𝗧𝗵𝗲𝗺𝗶𝘀𝘁𝗼𝗰𝗹𝗲 𝗩𝗜𝗗𝗔𝗟𝗜 (𝟭𝟴𝟳𝟯 – 𝟭𝟵𝟰𝟬)
𝗧𝗵𝗲𝗺𝗶𝘀𝘁𝗼𝗰𝗹𝗲 𝗩𝗶𝗱𝗮𝗹𝗶, sculptorul cu sânge elen și inimă prahoveană, a văzut lumina zilei la 1 martie 1873 în București.
Tatăl său, Lazăr Vidali, născut la 1820 în comuna Isternia (insula greacă Tinos), ajunge în România în 1882 și se stabilește la Ploiești. A fost primul din familie care s-a remarcat în sculptură. La solicitarea Primăriei, a întocmit schița necesară înălțării unei statui ecvestre a domnitorului Mihai Viteazul. Din cauza împrejurărilor nefavorabile, proiectul, la care urma să participe și sculptorul francez Carpeaux, nu s-a realizat.
În 1886, Themistocle Vidali finaliza cursurile primare de la București și Ploiești. A urmat apoi Școala Comercială – Ploiești (1887-1890), și Școala de Belle Arte din București, secția sculptură (1890-1896).
Și-a desăvârșit studiile la Academia de Arte Frumoase din Munchen, cu profesorul von Rumen (1897-1898) și la Roma (1898-1899), cu Ettore Ferrari, autorul a două cunoscute monumente din orașele București și Constanța (“Ion Eliade Rădulescu” și „Ovidiu”).
În anii 1895-1896, la Concursul de natură – sculptură (Școala de Belle Arte, București) obține Medaliile de argint, clasa I și clasa a II-a, iar la Concursul “capacități de expresie”, două medalii de bronz, clasa a III-a. O altă medalie, de bronz, a obținut în anul școlar 1896-1897 la concursul Școlii de Belle Arte, București.(6) În anul 1906, la București, lucrarea „Vise plăcute” , executată din marmură de Carrara, e medaliată Honoris Causa.
După terminarea studiilor, în anul 1899 se întoarce la Ploiești și începe să lucreze în atelierul amenajat, după modelul celor din străinătate, pe Calea Câmpinii.(7)
Cu prilejul expoziției din 1904, organizată în Ploiești, prezintă sculpturile: „Vise plăcute”, „Pe gânduri”, „Al passegio”, „Portretul tatălui meu”, „Schița Monumentului Independenței”.
Talentul de portretist l-a valorificat realizând busturile: „Alexandru Ioan Cuza”, (Mărășești și Răcăciuni – 1908 și 1912 ), „Radu Stanian”(Ploiești) și „Gh. Badea Cârțan”.
Bustul lui Radu Stanian a fost ridicat în anul 1902. Era unul dintre cei mai apreciați avocați, primari și politicieni născuți în Ploiești, având o activitate deosebită închinată urbei natale.
Trăsăturile feței, scrie istoricul Paul D. Popescu, dau portretului un aer de siguranță, de conștiință a însemnătății sale.
Amplasat pe Bulevard, monumentul este format dintr-un soclu de granit și un bust de bronz. Pe plăcile de marmură neagră, prinse de fețele piedestalului, sunt prezente inscripțiile: „Lui Radu Stanian, fost primar și deputat”, „Cetățenii ploieșteni și prahoveni “, „Onoare cetățeanului patriot” și „Ridicat în anul 1902“.
Themistocle Vidali a executat și sculptură funerară, în special la cimitirul Viișoara. Pentru acest tip de monumente (comandate de personalități ale orașului Ploiești), folosea marmură de Carrara, de Rușchița și granit din Suedia.
Unul din monumentele executate a fost cel al lui Temelie Dinescu (1834-1904), fost primar al orașului, membru al Camerei de Comerț, al Consiliului județean, cavaler al ordinului „Coroana României”. De menționat că fiica acestui politician, Ecaterina, s-a căsătorit cu scriitorul I. A. Basarabescu.
Monumentul din cimitirul Viișoara, redă fidel fizionomia primarului conservator. Bustul este așezat pe un soclu înalt, realizat din marmură neagră.
Monumentul funerar al familiei Lazăr Gh. Vidali este un omagiu adus de Themistocle Vidali părinților săi, Lazăr și Elena Vidali. Mama sculptorului, născută la 1841 în comuna Cic-San-Micloș, avea origini transilvănene.
Întru amintirea eroilor căzuți în Primul Război Mondial, Themistocle Vidali a ridicat monumente în multe localități prahovene: Măneciu Pământeni – monument inaugurat pe 29 iunie 1923, în prezența fanfarei eroicului Regiment 32 Mircea (13), Puchenii Moșneni (inaugurat în luna martie 1920, în curtea Bisericii Sfântul Nicolae), Puchenii Crainici, înălțat în 1921 lângă biserica pictată de Nicolae Grigorescu (despre importanța evenimentului, la inaugurare au vorbit D. Vasilescu, reprezentat al Prefecturii, Costache Petrescu, revizor școlar și preotul Constantinescu). Alte monumente care străjuiesc amintirea eroilor, dar și a sculptorului, au fost înălțate la Pietroșani, Poiana Vărbilău, Măgureni, Râncezi, Homorâci, Florești, Bucov, Nedelea, Hârsa.
În anul 1934, Themistocle Vidali a restaurat „Statuia Libertății” și a amplasat-o în fața Primăriei.(16)
S-a stins din viață La 17 martie 1940,la vârsta de 67 de ani, paradoxal, tocmai din cauza meseriei pe care a îndrăgit-o atât de mult. Se îmbolnăvise de astm bronșic, în urma prafului inspirat de la cioplitul în piatră .
Fiul său, sculptorul Ioan Th. Vidali (născut la 12 iulie 1906) a executat sculptură funerară și plăci comemorative, a restaurat Monumentul Vânătorilor și a executat soclul pe care a fost așezat bustul lui Caragiale, operă a sculptorilor Gheorghe Damian și Gheorghe Coman.
𝐒𝐮𝐫𝐬𝐚: 𝗪𝗶𝗸𝗶𝗽𝗲𝗱𝗶𝗮 𝘀̦𝗶 𝗘𝗺𝗶𝗹 𝗦𝗶𝗺𝗶𝗼𝗻𝗲𝘀𝗰𝘂, 𝘇𝗶𝗮𝗿𝘂𝗹 𝗚𝗮̂𝗻𝗱𝘂𝗹.
𝐔𝐫𝐦𝗮̆𝐫𝐢𝘁̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐂𝐗𝐗𝐗𝐗𝐕𝗜𝗜𝗜 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟬𝟯.𝟎𝟲.𝟐𝟎𝟐𝟑
𝗣𝗘𝗥𝗦𝗢𝗡𝗔𝗟𝗜𝗧𝗔̆𝗧̦𝗜 𝗣𝗟𝗢𝗜𝗘𝗦̦𝗧𝗘𝗡𝗘 – 𝗘𝗣𝗜𝗦𝗢𝗗𝗨𝗟 𝐂𝐗𝐗𝐗𝐗𝐕𝗜𝗜

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email