𝗣𝗘𝗥𝗦𝗢𝗡𝗔𝗟𝗜𝗧𝗔̆𝗧̦𝗜 𝗣𝗟𝗢𝗜𝗘𝗦̦𝗧𝗘𝗡𝗘 – 𝗘𝗣𝗜𝗦𝗢𝗗𝗨𝗟 𝗖𝗫𝗫𝗫𝗫

S-a născut în Ploieşti, „cetatea de scaun a aurului negru”, în anul în care urbea sa devenise „cartierul general” al armatei ţariste angajate în lupta cu turcii, 1877. Numele său de fată era Cristiana Petrescu. Apoi, după căsătorie, era cunoscută sub numele de Didina Dimitriu Muşetescu. Dar cum în teatru era moda alegerii unor nume sonore, penetrante în conştiinţa publicului spectator, istoria teatrului a consemnat-o sub pseudonimul de Didina Castriş. Prima ştire despre actriţă datează din 1 septembrie 1910, când Mihail Sadoveanu, în calitate de director al Naţionalului ieşean, o angajează ca stagiară cl. a II-a. De felul ei era ,,rotofeie”, „scundă şi robace”, modestă, probă din punct de vedere profesional, respectabilă în viaţa de toate zilele şi „croită parcă pentru comedie” (Anny Braesky, „Cu grimoniul pe oglindă – amintiri din teatru”, Ed. Junimea, Iaşi, 1978, p.53).

Conformaţia şi firea îi atrag distribuirea, mai ales, în partituri amuzante, dar scena şi timpul o impun în roluri de „duenă”, în care, se spune că, era de neîntrecut. Astfel o întâlnim interpretând personajul Nerinei (1912), doica Hyacinthei, din „Vicleniile lui Scapin” de Moliere, rolul Doicei (1913) din „Romeo şi Julieta” de Shakespeare, al Coanei Efimita (1916) din „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I. L. Caragiale, al Cvaşniei (1916) din ,,Azilul de noapte” de Maxim Gorki, al Vetei (1918) din „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, al mijlocitoarei Frosine (1919) din ,,Avarul” de Moliere, a Mamei Frochard (1922) din „Două orfeline”, melodrama lacrimogenă a lui Adolphe Philippe D ‘Ennery ş.a. A mai jucat, de asemenea, în localizarea lui Paul Gusty (după A. Bisson), „Secretarul general” (1917), în „festivalul” oferit generalului Berthelot de la 2 decembrie 1918, în „Doctorul Knoch sau Tiumful medicinei” (1928) de Jules Romains, în „Liliom” (1929), roman fantastic în opt fascicole de Franz Molnar, având, în decursul timpului, ca parteneri pe Miluţă Gheorghiu, Vlad Guzinschi, G. Vemerscu-Vâlcea, Bruno Braesky, Mircea Pella, Iancu Profir, C. Calmuschi, Anny Braesky, Jeana Popovici etc. A jucat chiar şi în spectacole de revistă, cum ar fi interpretarea ,,Primului amor” din reprezentaţia de inaugurare a teatrului „Cărăbuș” (2 iulie 1919), cu celebra revistă semnată de Constantin Solomonescu şi Mircea Rădulescu, „Pisică pe orez”, unde evolua alături de Constantin Tănase (interpretul cupletului „Cotoiul e pe varză, pisica-i pe orez”), Titu Protopopescu, Lică Rădulescu, Nataliţa Pavelescu, Mia Grozăvescu ş.a., în scenografia lui Traian Comescu, Ia Naţionalul bucureştean.

La începutul stagiunii 1918-1919, actriţa ajunsese societară cl. a III-a, pentru ca după alţi zece ani, petrecuţi în acelaşi teatru ieşean, să fie promovată societară cl. a Il-a. „Cu naturaleţea vorbirii şi comunicativitatea expresiei, s-a spus despre Didina Castriş că este o continuatoare demnă a Smarandei Merişescu şi a Frosei Sarandi” (N. Barbu, „Dicţionarul actorilor Teatrului Naţional Vasile Alecsandri”,_Iaşi 1 8 1 6-1976, în „ 160 de ani de teatru românesc 1816-1976, Ed. Junimea, Iaşi, 1976, p. 175). Dar vârsta şi mai ales corpolenţa începe să-şi spună cuvântul. Mişcările actriţei sunt mai molatece, replicile mai molcome, întregul aspect exprimă încetineală… Consiliul teatrului, condus de Ionel Teodoreanu, în care intrau Mihail Sadoveanu (cel care o angajase), Iorgu Iordan, Păstorel Teodoreanu ş.a., a hotărât pensionarea actriţei. De aceea, în foaia calificativă pe anul 1930, consiliul se simte obligat să-şi motiveze decizia afirmând că „ … o lentoare de ritm care, în scenă, dă impresia mişcărilor descompuse cu încetinitorul cinematografic; o egală lentoare a vorbelor şi o tardivă emisiune a replicei, care interpune un necontenit hiatus între replicele sale şi ale partenerilor ei; o lipsă de suflu, care o face pe d-na Castriş să gâfăie după cele mai fireşti deplasări, interzicându-i mobilitatea în mişcări şi cursivitatea debitării vorbelor; un ritm de o funebră lentoare…” („Istoria teatrului în România”, voi. Ill, Ed. Acad, Rom., Buc., 1973, p. 377).

𝗦𝘂𝗿𝘀𝗮: „𝗠𝗮̆𝗿𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝗧𝗲𝗮𝘁𝗿𝗮𝗹𝗲” – 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗿 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶 𝗔𝗽𝗼𝘀𝘁𝗼𝗹

𝗨𝗿𝗺𝗮̆𝗿𝗶𝘁̦𝗶 𝗲𝗽𝗶𝘀𝗼𝗱𝘂𝗹 𝗖𝗫𝗫𝗫𝗫𝗜 𝗱𝗶𝗻 𝗱𝗮𝘁𝗮 𝗱𝗲 𝟬𝟭.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟯