𝗣𝗘𝗥𝗦𝗢𝗡𝗔𝗟𝗜𝗧𝗔̆𝗧̦𝗜 𝗣𝗟𝗢𝗜𝗘𝗦̦𝗧𝗘𝗡𝗘 – 𝗘𝗣𝗜𝗦𝗢𝗗𝗨𝗟 𝗖𝗫𝗫𝗫𝗫𝗜

Actor, în primul rând, animator de teatru, dramaturg, poet, prozator şi publicist, Sandu Teleajen (pe numele său de naştere Alexandru P. Morcovescu) a fost apreciat de Nicolae Iorga şi preţuit de Mihail Sadoveanu. Creator inegal ca valoare, dar remarcabil prin forţa narativă şi vigoarea realistă a unor pagini prin care evocă răscoalele ţărăneşti şi primul război mondial, Sandu Teleajen s-a născut, ca fiu al unui învăţător sărac, la Homorâciu-lzvoarele (la 6/20 februarie 1893) şi s-a stins din viaţă la Iaşi (la 21 iunie 1963). A urmat şcoala primară în satul natal, liceul în Ploieşti, la vestitul pe atunci „Sf Petru şi Pavel” (unde îl avusese ca profesor pe I. A. Bassarabescu şi unde începuse să joace teatru) şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. N-a reuşit s-o termine pentru că a început primul război mondial şi a fost chemat să-şi facă datoria către ţară. A participat la lupte ca ofiţer de rezervă şi la începutul bătăliei de la Mărăşeşti a fost rănit şi a căzut prizonier.

După război, ajutat materialiceşte de actorul Ştefan Braborescu continuă studiile la laşi şi paralel frecventează Conservatorul. În 1918, Sadoveanu, pe atunci director al Naţionalului ieşean, îl angajează ca actor, cu vremea Sandu Teleajen devenind societar al Teatrului Naţional, ipostază în care se remarcă în rolurile: bădica Bârzu din ,,Baba Hârca” de M. Millo, Răzvan din „Răzvan şi Vidra” de B. P. Hasdeu, Basilio din ,,Bărbierul din Sevilla” de Beaurnarchais, Falstaff din „Nevestele vesele din Windsor” de Shakespeare (un Falstaff insolit, emfatic, disonant şi deprimat, acea „tristă şi mare figură a humorului universal – mincinos şi beţiv, pungaş şi totuşi cavaler” – G. M. Zamfirescu; cf „Istoria teatrului în România”, vol. III, Ed. Academiei Române, Buc., 1973, p. 387).

Luându-şi licenţa în litere şi filosofie este numit profesor de psihologie şi estetică la Conservatorul din Iaşi. În perioada 1937- 1939 este directorul Teatrului Naţional din laşi, iar după pensionare rămâne secretar literar al teatrului „până în ultimele zile ale vieţii sale, legat de intuiţia pe care a servit-o în atâtea ocazii”. Acum scrie „140 de ani de la primul spectacol în limba română”, o monografie a Teatrului Naţional din laşi. Din perioada în care a lucrat la Teatrul Naţional datează evocarea duioasă pe care i-o închină actriţa ieşeană Anny Braesky în volumul „Cu grimonul pe oglindă” – amintiri din teatru (seria Arlechin, Ed. Junimea, Iaşi, 1978, p. 59-61).

Tot la laşi a înfiinţat pentru „prima oară”, Sandu Teleajen, „un teatru popular în cartierul muncitoresc Socola”, unde „se adunau pentru a urmări spectacolele, muncitorii ceferişti (de la Atelierele „Nicolina”), cei de la „Ţesătura” (Grigore Ilisei, „Cu George Lesnea prin veac”, Ed. Eminescu, Buc., 1977, p. 101). Şi tot el a fost iniţiatorul şi realizatorul unor şezători literare în rândul muncitorimii ieşene. În timpul când era elev de liceu tipăreşte, la Ploieşti, volumul de poezii „Lacrimi de copil” (1912), semnat Şt. P. Morcovescu. Cu acest volum ajunge în faţa lui G. Coşbuc, care apreciindu-i versurile, îl îndeamnă să semneze cu pseudonimul sub care este cunoscut. Au urmat: ,,Au înflorit castanii” (cântece şi balade) – 1924, „Casa cu muşcate albe” (nuvele şi schiţe) – 1925, „Poveştile lui Hinu Ion” – 1925, „Cuiburi sfărâmate” (dramă în trei acte, în colaborare cu A. Pascu) – 1925, ,,Moşnenii” (dramă în trei acte) – 1926, „Craiul Vânt” (poem dramatic) – 1926, „Ţiganca” (dramă în trei acte), „Când ies pâraiele” (poem dramatic în trei acte; o alegorie a Marii Uniri din 1918), „Jucăria dracului” (comedie politică în trei acte), „Porunca inimii” (roman) – 1933, „Drumul dragostei” (roman) – 1934, „Turnuri în apă” (roman premiat de Academia Română cu premiul „Ion Heliade Rădulescu”) – 1935, „O fată singură” (roman) – 1937, „Legiunea de onoare” (roman) – 1940, ,,Ard zăpezile” – 1962, etc.

Personalitate dinamică, devotată atât cuvântului rostit de la înălţimea rampei, cât şi a celui scris, a colaborat la publicaţiile: ,,Azi”, „Cadran” (unde era şi redactor) – 1934, laşi, „Comedia” – laşi, „Cuvinte literare” – 1929- 1931, laşi, „Cuvântul nostru” – 1912, „Fagurele” – 1922, Ploieşti, „Flacăra” şi „Flamura” din Craiova, „Floare albastră” din laşi, „Gândul nostru” (co-fondator) 1921 -1928, laşi, „Însemnări ieşene”, „Pagini moldovene” – 1932 -1933, „Revista Fundaţiilor Regale”, „România viitoare” 1916 –

1923, Ploieşti, „Sburătorul”, „Teatrul” din Iaşi, „Tribuna” din Sibiu ş.a.

𝗦𝘂𝗿𝘀𝗮: „𝗠𝗮̆𝗿𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝗧𝗲𝗮𝘁𝗿𝗮𝗹𝗲” – 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗿 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶 𝗔𝗽𝗼𝘀𝘁𝗼𝗹

𝗨𝗿𝗺𝗮̆𝗿𝗶𝘁̦𝗶 𝗲𝗽𝗶𝘀𝗼𝗱𝘂𝗹 𝗖𝗫𝗫𝗫𝗫𝗜𝗜 𝗱𝗶𝗻 𝗱𝗮𝘁𝗮 𝗱𝗲 𝟬𝟴.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟯