𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̦𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝐂𝐗𝐗𝐗𝐈𝐈𝐈

Gheorghe C. Dobrescu, parlamentar și primar, s-a născut la Ploiești. Era fratele profesorului, avocatului și deputatului conservator Constantin C. Dobrescu. Si-a început studiile în orașul natal, absolvind cursul primar la Scoala de băieți nr. 1 și pe cel secundar la Liceul „Sf. Petru si Pavel”. A urmat, apoi, Dreptul la București, obtinând licența cu teza „Despre tentativă in materie penală”. Dupa terminarea facultății, a revenit in Ploiești, unde a practicat avocatura. Om instruit, Gheorghe C. Dobrescu a introdus locuința sa de pe Bulevard, în circuitul cultural și monden al orașului.

Figura interesantă și pitorească a lui Gheorghe C. Dobrescu, zis Genabet, l-a inspirat pe Karnabatt, care i-a realizat, in „Curentul”, un portret sugestiv: „𝘴𝘤𝘶𝘳𝘵, 𝘪̂𝘯𝘥𝘦𝘴𝘢𝘵, 𝘣𝘶𝘳𝘵𝘰𝘴 𝘴̦𝘪 𝘨𝘳𝘢𝘴, … 𝘤𝘶 𝘰𝘤𝘩𝘪𝘪 𝘱𝘭𝘪𝘯𝘪 𝘥𝘦 𝘴𝘤𝘢̂𝘯𝘵𝘦𝘪𝘦𝘳𝘪, … 𝘤𝘶 𝘨𝘶𝘳𝘢 𝘤𝘢̆𝘳𝘯𝘰𝘢𝘴𝘢̆ 𝘱𝘭𝘪𝘯𝘢̆ 𝘥𝘦 𝘦𝘹𝘱𝘭𝘰𝘻𝘪𝘶𝘯𝘪, 𝘤𝘦 𝘯𝘶 𝘳𝘢̆𝘯𝘦𝘢𝘶 𝘱𝘦 𝘯𝘪𝘮𝘦𝘯𝘪, … 𝘧𝘪𝘳𝘦 𝘣𝘶𝘯𝘢̆, 𝘤𝘶 𝘢𝘱𝘶𝘤𝘢̆𝘵𝘶𝘳𝘪 𝘣𝘭𝘢𝘫𝘪𝘯𝘦, 𝘱𝘳𝘪𝘦𝘵𝘦𝘯𝘰𝘴, 𝘪𝘯𝘤𝘢𝘱𝘢𝘣𝘪𝘭 𝘥𝘦 𝘢 𝘧𝘢𝘤𝘦 𝘳𝘢̆𝘶 𝘤𝘶𝘪𝘷𝘢”. Combativitatea sa în cadrul întrunirilor politice l-au determinat pe același autor să-l considere un fel de Danton al Ploieștilor, care „𝘭𝘢 𝘪̂𝘯𝘵𝘳𝘶𝘯𝘪𝘳𝘪 … 𝘵𝘶𝘯𝘢 𝘴̦𝘪 𝘧𝘶𝘭𝘨𝘦𝘳𝘢, 𝘣𝘢̆𝘵𝘦𝘢 𝘤𝘶 𝘱𝘶𝘮𝘯𝘶𝘭 𝘮𝘢𝘴𝘪𝘷 𝘪̂𝘯 𝘵𝘳𝘪𝘣𝘶𝘯𝘢̆, … 𝘧𝘢̆𝘤𝘢̂𝘯𝘥 𝘧𝘢̆𝘳𝘢̆ 𝘮𝘪𝘭𝘢̆ 𝘱𝘳𝘢𝘧 𝘴̦𝘪 𝘱𝘶𝘭𝘣𝘦𝘳𝘦 𝘱𝘦 𝘢𝘥𝘷𝘦𝘳𝘴𝘢𝘳”. La finalul întrunirii, Gheorghe C. Dobrescu redevenea „𝘰𝘮𝘶𝘭 𝘣𝘶𝘯, 𝘣𝘭𝘢𝘫𝘪𝘯, 𝘴𝘪𝘮𝘱𝘢𝘵𝘪𝘤, 𝘣𝘰𝘯𝘰𝘮 𝘴̦𝘪 𝘫𝘰𝘷𝘪𝘢𝘭”.

Pe plan politic, Gheorghe C. Dobrescu a făcut parte din dizidența liberală a lui C. T. Grigorescu. După ce a participat la acțiunile opoziției unite, în 1887-1888, a revenit, în 1891, la liberalism. Datorită implicării sale in tulburările de la Ploiești, din mai 1895, el a fost arestat de către guvernul conservator, aflat la final de mandat. In același an, a fost ales deputat, fiind susținut de dizidența lui C. T. Grigorescu și N. Fleva. După decesul lui C. T. Grigorescu, el a trecut la Partidul Conservator, condus de Gh. Gr. Cantacuzino, în timpul guvernării căruia a deținut funcția de primar al orașului Ploiești. In 1908, a trecut de partea lui Take Ionescu al cărui susținător fidel a rămas până la moarte, devenind, în 1911, președintele organizației conservator-democrate ploieștene. Peste câțiva ani, în 1914, Gheorghe C. Dobrescu a fost ales senator de Prahova, activând in Constituanta de la Iași, în cadrul căreia s-a opus, într-o anumită măsura, modificării Constituției.

Pe langă avocatură și politică, el s-a implicat și în activitatea administrativă, în calitate de președinte al Comisiei interimare (ianuarie-februarie 1905) și primar al orașului Ploiești (februarie 1905-aprilie 1907). Alegerea takistului conservator Gheorghe C. Dobrescu, în februarie 1905, în fruntea administrației locale, a fost nimerită, deoarece era la fel de destoinic ca și predecesorul său. Acesta a rămas în funcție până în aprilie 1907, când a fost demis și înlocuit cu o comisie interimară prezidată de profesorul C. Iennescu.

Pe parcursul celor doi ani de primariat, a continuat lucrările edilitare inițiate de predecesorul său, George Gh. Ionescu, în direcția alimentării cu apă, a canalizării și a electrificării orașului. O atenție deosebită a acordat continuării studiilor și lucrărilor de captare a apei potabile de la Crângul lui Bot, extinderii rețelei urbane de conducte pentru apă, dar și punerii pietrei fundamentale a canalizării orașului, în prezența regelui Carol I.

Printre preocupările sale s-a aflat și problema iluminatului public și a extinderii cablurilor electrice, fiind membru în Consiliul de Administrație al Societății Anonime de Electricitate Ploiești. A acordat sprijin culturii, învățământului, ocrotirii sănătății și acțiunilor caritabile, prin alocarea unor subsidii bugetare și nebugetare, folosind Fondul Popicarilor pentru ajutorarea liceenilor meritoși, dar săraci, cu manuale școlare, haine și îmbrăcăminte. Primarul a primit, în 1905, în numele comunei, ca donație de la Zoe Scorțeanu, frumosul local al Scolii de băieți nr. 9 „Alexandru I. Scorțeanu”, angajând Primăria în respectarea perpetuă a desinației și numelui acestuia.

După încheierea războiului, Gheorghe C. Dobrescu, apreciat de concetățenii săi, a renunțat la o viața politică militantă. A încetat din viața, în 1921, fiind înmormântat la Cimitirul Viișoara.