𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̦𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝐋𝐗𝗜

𝗗𝗿. 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗔𝗡𝗗𝗥𝗘𝗢𝗜𝗨 s-a născut la 1 septembrie 1903 la Pitești într-o familie modestă. A absolvit liceul la Slatina și Facultatea de Medicină a Universitații București.

Lucrează ca intern întâi și apoi ca medic secundar în obstetrică-ginecologie la Epitropia Așezămintelor Brâncovenești. După o lungă reflecție, alege să continue pe calea chirurgiei, considerând medicina internă la fel de fascinantă. Desfășoară o muncă asiduă sub coordonarea prof. dr. Ernest Juvara și prof. dr. Anibal Teohari, la chirurgie, respectiv medicină internă. După trei ani de secundariat se prezintă la un concurs de medici de spitale mixte unde reușește pe primul loc.

Profesorul Iacobovici îl cooptează la nou-înființatul Spital de Urgențe. Se remarcă prin îndrăzneala cu care abordează diversele patologii, succesele sale dărâmând uneori concepte bine înrădăcinate.

Devine medic primar la 30 de ani, iar în 1935 devine membru fondator al Societății Române de Ortopedie.

În urma unei polemici la examenul de primariat, în care reproșează o nedreptate profesorului Iacobovici, este trimis ca director al Spitalului din Abrud unde practică chirurgia și medicina generală din 1935 până în 1948. În acest oraș renovează spitalul, reconstruindu-l practic din temelii și obținând o dotare corespunzătoare. Asa se face ca in cei 15 ani cât a lucrat la Abrud (si la T. Severin in perioada octombrie 1940-mai 1941) a efectuat nu mai putin de 20.000 de interventii de la cele mai mici la cele de mare anvergură, în toate ramurile chirurgiei, mai cu seamă operații pe stomac și ficat – căi biliare, dar și trepanații craniene, intervenție pe aparatul respirator, în sfera oto-rino-laringologică, căi urinare, iar în masură mai mică chiar si intervenții chirurgicale oftalmologice.

La Abrud a inițiat rezecțiile de stomac cu anastomoza Pean (intervenție de mare răsunet în viitor). Este adevărat că el nu s-a remarcat pe deplin prin strădania de a introduce procedee chirurgicale originale, totuși în practica lui curentă a căutat să introducă inovații mai complete, în materie de diagnostic, de tehnică operatorie, de supraveghere și reabilitare funcțională. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 3 iunie 1941.

Ulterior refuză catedra de obstetrică-ginecologie de la Facultatea de Medicină ce i se oferă ca reparație morală.

În 1937 se casătorește cu Virginia Cleopatra Protopopescu, funcționară la C.E.C., absolventă a Academiei Comerciale din București și a Conservatorului București, care renunță la viața din București pentru a-l urma la Abrud. În 1938, respectiv 1946, se nasc cei doi fii, Constantin Raul (Dinu) și Tudor-Călin. În încercarea de a le asigura fiilor o educație corespunzătoare, familia Andreoiu se mută la ??????̦??.

Între 1948-1977 lucrează la ??????̦??, deja fiind recunoscut ca o personalitate a chirurgiei. În anul 1948 ocupă prin concurs postul de medic primar șef al secției de chirurgie de la Spitalul Unificat de Adulți nr. 2 („Schuller”) și ulterior ocupă același post la Spitalul Județean Prahova până la 1 iulie 1977 când se pensionează.

Dr. Andreoiu s-a dovedit a fi tot timpul destul de exigent cu echipa sa de lucru, dar și cu el însuși. Ziua de lucru incepea destul de devreme dimineața.

După efectuarea vizitei la patul bolnavului, facută zilnic, cu intreaga sa echipă de medici și cadre ajutătoare (asistenți, surori medicale, în frunte cu asistenta șefă etc) se trecea la practicarea intervențiilor chirurgicale (bine planificate și organizate anterior).

Sălile de operație erau bine dotate și pregătite cu aparatură și materialele necesare, fiind cunoscute drept „altare” ale spitalului. Intervențiile chirurgicale durau de obicei pana in jurul orei 14.00.

În fiecare seară (șablon permanent), cu întreaga sa echipă, cu întregul colectiv de muncă, făcea contravizita, analizând și examinând (uneori cu mai multe amănunte) fiecare caz în parte. Contravizita dura de obicei aproape două ore, după care împreună cu medicii din subordine se retrăgea în cabinetul de lucru, unde purtau discuții importante pe marginea cazuisticii, a întocmirii corecte a foilor de observație etc.

Ca să vă imaginați faima care o căpătase doctorul Andreoiu: în cadrul serviciului pe care-l dirija la Spitalul „Schuller” din Ploiești era vizitat de fruntași ai vieții medicale din București și din alte centre din țară care se interesau de tehnicile operatorii utilizate de confratele lor. Așa s-a întâmplat cu prof. dr. Ioan Jac – Rene Juvara (1913-1996), prof. dr. Theodor Burghele (1905-1977), prof. dr. Dan Setlacec (1921-2009), prof. dr. Dan Gavriliu (1915-2012) și alții, iar prof. dr. Ion Chiricuță (1918-1988) din Cluj, i-a suit în trei automobile pe cei zece chirurgi pe care-i instruia și i-a dus la Ploiești, ca să asiste la operațiile dr. Andreoiu…

Se purta corect și omenos cu întreg personalul. Chiar dacă erau diverse situații care nu îi conveneau, știa să critice sau să atragă atenția celor vinovați într-un mod civilizat (niciodată în fața pacienților). Foarte rar mergea la congrese internaționale, participând o singură dată la Viena, Moscova și Istanbul.

Socotea însă că trebuie să fie permanent la intâlnirile științifice organizate la București și în alte centre din țară. Datorită multiplelor obligații pe care și le asuma, Dr. Andreoiu (i se mai spunea si „Bărbosul”), renunțase la unele „relații mondene”, la distracții, de multe ori și la concediile legale anuale.

Trebuie amintit totuși că nu a renunțat la anumite obligații morale. De pildă când profesorul I. Iacobovici era chinuit la bătrânețe de sindromul Parchinson, Dr. Andreoiu se consideră dator să-l viziteze la București, pe acela care în anul 1935 îi curmase brutal cariera didactică.

Pentru a se adapta pretențiilor epocii, în anul 1945 s-a inscris in P.C.R, situație care nu l-a scutit de multe neplăceri, astfel că pentru o scurtă perioadă de timp, datorită unor intrigi politice, a fost înlocuit din funcția de șef al Secției Chirurgicale de la Spitalul „Schuller”, unde lucra. Foarte mult l-a afectat însă pensionarea sa, care a fost nevoit să o accepte, în anul 1977, la vârsta de 74 de ani chiar dacă avea încă multă putere de muncă.

După ani de zbucium a incetat din viață la 15 august 1982, în urma unui accident vascular cerebral, care i-a grăbit sfârșitul.