𝐩𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐆𝐇𝐄𝐎𝐑𝐆𝐇𝐄 𝐈𝐎𝐀𝐂𝐇𝐈𝐌 𝐏𝐎𝐌𝐏𝐈𝐋𝐈𝐀𝐍

Astăzi vă propunem o incursiune inedită în lumea actelor punitive aplicate atât în perioada fanariotă, cât şi în cea a domnilor pământeni. Fiind unul dintre artiştii români uitaţi, Gheorghe Ioachim Pompilian (Ploieşti, 1835 – Bucureşti, 1907) a fost singurul pictor care a realizat, spre finalul sec. al-XIX-lea, o serie de lucrări dedicate ilustrării în culoare a violenţei pedepselor administrate celor care încălcau pravila scrisă sau orală (între adevăr istoric şi licenţă artistică). În speranţa că v-am stârnit interesul, vă invităm să consultaţi articolul Cronici ilustrate ale secolului al-XIX-lea – Pedepsele pictorului Gheorghe Ioachim Pompilian, unde veţi descoperi atât lucrările lui adăpostite în colecţia Pinacotecii Bucureşti, cât şi povestea lor, publicat în Bucureşti Materiale de istorie şi muzeografie nr. XXXI, publicaţie pe care o puteţi consulta şi online:
http://bmim.muzeulbucurestiului.ro/…/31-Bucuresti-Materiale…

𝐃𝐞𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐮𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐦𝐨𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐚 𝐨𝐫𝐚𝐬̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐥𝐨𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐝𝐞 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢𝐥 𝐒𝐞𝐯𝐚𝐬𝐭𝐨𝐬:
„Artist modest și sârguitor, Gheorghe Ioachim Pompilian a dus o viață de muncă intensă, lăsând numeroase opere de merit.
S’a născut la 6 Decembrie 1835 in Ploești, unde a urmat și clasele primare. A fost trimis apoi la Brașov, unde a învățat pictura cu zugravul Ucenescu. A trecut apoi la București și – în lipsa unei școale speciale de pictură – și-a întregit cunoștințele în meșteșugul zugrăvelii în atelierul meșterului Constantin Lecca.
După ce lucrează câteva tablouri și icoane împărătești, păstrate astăzi la biserica Sf. Vasile din Ploești, Pompilian pleacă, la 1862, să-și desăvârșească tehnica la Academia San Luca din Roma. Aci, subt îndemnurile atente ale profesorului Natale Carta, studiază picture clasică și în deosebi școala italiană. Cea mai mare parte a timpului liber o consacră copiilor după Rafael, Guido Reni, Carlo Dolci, Poussin, Van Dyck, – lucrări de impresionantă precizie în desen, compoziție și colorit, aflătoare și astăzi în fostul atelier al pictorului, la institutul Pompilian din București.
In lunile de vacanță, artistul se înapoia la Ploești, unde picta tâmpla bisericii Sf. Vasile. Intre altele, a reprodus figurile celor doisprezece Apostoli dela Vatican.
Revenit definitiv în tară după trei ani de studiu intens, Pompilian se apucă temeinic de lucru.
Cele dintâi opere realizate acum de penelul său sânt remarcate pentru factura lor sobră și pentru pronunțatul accent mistic pe care-I pun în evidență. Intre acestea, vrednice de amintit sânt frumoasele zugrăveli ale bisericii din Brețcu (Transilvania).
Aproape imediat după înapoerea din Italia, Pompilian e numit profesor de desen la gimnaziul Gheorghe Lazăr din București, apoi la școala normală pentru învățătura poporului român, la Azilul Elena Doamna, la școala romană de Conductori și la prima școală de Arhitectură.
La liceul Lazar a funcționat fără întrerupere până la 1898, când și-a regulat drepturile la pensie.
Timp de treizeci și cinci de ani, Gheorghe Ioachim Pompilian s’a străduit să inspire tinerelor vlăstare dragostea pentru frumos și pentru artă.
In primii ani de profesorat, el aduna vara, în fostul local al gimnaziului Gheorghe Lazăr, tineri meșteșugari, dulgheri, zidari și-i învață gratuit să scrie și să deseneze, continuând astfel tradiția moștenită în această familie de preoți și de cărturari, de a lumina poporul. Paralel cu lunga și laborioasa lui carieră didactică, Pompilian a desfășurat o întinsă activitate picturală.
In atelierul din Calea Rahovei, împodobit cu luminoasele copii după operele meșterilor celebri, el a lucrat o serie de pânze, care i-au pus în valoare puterea de compoziție și talentul de colorist.
Dar străduințele cele mai însemnate ale artistului au fost închinate picturii religioase.
Astfel, zugrăvelile de pe pereții interiori ai bisericii Sf. Gheorghe-Vechi din București, la care a lucrat cinci ani (1875- 1880), alcătuesc un ansamblu de 161 tablouri murale dintre cele mai desăvârșite ale genului.
Pompilian a mai zugrăvit: cupola bisericii Sf. Spiridon Nou din București, capela din curtea lnstitutului Pompilian (cal. Rahovei 64), biserica din Gherghani a lui loan Ghica și a restaurat pictura paraclisului actualei Patriarhii.
Vrednice de relevat sânt și compozițiile istorice ale lui Pompilian, tratând subiecte din trecutul țărilor române. Mai cunoscute și mai reprezentative sânt: „Mircea și solii”, „Jurământul lui Mihai în casa Banului Manta”, „Uciderea lui Grigore Ghica”, „Mihai și călăul”, „Doamna lui Neagoe Vodă oferindu-i odoarele pentru terminarea bisericii dela Arge”, compozițiile cu Vlad Tepeș, Alexandru Lăpușneanu, sau acelea cu episoade eroice inspirate din cronicari, ori din operele poeților Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri. Dar în afară de latura mistica și de cea epico­romantică, pictura lui Gheorghe Ioachim Pompilian cuprinde și o serie de scene cu subiecte sociale, aflate din bătrâni sau cunoscute de el însuși în copilarie.
Sânt opere de valoare documentară unică, redând moravuri caracteristice ale trecutului nostru îndepărtat, și mai cu seama imagini plastice ale vechii noastre legislații penale: „Pecetluirea” sau „Falanga boerilor necinstiți” (care erau biciuiți la scara Palatului Domnesc), „Bătaia în public a femeilor care vor să divorțeze”, „Expunerea femeilor criminale în piața Sf. Anton”, „Țintuirea de urechi a brutarului care dă lipsă la cântar”, „Tăerea mâinilor”, „Bătaia Ia spate”, „Bătaia la tălpi”, „Jugul” și alte subiecte similare. In sfârșit din bogata operă a lui Pompilian nu lipsesc nici portretele. In genul acesta atât de răsfățat de epocă, Pompilian a lăsat deopotrivă lucrări de seamă. Amintim, pentru redarea credincioasă a expresiei și pentru nuanțarea fină a coloritului, portretul regelui Carol I (in mărime naturală), una dintre cele mai caracteristice imagini ale primului nostru suveran.
In 1892, Pompilian a avut o expoziție la care a înfățișat multe dintre lucrările menționate mai sus, precum și 33 de copii după artiști francezi și italieni.
D. Costin Petrescu a dat o imagină extrem de sugestivă a artistului și profesorului Pompilian:
„… Un bătrân frumos, înalt, impunător prin statura lui dreaptă, prin obrazul neted și sănătos, împodobit de o îngrijită barbă albă, cu ochi mari, în a caror privire se cetea o blândețe nespusă, care contrasta cu infățișarea rigidă a persoanei lui. Era pictorul-profesor Pompilian, bunul și iubitul profesor, ale cărui sfaturi părintești împrăștiate elevilor, erau pronunțate cu glas încet, cu vorbe puține. Adesea, în fața unui model, un cuvant abia șoptit se stingea într’un surâs discret, iar mana urmărea un gest ușor de tot, ce părea că mâgâe frumusețea unei forme invizibile. Era artistul singuratec ce-și petrecea mut ceasurile lui frumoase, în tăcerea și pacea atelierului, în fața lucrării ce lua ființă, nu prin lovituri violente și spontane de pensulă, ci prin analiza minuțioasă, plină de răbdare și probitate, a formelor controlate printr’un studiu aprofundat al anticului. Era artistul conștient și perseverent, dar de o modestie aproape neînteleasă astăzi, ocolind orice ocazie de laudă deșartă”.
Pompilian a murit în plină activitate la 25 August 1907. ”

𝐒𝐮𝐫𝐬𝐚:
𝟏. 𝐌𝐨𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐚 𝐨𝐫𝐚𝐬̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐥𝐨𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐝𝐞 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢𝐥 𝐒𝐞𝐯𝐚𝐬𝐭𝐨𝐬, 𝐓𝐢𝐩𝐚𝐫𝐮𝐥 „𝐂𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆“, 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝟏𝟗𝟑𝟕 / 𝐩.𝟏𝟑𝟓-𝟏𝟑𝟔.
𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐗𝐗, 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐃𝐫. 𝐈𝐎𝐀𝐍 𝐆. 𝐑𝐀𝐃𝐎𝐕𝐈𝐂𝐈, 𝐝𝐢𝐧 𝟐 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟎.

𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̦𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝐗𝐈𝐗

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email