TOMA CARAGIU (1925-1977)
„Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko,Grecia – d. 4 martie 1977, București) a fost un actor român de origine aromână, cu activitate bogată în radio, teatru, televiziune și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).
S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir. Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Actorul va declara mai târziu:
„…am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.”
—Toma Caragiu
Este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie în revista liceului Frământări. Primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945. Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. În vacanțe susține o muncă vie de animator cultural și adunând în jurul său alți artiști realizează spectacolul Take, Ianke și Cadîr de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel ia ființă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” (1947) din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești” (1949). Debutul pe scenă îl face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei (1948), când încă student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa Toreadorul din Olmado pus în scenă de regizorul Ion Șahighian.
La 1 mai 1948 se angajează ca membru al corpului artistic al Teatrului Național. Obține diploma de absolvire a IATC în 1949, la vârsta de 24 de ani. La 1 aprilie 1951 se angajează la „Teatrul de Stat” din Constanța, recent înființat, unde joacă, printre alte roluri, pe Rică Venturiano în piesa O noapte furtunoasă.
În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al „Teatrului de Stat” din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri. În 1965 este invitat de Liviu Ciulei și pleacă la Teatrul Bulandra din București, lăsând în urmă o zestre de 90 de premiere.
A jucat alături de alți monștri sacri cum ar fi Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu și alții. A murit în mod tragic, sub dărâmăturile blocului din București unde locuia în Cutremurul din 1977 4 martie, care va lua viața și bunului său prieten, regizorul Alexandru Bocăneț. Toma Caragiu a fost înmormântat la cimitirul Belu din București.
După primii ani de viață petrecuți în Grecia, Toma se refugiază împreună cu familia (mama, tata și cele două surori mai mici, Matilda și Geta) în Cadrilater, pe atunci în România. După o serie de peregrinări, se stabilesc în Ploiești, unde Toma termină liceul.
Se căsătorește în 1952 cu o colegă de teatru, Maria Bondar (alintată „Bebe”), dar căsnicia nu este dintre cele mai fericite. Divorțul are loc în 1962, nu înainte de adoptarea unei fetițe de 3 ani, viitoarea Maria (Doina) Caragiu; aceasta nu va urma cariera artistică a tatălui (ea declara într-un interviu din 2007: „nu am talentul lui, cultura lui, nici măcar nu-i continui meseria”), dar va beneficia de drepturi de autor după tatăl său.
În 1963 are loc căsătoria cu Elena Bichman (n. 1937, București), tot actriță, aflată și ea la a doua căsnicie, după divorțul de actorul și dramaturgul Paul Ioachim. Se pare că nici această căsnicie nu a fost dintre cele mai fericite, posibil datorită temperamentului mai aventuros al actriței. După tragica moarte a artistului, Elena Caragiu (familiar „Mimi”) părăsește în 1977 țara și se stabilește în Statele Unite ale Americii, continuîndu-și viața recurgând la diverse expediente sub numele de Helen Cara-Chester. A venit in Romania in septembrie 2011 ca sa faca o casa memoriala Toma Caragiu.
Din 1964 actorul se mută în București împreună cu soția; cumpără o casă rustică în satul Brătulești, comuna Periș, aflată la circa 29 km de Capitală, unde își petrece timpul liber. Casa va fi vândută ulterior, după moartea maestrului, de către moștenitorea sa, Maria (Doina) Caragiu.
În seara fatidică de 4 martie 1977, artistul îl avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film și TV Alexandru Bocăneț, venit să sărbătorească finalizarea filmului său Gloria nu cîntă, în care maestrul juca rolul principal. Imobilul în care locuia (blocul Continental) a fost distrus de cutremur până la etajul III (Toma Caragiu locuia la etajul II), dar cei doi au fost surprinși încercând să fugă pe scări și prinși între dărâmături. Trupul actorului a fost găsit la șase zile după cutremur, iar funeraliile au avut loc a doua zi, pe 11 martie 1977, în Cimitirul Bellu.
Una dintre surorile marelui actor, Matilda Caragiu (căsătorită Marioțeanu), (n.1927- d.2009), a ajuns o respectată lingvistă, membră a Academiei Române, iar cealaltă soră, Geta Caragiu (căsătorită Gheorghiță), (n. 1929), a fost o sculptoriță talentată.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a IV-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.
𝐒𝐮𝐫𝐬𝐚: 𝗪𝗜𝗞𝗜𝗣𝗘𝗗𝗜𝗔
𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐗𝐋𝐈𝗜 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟬𝟯 𝗼𝗰𝘁𝗼𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟎.
PERSONALITĂȚI PLOIEȘTENE – EPISODUL XLI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email