐢𝘁̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐂𝐗𝐗𝐗𝐗𝐕𝗜 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟮𝟬.𝟎𝟓.𝟐𝟎𝟐𝟑
𝗣𝗘𝗥𝗦𝗢𝗡𝗔𝗟𝗜𝗧𝗔̆𝗧̦𝗜 𝗣𝗟𝗢𝗜𝗘𝗦̦𝗧𝗘𝗡𝗘 – 𝗘𝗣𝗜𝗦𝗢𝗗𝗨𝗟 𝗖𝗫𝗫𝗫𝗫𝗩

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email