𝐕𝐈𝐑𝐆𝐈𝐋𝐈𝐔 𝐌𝐎𝐍𝐃𝐀 (𝟏𝟖𝟗𝟖-𝟏𝟗𝟗𝟏)
Prozatorul Virgiliu MONDA (pseudonimul lui Zeilic Moscovici), se naşte la 23 decembrie1898 în Ploieşti şi moare în 2 mai 1991 la Bucureşti.
Dintr-o familie de evrei ploieşteni (Zeilic Moscovici alege în 1935 să folosească pseudonimul V.M.), fiul pictorului Zeilic Moscovici şi al Ghizelei (născută Braunştein), Virgiliu Monda a urmat şcoala primară la Ploieşti, liceul la Matei Basarab din Bucureşti cu bacalaureatul în 1916 (unde i-a fost elev lui Eugen Lovinescu – acesta îi va fi şi naşul literar), ulterior urmând cursurile Facultăţii de Medicină, cu licenţa obținută în anul1924.
Studii de specializare la Paris (1925), călătorii de studii artistice în mai multe ţări europene în perioada anilor 1919-1936.
Din 1949 a devenit medicul oficial al SSR/USR.
Colaborări la: Literatorul (1918), Shuratoriil, Adevărul literar şi artistic. Vremea, Azi, Gazeta literară, România literară, Luceafărul etc.
După un volum de versuri în maniera simbolistă şi parnasiană (𝐹𝑎̂𝑛𝑡𝑎̂𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑖𝑖, 1923/ debut editorial), Virgiliu Monda se dedica romanului, cultivind o formulă realistă, în sondarea socialului şi a psihologiilor, cu elemente de romantism minor.
Romanele 𝑇𝑒𝑠𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑜𝑚𝑛𝑖𝑠̧𝑜𝑎𝑟𝑒𝑖 𝐵𝑟𝑒𝑏𝑢 (1933), 𝑈𝑟𝑒𝑐ℎ𝑒𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑖𝑜𝑛𝑦𝑠 (1934) şi 𝐻𝑜𝑟𝑎 𝑝𝑎𝑖𝑎𝑡̧𝑒𝑙𝑜𝑟 (1935), dovedesc abilitate în construcţie şi în realizarea unei atmosfere cu note fantastice. În 𝑇𝑟𝑢𝑏𝑒𝑛𝑑𝑎𝑙 (1946), se clarifică preferinţa prozatorului pentru psihologii ceţoase, fataliste şi obsesive, eroul fiind urmărit de blestemul crimei părintelui. După 1950, Virgiliu Monda încearcă o interpretare a trecutului de pe poziţiile noii ideologii.
𝑇𝑖𝑛𝑒𝑟𝑒𝑡̧𝑒𝑎 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑠𝑡 (1966) zugrăveşte anii de formaţie ai unui pictor, a cărui origine burgheză nu-l împiedica să descopere calea luptei pentru dreptate: Lucian Teodoru renunţă la cariera artistică pariziană, venind în ţară să se alăture răsculaţilor din 1907. Tot astfel, în 𝑆𝑡𝑎𝑡𝑢𝑖𝑎 (1969), dezagregării morale a marii burghezii îi este opusă demnitatea şi probitatea unui inginer sărac, apărător al drepturilor minerilor.
Evitând schematismul psihologic, Virgiliu Monda realizează câteva personaje destul de complexe, iar siguranţa conducerii acţiunii face lectura agreabilă. În volumele secvenţe, Virgiliu Monda revine la temele şi maniera preferate, prelungind un „stil” al romanului interbelic de consum. Nuvelele din 𝐹𝑒𝑚𝑒𝑖𝑎 𝑠̧𝑖 𝑚𝑎𝑖𝑚𝑢𝑡̧𝑎 (1970) – unele scrise înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, cum este La 𝐵𝑎𝑡𝑒-𝐷𝑟𝑢𝑚, care anticipează cu şase ani 𝑁𝑒𝑖̂𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑒𝑔𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝐶𝑎𝑚𝑢𝑠 – aduc mici drame sentimentale declanşate de situaţii banale sau anecdotice.
Ultimele romane relatează despre iubiri strivite de o fatalitate sumbră. În 𝑉𝑖𝑎 𝑠̧𝑖 𝑟𝑜𝑑𝑢𝑙 (1971), lunga agonie a logodnicei inginerului Savin creează o atmosferă de tensiune maladivă, potenţată, peste necesar, cu întâmplări şi apariţii patologice. Anomalii sau dereglări psihice marchează şi personajele din 𝐶𝑜𝑟𝑎𝑏𝑖𝑎 𝑝𝑒 𝑢𝑠𝑐𝑎𝑡 (1971), unde eroul, victimă a unei obsesii, se sinucide pentru a nu sta în calea fericirii iubitei, sacrificiu inutil, în cele din urmă. 𝐿𝑎 𝑛𝑜𝑟𝑑 𝑑𝑒 𝑁𝑒𝑟𝑒𝑗 (1975), analiza unui caz de conştiinţă, este complicat, de asemenea, cu situaţii şi întâmplări senzaţionale.
Spre final, a publicat o carte de memorii 𝑉𝑖𝑎𝑡̧𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑣𝑖𝑠, despre perioada sa de formare ca scriitor, despre debutul sub semnul lui Eugen Lovinescu, despre viaţa literară din Interbelic, cu actanţii săi; în fapt, rememorarea se opreşte la anul morţii lui Lovinescu.
Operă literară:• Fântânile luminii, 1923;• Testamentul domnişoarei Brebu, 1933;• Urechea lui Dionys, 1934;• Hora paiaţelor, 1935;• Trubendal, 1946; ediţia 1972;• Serile oraşului, 1947;• Tinereţea unui artist, 1966;• Statuia,1969;• Femeia şi maimuţa,1970;• Via şi rodul, 1971;• Corabia pe uscat, 1971;• La nord de Nerej, 1975;• Viaţă şi vis, 1986;• Aurul, 1991. Traduceri: • Dario Niccodemi, Poetul, Bucureşti.
𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̧𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̧𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝐂𝐈𝐕