𝗔𝗟𝗘𝗫𝗔𝗡𝗗𝗥𝗨 𝗭𝗔𝗚𝗢𝗥𝗜𝗧𝗭 (𝟭𝟴𝟴𝟭 –𝟭𝟵𝟭𝟲)
Descendent după tată al unei familii de origine aromână, 𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗭𝗮𝗴𝗼𝗿𝗶𝘁𝘇 s-a născut la Mănești, la 31 mai 1881. Urmează studiile la Ploiești, cele primare la Școala nr. 3, apoi Liceul „Sf. Petru și Pavel”, pe care îl absolvă în 1901. În liceu a manifestat o deosebită aplecare spre studiul literaturii, geografiei și desenului. Îndemnurile repetate ale fostului său coleg, Toma T. Socolescu, precum și pasiunea desenului îl determină să se înscrie în 1902 la Școala Superioară de Arhitectură din București. Se face repede remarcat de profesorii săi, în special de Ion Mincu, principalul exponent și promotor al stilului neoromânesc în arhitectură. Pe parcursul anilor de studii întocmește o colecție de desene în creion care înfățișa case, biserici, troițe precum și motive tradiționale de decorație și ornamentație arhitectonică, pe care avea să o completeze ulterior cu prilejul numeroaselor călătorii în zonele rurale ale țării. Cea mai importantă realizare din această perioadă o reprezintă releveul Mânăstirii Văcărești (1908), făcut în colaborare cu C. Iotzu. Diplomat al Școlii Superioare de Arhitectură, Alexandru Zagoritz se stabilește în București pentru a lucra în cadrul biroului de arhitectură al mentorului său, Ion Mincu. Scurta sa carieră de arhitect nu a fost lipsită de realizări importante. Timp de doi ani a supravegheat lucrările execuției Băncii Comerțului din Craiova (actualul sediu al Primăriei), din 1912 pe cele ale Muzeului de Artă Națională (actualul sediu al Muzeului Țăranului Român), pentru ca din 1914 Comisiunea Monumentelor Istorice să-l însărcineze pe Zagoritz la conducerea lucrărilor de restaurare a bisericii Stavropoleos, începute de Mincu în 1903.
Tot arhitectului Alexandru Zagoritz i se datorează și inițiativa înființării primului muzeu istoric al Ploieștilor în cea mai veche casă din această urbe, casa Hagi Prodan. În articolul publicat în revista Convorbiri Literare din martie 1915, el semnala valoarea istorică și artistică a acestei case și propunea salvarea ei de la ruină prin înființarea Muzeului Prahovei.
Reprezentant al stilului neoromânesc, Alexandru Zagoritz a fost autorul unor proiecte de arhitectură pentru reședințe private și clădiri publice, unele dintre acestea rămase neidentificate. I se pot atribui cu certitudine trei edificii private construite după planurile sale: una în Ploiești și două în București, din păcate toate dispărute astăzi.
La intrarea României în Primul Război Mondial, locotenentul de rezervă Alexandru Zagoritz este mobilizat pe front. A luat parte cu unitatea sa la acțiunile armatei române desfășurate în Dobrogea. În dimineața zilei de 21 sept. 1916, în timpul luptei de la Amzacea, este rănit la ambele mâini. A fost evacuat de pe front, întâi la Fetești, ulterior la București. În pofida eforturilor depuse de medici, starea de sănătate a lui Alexandru Zagoritz s-a agravat brusc, acesta murind la 31 octombrie 1916 în sanatoriul dr. Gerota. Trupul neînsuflețit al arhitectului a fost adus la Ploiești unde, la 3 noiembrie 1916, a fost înmormântat cu onoruri militare în cimitirul Viișoara. În 1925, familia i-a ridicat aici un bust din bronz, operă a sculptorului Frederic Storck.
Sursa: Eveniment Culural_Expoziția „Restituiri – Arhitectul Alexandru Zagoritz (1881-1916)”/ Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐗𝐂𝗩𝗜𝗜𝗜 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟭𝟭 𝗱𝗲𝗰𝗲𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟏.
𝗣𝗘𝗥𝗦𝗢𝗡𝗔𝗟𝗜𝗧𝗔̆𝗧̦𝗜 𝗣𝗟𝗢𝗜𝗘𝗦̦𝗧𝗘𝗡𝗘 – 𝗘𝗣𝗜𝗦𝗢𝗗𝗨𝗟 𝗫𝗖𝗩𝗜𝗜

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email