𝗖𝗼𝗿𝗻𝗲𝗹𝗶𝘂 𝗠𝗔̆𝗡𝗘𝗦𝗖𝗨 (𝟬𝟲.𝟬𝟮.𝟭𝟵𝟭𝟲 – 𝟮𝟲.𝟬𝟲.𝟮𝟬𝟬𝟬)
Corneliu Mănescu s-a născut ĂŽn orașul Ploiești, la data de 6 februarie 1916, ĂŽntr-o familie care ar reprezenta putin numeroasa „clasa de mijloc” a României interbelice. In studenție a aderat la mișcarea comunistă, fără patimă, fără fanatism. Corneliu Mănescu nu a fost un „revoluționar de profesie”. Cu studii de drept neterminate, absolvent al școlii de ofițeri, s-a angajat la Institutul Central de Statistică fondat de fruntașul țărănist Sabin Manuilă. După război, Corneliu Mănescu a beneficiat de o rapidă ascensiune ĂŽn structurile politice create pentru ĂŽndoctrinarea comunistă a armatei. Verificările de partid din 1952 au scos ĂŽnsă la iveală participarea sa la recensamântul din Transnistria, comandat, de Ion Antonescu, Institutului Central de Statistică și mobilizarea ĂŽn calitate de cadru militar – chiar dacă pentru scurtă durată – pe frontul de Est. Dupa o etapă de stagnare a ascensiunii – ĂŽn care fără știrea sa era pândit de pericolul arestării și anchetării ĂŽn „cazul Pătrășcanu” – a avut prilejul să se evidențieze ĂŽn calitate de conducător al primului turneu artistic românesc ĂŽn China. Probabil că atunci au fost remarcate de Emil Bodnăraș, dar mai ales de Gheorghiu-Dej, calitățile sale native de diplomat.
Corneliu Mănescu a fost membru al Partidului Comunist Român din 1936. Cel de-al IX-lea congres al PCR, din 1965, l-a ales membru al Comitetului Central. A fost adjunct al ministrului Apărării Naționale, cu gradul de locotenent-colonel (1948-1955), comandant al Casei Centrale a Armatei (1952) și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei (1959), cu gradul de general-maior.
Ambasador al României la Budapesta (1960-1961), ministru al Afacerilor Externe (1961-1972), Corneliu Mănescu este ales, cu 122 de voturi „pentru“, cinci abĹŁineri şi un vot ĂŽmpotrivă (Tanzania), preşedinte al Adunării Generale a OrganizaĹŁiei NaĹŁiunilor Unite (ONU) pentru un an (19 septembrie 1967 – 23 septembrie 1968). Corneliu Mănescu devine astfel primul comunist ales ĂŽntr-o asemenea funcĹŁie, rămânând, până la căderea regimurilor comuniste din Europa, unul dintre cei cinci demnitari din „blocul socialist“ care au ocupat această poziĹŁie.
Intră ĂŽn dizgrația lui Nicolae Ceaușescu fiind retrogradat ĂŽn funcții mai mult onorifice – ambasador extraordinar și plenipotențiar al României ĂŽn Franța (15 martie 1977 – 9 aprilie 1982) și reprezentant permanent la UNESCO (1979-1982).
În martie 1989 este unul dintre semnatarii „scrisorii celor șase” (publicată de posturile de radio BBC și Europa Liberă) prin care critică politica urmată de regimul lui Nicolae Ceaușescu.
La 22 decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale, fiind ales senator FSN de Prahova (1990-1992) și președinte al Comisiei de politică externă a Senatului României.
Corneliu Mănescu a fost una dintre personalitățile politice românesti cele mai cunoscute în străinătate.
S-a stins din viață la data de 26 iunie 2000, în București, la vârsta de 84 de ani.
“𝐼𝑛𝑎𝑙𝑡, 𝑧𝑣𝑒𝑙𝑡, 𝑐𝑢 𝑝𝑎𝑟𝑢𝑙 𝑎𝑟𝑔𝑖𝑛𝑡𝑖𝑢, 𝑡𝑜𝑡𝑑𝑒𝑎𝑢𝑛𝑎 𝑏𝑖𝑛𝑒 𝑖̂𝑚𝑏𝑟𝑎̆𝑐𝑎𝑡, 𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑜 𝑖̂𝑛𝑓𝑎𝑡̦𝑖𝑠𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑡𝑜𝑟 𝑎𝑚𝑒𝑟𝑖𝑐𝑎𝑛 𝑑𝑒 𝑡𝑖𝑝𝑢𝑙 𝐿𝑒𝑒 𝑀𝑎𝑟𝑣𝑖𝑛. 𝐸𝑟𝑎 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑎𝑡 𝑠̦𝑖 𝑡𝑒𝑚𝑢𝑡. 𝐴 𝑡𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑙𝑛𝑖 𝑐𝑢 𝑒𝑙 𝑝𝑒 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑟𝑖𝑑𝑜𝑟 𝑒𝑟𝑎 𝑡𝑜𝑡𝑑𝑒𝑎𝑢𝑛𝑎 𝑟𝑖𝑠𝑐𝑎𝑛𝑡, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑠̦𝑡𝑖𝑎𝑖 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑐𝑒 𝑡𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑖̂𝑙 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎𝑖 𝑔𝑎𝑠𝑖: 𝑜𝑚𝑢𝑙 𝑒𝑟𝑎 𝑖̂𝑛 𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑙 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑑𝑒𝑛𝑡, 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑧𝑒𝑓𝑙𝑒𝑚𝑒𝑎𝑢𝑎 𝑓𝑎𝑐𝑖𝑙𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑢𝑛𝑒𝑜𝑟𝑖 𝑒𝑟𝑎 𝑐ℎ𝑖𝑎𝑟 𝑏𝑟𝑢𝑡𝑎𝑙. 𝐷𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎 𝑙𝑢𝑖, 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠𝑒 𝑠𝑖𝑚𝑡̦𝑒𝑎𝑢 𝑎𝑑𝑒𝑠𝑒𝑎 𝑡𝑖𝑚𝑜𝑟𝑎𝑡̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑢𝑚𝑖𝑙𝑖𝑡̦𝑖. 𝐷𝑎𝑟 𝑎𝑣𝑒𝑎𝑢 𝑡𝑜𝑡𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎 𝑠̦𝑖 𝑢𝑛 𝑠𝑒𝑛𝑡𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑒 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆, 𝑑𝑒𝑜𝑎𝑟𝑒𝑐𝑒 𝑐𝑎 𝑠̦𝑖 𝑡̦𝑎̆𝑟𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑒-𝑠̦𝑖 𝑏𝑎𝑡𝑒 𝑛𝑒𝑣𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑑𝑎𝑟 𝑛𝑢 𝑝𝑒𝑟𝑚𝑖𝑡𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑢𝑖𝑎 𝑠-𝑜 𝑎𝑡𝑖𝑛𝑔𝑎̆ 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑐𝑢 𝑜 𝑓𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒, 𝐶𝑜𝑟𝑛𝑒𝑙𝑖𝑢 𝑀𝑎̆𝑛𝑒𝑠𝑐𝑢 𝑠̦𝑡𝑖𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑝𝑒𝑟𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟𝑢𝑙 𝑐𝑎 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡̦𝑖𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑒 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑙 𝑎𝑙𝑐𝑎̆𝑡𝑢𝑖𝑎𝑢 … 𝐶𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐𝑢𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑖̂𝑛𝑑𝑒𝑎𝑝𝑟𝑜𝑎𝑝𝑒, 𝐶𝑜𝑟𝑛𝑒𝑙𝑖𝑢 𝑀𝑎̆𝑛𝑒𝑠𝑐𝑢 𝑑𝑎̆𝑑𝑒𝑎 𝑑𝑜𝑣𝑎𝑑𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑔𝑒𝑛𝑡𝑖𝑙𝑒𝑡̦𝑒, 𝑑𝑒 𝑏𝑢𝑛𝑎̆𝑣𝑜𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑐ℎ𝑖𝑎𝑟 𝑑𝑒 𝑜 𝑎𝑛𝑢𝑚𝑖𝑡𝑎̆ 𝑡𝑖𝑚𝑖𝑑𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒. 𝐴𝑣𝑒𝑎 𝑜 𝑖𝑛𝑡𝑢𝑖𝑡̦𝑖𝑒 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑖 𝑓𝑙𝑒𝑟 𝑙𝑎 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖. 𝐶𝑢 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑙𝑜𝑐𝑢𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑛𝑖 𝑒𝑟𝑎 𝑡𝑜𝑡𝑑𝑒𝑎𝑢𝑛𝑎 𝑝𝑟𝑢𝑑𝑒𝑛𝑡, 𝑎𝑙𝑐𝑎̆𝑡𝑢𝑖𝑛𝑑𝑢-𝑠̦𝑖 𝑒𝑥𝑝𝑢𝑛𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑒 𝑝𝑢𝑡̦𝑖𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑡𝑎̆𝑐𝑒𝑟𝑖 𝑝𝑟𝑒𝑙𝑢𝑛𝑔𝑖𝑡𝑒, 𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑓𝑎̆𝑐𝑒𝑎 𝑖𝑚𝑝𝑟𝑒𝑠𝑖𝑒 𝑏𝑢𝑛𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑚𝑎𝑠𝑐𝑎 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑜𝑟𝑖 𝑖𝑛𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑡𝑎̆ 𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑙𝑒𝑚𝑒𝑖 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 … 𝑃𝑒 𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡, 𝑒𝑟𝑎 𝑢𝑛 𝑐𝑎𝑝 𝑝𝑜𝑙𝑖𝑡𝑖𝑐, 𝑐𝑢 𝑢𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑎𝑐𝑡𝑒𝑟 𝑎𝑑𝑒𝑠𝑒𝑎 𝑔𝑟𝑒𝑢 𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑡.” 𝐴𝑠𝑡𝑓𝑒𝑙 𝑖̂𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑟𝑖𝑎 𝑎𝑚𝑏𝑎𝑠𝑎𝑑𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑉𝑎𝑙𝑒𝑛𝑡𝑖𝑛 𝐿𝑖𝑝𝑎𝑡𝑡𝑖, 𝑖̂𝑛 1996, 𝑝𝑒 𝐶𝑜𝑟𝑛𝑒𝑙𝑖𝑢 𝑀𝑎𝑛𝑒𝑠𝑐𝑢.
𝗦𝘂𝗿𝘀𝗮: 𝗥𝗲𝘃𝗶𝘀𝘁𝗮 „𝗺𝗲𝗺𝗼𝗿𝗶𝗮.𝗿𝗼” – 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗿 𝗟𝗮𝘃𝗶𝗻𝗶𝗮 𝗕𝗲𝘁𝗲𝗮; 𝗪𝗶𝗸𝗶𝗽𝗲𝗱𝗶𝗮.
𝗨𝗿𝗺𝗮̆𝗿𝗶𝘁̦𝗶 𝗲𝗽𝗶𝘀𝗼𝗱𝘂𝗹 𝗖𝗫𝗜𝗫 𝗱𝗶𝗻 𝗱𝗮𝘁𝗮 𝗱𝗲 𝟮𝟳.𝟬𝟴.𝟮𝟬𝟮𝟮
𝗣𝗘𝗥𝗦𝗢𝗡𝗔𝗟𝗜𝗧𝗔̆𝗧̦𝗜 𝗣𝗟𝗢𝗜𝗘𝗦̦𝗧𝗘𝗡𝗘 – 𝗘𝗣𝗜𝗦𝗢𝗗𝗨𝗟 𝗖𝗫𝗩𝗜𝗜𝗜

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email