𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̦𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝐋𝐗𝗫𝗫𝗜𝗩

Profesorul 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗘𝗡𝗖𝗜𝗨 s-a născut pe 18 iunie 1919 la Brăila, localitate în care a urmat școala generală și liceul. Încă din tinereţe, de la absolvirea, cu rezultate remarcabile a Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti profesorul Constantin Enciu s-a integrat cu întreaga sa capacitate de muncă şi de creaţie în învăţământul ploieştean, afirmându-şi personalitatea prin contribuţii deosebite la viaţa culturală a urbei lui nenea Iancu.

Foştii săi elevi, printre care marele poet Nichita Stănescu, istoricul literar Eugen Simion – care a îndeplinit înalta funcţie de preşedinte al Academiei Române – o întreagă pleiadă de academicieni, specialişti de înaltă clasă în domenii fundamentale ale ştiinţei, tehnicii şi culturii, şi alte generaţii întregi de elevi au beneficiat de o instruire temeinică în cadrul renumitelor licee „I.L. Caragiale” şi „Mihai Viteazul”, sub autoritatea didactică şi morală a unor distinşi dascăli ai şcolii româneşti.

Profesor a numeroase generaţii din Ploieşti, scriitor şi un împătimit meloman, Constantin Enciu, strigat cu dragoste de către elevii săi „Papa Enciu“ a fost şi dascălul de limba română al lui Nichita Stănescu. Poetul a făcut parte din promoţia 1952 a Colegiului „I.L. Caragiale“ (fostul „Sfinţii Petru şi Pavel“), una a superlativelor: din peste 600 de candidaţi au fost admişi 120, majoritatea cu note peste 9.00, iar din aceştia trei au devenit membri ai Academiei Române – Nichita Stănescu, Eugen Simion şi Mircea Petrescu.

Într-un volum scris în 2010, „Dascăl de… dascăli“, Constantin Enciu a vorbit despre Nichita Stănescu: „𝘕-𝘰 𝘴𝘢̆ 𝘮𝘢̆ 𝘤𝘳𝘦𝘢𝘥𝘢̆ 𝘯𝘪𝘮𝘦𝘯𝘪, 𝘥𝘢𝘳 𝘯-𝘢𝘮 𝘴̧𝘵𝘪𝘶𝘵 𝘤𝘢̂𝘯𝘥 𝘢𝘯𝘶𝘮𝘦 𝘕𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢 𝘢 𝘥𝘦𝘷𝘦𝘯𝘪𝘵 𝘱𝘰𝘦𝘵. 𝘕𝘶 𝘤𝘳𝘦𝘥 𝘤𝘢̆ 𝘢 𝘴̧𝘵𝘪𝘶𝘵-𝘰 𝘤𝘪𝘯𝘦𝘷𝘢, 𝘤𝘪 𝘥𝘰𝘢𝘳 𝘦𝘭 𝘴𝘪𝘯𝘨𝘶𝘳, 𝘪̂𝘯 𝘮𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘵𝘢𝘪𝘯𝘢̆ 𝘢 𝘴𝘶𝘧𝘭𝘦𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘴𝘢̆𝘶. 𝘕𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢 𝘯𝘶 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘶𝘯 𝘱𝘰𝘦𝘵 𝘤𝘢𝘳𝘦 «𝘢 𝘥𝘦𝘷𝘦𝘯𝘪𝘵» 𝘱𝘰𝘦𝘵. 𝘊𝘪 𝘶𝘯 𝘱𝘰𝘦𝘵 𝘤𝘶 𝘰 𝘢𝘱𝘢𝘳𝘪𝘵̧𝘪𝘦 𝘧𝘶𝘭𝘮𝘪𝘯𝘢𝘯𝘵𝘢̆, 𝘧𝘦𝘣𝘳𝘪𝘭𝘢̆ 𝘴̧𝘪 𝘵𝘰𝘵𝘢𝘭𝘢̆, 𝘧𝘢̆𝘳𝘢̆ 𝘴𝘰𝘭𝘪𝘤𝘪𝘵𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘳𝘢𝘣𝘢𝘵 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘪̂𝘯𝘤𝘦𝘱𝘢̆𝘵𝘰𝘳“.

Intr-un interviu acordat în anul 2013 ziarului local Prahova, distinsul profesor spunea:

„– 𝘋𝘰𝘮𝘯𝘶𝘭𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘧𝘦𝘴𝘰𝘳, 𝘤𝘶𝘮 𝘷𝘢̆ 𝘢𝘮𝘪𝘯𝘵𝘪𝘵̧𝘪 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘢 𝘻𝘪 𝘪̂𝘯 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘵̧𝘪 𝘷𝘦𝘯𝘪𝘵 𝘤𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘧𝘦𝘴𝘰𝘳 𝘭𝘢 𝘗𝘭𝘰𝘪𝘦𝘴̧𝘵𝘪 ?

– 𝘊𝘢̂𝘯𝘥 𝘢𝘮 𝘷𝘦𝘯𝘪𝘵 𝘭𝘢 𝘗𝘭𝘰𝘪𝘦𝘴̧𝘵𝘪, 𝘤𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘧𝘦𝘴𝘰𝘳 𝘭𝘢 𝘓𝘪𝘤𝘦𝘶𝘭 𝘚𝘧𝘪𝘯𝘵̧𝘪𝘪 „𝘗𝘦𝘵𝘳𝘶 𝘴̧𝘪 𝘗𝘢𝘷𝘦𝘭”, 𝘪̂𝘯 𝘭𝘶𝘯𝘢 𝘴𝘦𝘱𝘵𝘦𝘮𝘣𝘳𝘪𝘦 𝘢 𝘢𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 1945, 𝘮-𝘢𝘶 𝘪𝘮𝘱𝘳𝘦𝘴𝘪𝘰𝘯𝘢𝘵 𝘨𝘢𝘳𝘢 𝘧𝘢̆𝘤𝘶𝘵𝘢̆ 𝘱𝘳𝘢𝘧 𝘥𝘶𝘱𝘢̆ 𝘣𝘰𝘮𝘣𝘢𝘳𝘥𝘢𝘮𝘦𝘯𝘵 𝘴̧𝘪 𝘣𝘶𝘭𝘦𝘷𝘢𝘳𝘥𝘶𝘭 𝘳𝘢̆𝘴𝘤𝘰𝘭𝘪𝘵, 𝘱𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘪̂𝘭 𝘷𝘦𝘥𝘦𝘢𝘮 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘢 𝘰𝘢𝘳𝘢̆. 𝘋𝘢𝘳 𝘢𝘮 𝘴̧𝘪 𝘰 𝘢𝘮𝘪𝘯𝘵𝘪𝘳𝘦 𝘱𝘭𝘢̆𝘤𝘶𝘵𝘢̆ 𝘥𝘪𝘯 𝘻𝘪𝘶𝘢 𝘢𝘤𝘦𝘦𝘢. 𝘔-𝘢𝘮 𝘢𝘥𝘳𝘦𝘴𝘢𝘵 𝘶𝘯𝘶𝘪 𝘣𝘪𝘳𝘫𝘢𝘳, 𝘤𝘶 𝘳𝘶𝘨𝘢̆𝘮𝘪𝘯𝘵𝘦𝘢 𝘴𝘢̆ 𝘮𝘢̆ 𝘥𝘶𝘤𝘢̆ 𝘭𝘢 𝘭𝘪𝘤𝘦𝘶. 𝘚-𝘢 𝘶𝘪𝘵𝘢𝘵 𝘭𝘢 𝘮𝘪𝘯𝘦 𝘤𝘶𝘳𝘪𝘰𝘴 𝘴̧𝘪 𝘮-𝘢 𝘪̂𝘯𝘵𝘳𝘦𝘣𝘢𝘵: „𝘋𝘢𝘳 𝘤𝘦 𝘤𝘢̆𝘶𝘵𝘢𝘵̧𝘪 𝘢𝘤𝘰𝘭𝘰?”, 𝘐-𝘢𝘮 𝘳𝘢̆𝘴𝘱𝘶𝘯𝘴: „𝘚𝘶𝘯𝘵 𝘯𝘶𝘮𝘪𝘵 𝘱𝘳𝘰𝘧𝘦𝘴𝘰𝘳 𝘢𝘤𝘰𝘭𝘰”. 𝘈𝘮 𝘢𝘫𝘶𝘯𝘴 𝘪̂𝘯 𝘧𝘢𝘵̧𝘢 𝘪𝘯𝘴𝘵𝘪𝘵𝘶𝘵̧𝘪𝘦𝘪 𝘴̧𝘪 𝘢𝘮 𝘷𝘳𝘶𝘵 𝘴𝘢̆-𝘪 𝘱𝘭𝘢̆𝘵𝘦𝘴𝘤. 𝘌𝘭 𝘮𝘪-𝘢 𝘴𝘱𝘶𝘴 :”𝘕𝘶. 𝘗𝘭𝘰𝘪𝘦𝘴̧𝘵𝘪𝘶𝘭 𝘷𝘢̆ 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘦𝘴̧𝘵𝘦 𝘤𝘶 𝘥𝘳𝘢𝘨”. 𝘐𝘢𝘳, 𝘭𝘢 𝘗𝘭𝘰𝘪𝘦𝘴̧𝘵𝘪, 𝘥𝘶𝘱𝘢̆ 𝘰 𝘴𝘤𝘶𝘳𝘵𝘢̆ 𝘷𝘳𝘦𝘮𝘦, 𝘢𝘮 𝘢𝘫𝘶𝘯𝘴 𝘤𝘩𝘪𝘢𝘳 𝘴𝘢̆ 𝘮𝘢̆ 𝘪̂𝘮𝘱𝘳𝘪𝘦𝘵𝘦𝘯𝘦𝘴𝘤 𝘤𝘶 𝘦𝘭𝘦𝘷𝘪𝘪. 𝘈𝘮 𝘧𝘢̆𝘤𝘶𝘵 𝘭𝘦𝘤𝘵̧𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘵̧𝘪𝘯𝘶𝘵𝘢̆, 𝘴𝘦𝘳𝘪𝘰𝘢𝘴𝘦, 𝘴̧𝘪 𝘥𝘢𝘵𝘰𝘳𝘪𝘵𝘢̆ 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘶𝘪 𝘧𝘢𝘱𝘵, 𝘦𝘭𝘦𝘷𝘪𝘪 𝘢𝘶 𝘪̂𝘯𝘷𝘢̆𝘵̧𝘢𝘵. 𝘋𝘦 𝘰𝘣𝘪𝘤𝘦𝘪, 𝘦𝘪 𝘪̂𝘯𝘷𝘢̆𝘵̧𝘢𝘶 𝘭𝘦𝘤𝘵̧𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘤𝘭𝘢𝘴𝘢̆. 𝘊𝘢𝘪𝘦𝘵𝘦𝘭𝘦 𝘦𝘭𝘦𝘷𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘮𝘦𝘪 𝘤𝘪𝘳𝘤𝘶𝘭𝘢𝘶 𝘭𝘢 𝘵𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘤𝘭𝘢𝘴𝘦𝘭𝘦, 𝘪𝘯𝘤𝘭𝘶𝘴𝘪𝘷 𝘭𝘢 𝘤𝘦𝘭𝘦 𝘢𝘭𝘦 𝘢𝘭𝘵𝘰𝘳 𝘱𝘳𝘰𝘧𝘦𝘴𝘰𝘳𝘪. 𝘌𝘭𝘦𝘷𝘪𝘪 𝘪̂𝘮𝘪 𝘻𝘪𝘤𝘦𝘢𝘶 „𝘗𝘢𝘱𝘢 𝘌𝘯𝘤𝘪𝘶”, 𝘧𝘪𝘪𝘯𝘥𝘤𝘢̆ 𝘦𝘳𝘢𝘮 𝘤𝘢 𝘶𝘯 𝘱𝘢̆𝘳𝘪𝘯𝘵𝘦 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘦𝘪.

– 𝘊𝘦 𝘢𝘭𝘵𝘦 𝘢𝘮𝘪𝘯𝘵𝘪𝘳𝘪 𝘮𝘢𝘪 𝘢𝘷𝘦𝘵̧𝘪 𝘥𝘪𝘯 𝘗𝘭𝘰𝘪𝘦𝘴̧𝘵𝘪𝘶𝘭 𝘢𝘯𝘪𝘭𝘰𝘳 ’40 ?

– 𝘖𝘳𝘢𝘴̧𝘶𝘭 𝘦𝘳𝘢 𝘧𝘰𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘢𝘧𝘦𝘤𝘵𝘢𝘵 𝘥𝘦 𝘣𝘰𝘮𝘣𝘢𝘳𝘥𝘢𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦. 𝘔𝘪-𝘢 𝘱𝘭𝘢̆𝘤𝘶𝘵 𝘪̂𝘯𝘴𝘢̆, 𝘭𝘢 𝘱𝘭𝘰𝘪𝘦𝘴̧𝘵𝘦𝘯𝘪, 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘪̂𝘯𝘤𝘦𝘱𝘶𝘵, 𝘣𝘶𝘯𝘢 𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘪𝘴𝘱𝘰𝘻𝘪𝘵̧𝘪𝘦. 𝘊𝘶 𝘦𝘪 𝘮-𝘢𝘮 𝘪̂𝘮𝘱𝘳𝘪𝘦𝘵𝘦𝘯𝘪𝘵 𝘧𝘰𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘳𝘦𝘱𝘦𝘥𝘦. 𝘐̂𝘯 𝘤𝘦𝘦𝘢 𝘤𝘦-𝘪 𝘱𝘳𝘪𝘷𝘦𝘴̧𝘵𝘦 𝘱𝘦 𝘦𝘭𝘦𝘷𝘪, 𝘢𝘤𝘦𝘴̧𝘵𝘪𝘢 𝘮𝘢̆ 𝘷𝘪𝘻𝘪𝘵𝘢𝘶 𝘵𝘰𝘵 𝘵𝘪𝘮𝘱𝘶𝘭. 𝘝𝘦𝘯𝘦𝘢𝘶 𝘴𝘢̆ 𝘢𝘴𝘤𝘶𝘭𝘵𝘦 𝘥𝘪𝘴𝘤𝘶𝘳𝘪. 𝘌𝘶 𝘢𝘮 𝘰 𝘮𝘢𝘳𝘦 𝘤𝘰𝘭𝘦𝘤𝘵̧𝘪𝘦 𝘥𝘦 𝘥𝘪𝘴𝘤𝘶𝘳𝘪, 𝘧𝘪𝘪𝘯𝘥𝘤𝘢̆ 𝘴𝘶𝘯𝘵 𝘶𝘯 𝘮𝘢𝘳𝘦 𝘮𝘦𝘭𝘰𝘮𝘢𝘯, 𝘥𝘢𝘳 𝘢𝘮 𝘴̧𝘪 𝘰 𝘮𝘢𝘳𝘦 𝘣𝘪𝘣𝘭𝘪𝘰𝘵𝘦𝘤𝘢̆.

– 𝘈𝘵̧𝘪 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘱𝘳𝘰𝘧𝘦𝘴𝘰𝘳𝘶𝘭 𝘭𝘶𝘪 𝘕𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢 𝘚𝘵𝘢̆𝘯𝘦𝘴𝘤𝘶. 𝘊𝘦 𝘷𝘢̆ 𝘢𝘮𝘪𝘯𝘵𝘪𝘵̧𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘦𝘭 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘳𝘦𝘮𝘦𝘢 𝘪̂𝘯 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘦𝘳𝘢 𝘦𝘭𝘦𝘷 ?

– 𝘐̂𝘯𝘷𝘢̆𝘵̧𝘢 𝘪̂𝘯𝘵𝘳-𝘰 𝘤𝘭𝘢𝘴𝘢̆ 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘱𝘢𝘳𝘵𝘦𝘳𝘶𝘭 𝘭𝘪𝘤𝘦𝘶𝘭𝘶𝘪. 𝘌𝘳𝘢 𝘶𝘯 𝘦𝘭𝘦𝘷 𝘤𝘶𝘮𝘪𝘯𝘵𝘦, 𝘢𝘱𝘢𝘳𝘦𝘯𝘵 𝘵𝘪𝘮𝘪𝘥, 𝘴̧𝘪 𝘤𝘰𝘯𝘥𝘶𝘤𝘦𝘢 𝘪̂𝘮𝘱𝘳𝘦𝘶𝘯𝘢̆ 𝘤𝘶 𝘤𝘰𝘭𝘦𝘨𝘪𝘪 𝘰 𝘳𝘦𝘷𝘪𝘴𝘵𝘢̆ 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘻𝘪𝘴𝘢̆, 𝘤𝘶 𝘤𝘢𝘳𝘢𝘤𝘵𝘦𝘳 𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵 𝘶𝘮𝘰𝘳𝘪𝘴𝘵𝘪𝘤. 𝘓𝘢 𝘶𝘯 𝘤𝘦𝘳𝘤 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳 𝘱𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘪̂𝘭 𝘤𝘰𝘯𝘥𝘶𝘤𝘦𝘢𝘮 𝘴̧𝘪 𝘭𝘢 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘷𝘦𝘯𝘦𝘢𝘶 𝘯𝘶 𝘯𝘶𝘮𝘢𝘪 𝘦𝘭𝘦𝘷𝘪 𝘢𝘪 𝘮𝘦𝘪, 𝘪̂𝘯𝘵𝘳-𝘰 𝘴𝘦𝘢𝘳𝘢̆, 𝘕𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢 𝘚𝘵𝘢̆𝘯𝘦𝘴𝘤𝘶 𝘮𝘪-𝘢 𝘴𝘱𝘶𝘴: „𝘋𝘰𝘮𝘯𝘶𝘭𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘧𝘦𝘴𝘰𝘳, 𝘦𝘶 𝘢𝘴̧ 𝘷𝘳𝘦𝘢 𝘴𝘢̆ 𝘷𝘰𝘳𝘣𝘦𝘴𝘤 𝘭𝘢 𝘤𝘦𝘳𝘤𝘶𝘭 𝘯𝘰𝘴𝘵𝘳𝘶 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘎𝘦𝘰𝘳𝘨𝘦 𝘛𝘰𝘱𝘢̂𝘳𝘤𝘦𝘢𝘯𝘶, 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘯𝘶 𝘴𝘦 𝘴𝘵𝘶𝘥𝘪𝘢𝘻𝘢̆”. 𝘓-𝘢𝘮 𝘪̂𝘯𝘤𝘶𝘳𝘢𝘫𝘢𝘵 𝘴̧𝘪 𝘭𝘢 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘢 𝘴̧𝘦𝘥𝘪𝘯𝘵̧𝘢̆ 𝘢 𝘷𝘰𝘳𝘣𝘪𝘵 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘎𝘦𝘰𝘳𝘨𝘦 𝘛𝘰𝘱𝘢̂𝘳𝘤𝘦𝘢𝘯𝘶 𝘤𝘢 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘪𝘵𝘰𝘳 𝘶𝘮𝘰𝘳𝘪𝘴𝘵𝘪𝘤, 𝘥𝘢𝘳 𝘴̧𝘪 𝘴𝘢𝘵𝘪𝘳𝘪𝘤. 𝘔𝘢𝘪 𝘵𝘢̂𝘳𝘻𝘪𝘶, 𝘥𝘶𝘱𝘢̆ 𝘤𝘦 𝘕𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢 𝘢 𝘢𝘫𝘶𝘯𝘴 𝘮𝘢𝘳𝘦 𝘱𝘰𝘦𝘵, 𝘭-𝘢𝘮 𝘪̂𝘯𝘵𝘢̂𝘭𝘯𝘪𝘵 𝘤𝘩𝘪𝘢𝘳 𝘪̂𝘯 𝘢𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵𝘢̆ 𝘴𝘢𝘭𝘢̆ (𝘴𝘢𝘭𝘢 𝘥𝘦 𝘧𝘦𝘴𝘵𝘪𝘷𝘪𝘵𝘢̆𝘵̧𝘪 𝘢 𝘢𝘤𝘵𝘶𝘢𝘭𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘊𝘰𝘭𝘦𝘨𝘪𝘶 𝘕𝘢𝘵̧𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭 „𝘐.𝘓. 𝘊𝘢𝘳𝘢𝘨𝘪𝘢𝘭𝘦” -𝘯.𝘯.), 𝘢𝘵𝘶𝘯𝘤𝘪 𝘤𝘢̂𝘯𝘥 𝘢𝘶 𝘢𝘷𝘶𝘵 𝘭𝘰𝘤 𝘪̂𝘯𝘵𝘢̂𝘭𝘯𝘪𝘳𝘪 𝘢𝘭𝘦 𝘤𝘦𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘪𝘯 𝘱𝘳𝘰𝘮𝘰𝘵̧𝘪𝘢 𝘭𝘶𝘪. 𝘓𝘢 𝘶𝘯𝘢 𝘥𝘪𝘯𝘵𝘳𝘦 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘪̂𝘯𝘵𝘢̂𝘭𝘯𝘪𝘳𝘪, 𝘤𝘰𝘭𝘦𝘨𝘪𝘪 𝘭𝘶𝘪 𝘢𝘶 𝘱𝘳𝘰𝘱𝘶𝘴 𝘴𝘢̆ 𝘴𝘦 𝘯𝘶𝘮𝘦𝘢𝘴𝘤𝘢̆ 𝘗𝘳𝘰𝘮𝘰𝘵̧𝘪𝘢 „𝘕𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢 𝘚𝘵𝘢̆𝘯𝘦𝘴𝘤𝘶”. 𝘌𝘭 𝘴-𝘢 𝘳𝘪𝘥𝘪𝘤𝘢𝘵 𝘴̧𝘪 𝘢 𝘴𝘱𝘶𝘴 „𝘕𝘶 𝘮𝘦𝘳𝘪𝘵 𝘦𝘶 𝘢𝘴̧𝘢 𝘤𝘦𝘷𝘢”. 𝘋𝘦𝘤𝘪, 𝘦𝘭 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘮𝘰𝘥𝘦𝘴𝘵.

– 𝘔𝘢𝘪 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘪𝘵̧𝘪 𝘷𝘦𝘴̧𝘵𝘪 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘧𝘰𝘴̧𝘵𝘪 𝘦𝘭𝘦𝘷𝘪?

– 𝘗𝘳𝘪𝘮𝘦𝘴𝘤 𝘧𝘦𝘭𝘪𝘤𝘪𝘵𝘢̆𝘳𝘪 𝘴̧𝘪 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘳𝘪 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘧𝘰𝘴̧𝘵𝘪𝘪 𝘮𝘦𝘪 𝘦𝘭𝘦𝘷𝘪. 𝘋𝘪𝘯 𝘵̧𝘢𝘳𝘢̆, 𝘥𝘪𝘯 𝘊𝘢𝘯𝘢𝘥𝘢, 𝘥𝘪𝘯 𝘈𝘮𝘦𝘳𝘪𝘤𝘢 𝘥𝘦 𝘚𝘶𝘥, 𝘥𝘪𝘯 𝘈𝘮𝘦𝘳𝘪𝘤𝘢 𝘥𝘦 𝘕𝘰𝘳𝘥, 𝘥𝘦 𝘱𝘳𝘦𝘵𝘶𝘵𝘪𝘯𝘥𝘦𝘯𝘪. 𝘈𝘮 𝘢𝘷𝘶𝘵 𝘶𝘯 𝘦𝘭𝘦𝘷 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘦𝘳𝘢 𝘤𝘢̆𝘱𝘪𝘵𝘢𝘯 𝘥𝘦 𝘷𝘢𝘱𝘰𝘳 𝘴̧𝘪 𝘥𝘦 𝘱𝘦 𝘶𝘯𝘥𝘦 𝘢𝘫𝘶𝘯𝘨𝘦𝘢 𝘪̂𝘮𝘪 𝘵𝘳𝘪𝘮𝘪𝘵𝘦𝘢 𝘰 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦. 𝘜𝘯 𝘢𝘭𝘵 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘦𝘭𝘦𝘷, 𝘉𝘢̆𝘭𝘢𝘯, 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘴̧𝘪 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘪𝘵𝘰𝘳, 𝘮𝘢̆ 𝘴𝘶𝘯𝘢̆ 𝘥𝘦𝘴 𝘴𝘢̆-𝘮𝘪 𝘴𝘱𝘶𝘯𝘢̆ 𝘤𝘦 𝘮𝘢𝘪 𝘧𝘢𝘤𝘦.– 𝘈𝘷𝘦𝘵̧𝘪 𝘰 𝘨𝘦𝘯𝘦𝘳𝘢𝘵̧𝘪𝘦 𝘥𝘦 𝘦𝘭𝘦𝘷𝘪 𝘮𝘢𝘪 𝘢𝘱𝘳𝘰𝘢𝘱𝘦 𝘥𝘦 𝘴𝘶𝘧𝘭𝘦𝘵 ?

– 𝘕𝘶. 𝘐-𝘢𝘮 𝘪𝘶𝘣𝘪𝘵 𝘱𝘦 𝘵𝘰𝘵̧𝘪 𝘪̂𝘯 𝘮𝘰𝘥 𝘦𝘨𝘢𝘭.”

𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐋𝐗𝗫𝗫𝗩 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟭𝟭 𝘀𝗲𝗽𝘁𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟐𝟎𝟐𝟏.