Profesor ION TH. GRIGORE (1907-1990)
„Ion Th. Grigore s-a născut pe data de 22 octombrie 1907 într-o familie de ţărani înstăriţi din Comuna Tătărani judeţul Dâmboviţa. Fiul cel mare, “nenea” a avut trei fraţi: Alexandru Grigore, ţăran, rămas în gospodăria părintească, Doctorul în Ştiinţe Medicale Constantin Grigore, Inginerul Gheorghe Badea – Grigore şi o soră. Încă din copilărie citeşte câteva ore pe zi, lucru decisiv în următorii ani.
Între anii 1914 – 1919 urmează şcoala primară în satul natal, apoi susţine examenul de admitere la Gimnaziul Enăchiţă Văcărescu din Târgovişte, unde, cu toate că era grav bolnav de otită şi îşi pierde definitiv auzul la urechea stângă, se plasează pe locul doi cu media de 8,33 după primul cu media 8,66. La Gimnaziu l-am avut profesor pe Iancu Niculescu, care a făcut faţă de mine o greşeală de neiertat, fiindcă răspunzând eu, un băiat aşa de prăpădit, cu hainele cele mai sărăcăcioase din clasă, la o întrebare pe care nu a ştiut-o toată clasa, mi-a pus 10 şi nu m-a mai ascultat trei ani de zile cât mi-a fost profesor, ceea ce a fost un fel flatant pentru mine, dar şi un neajuns că nu m-a solicitat.
Auzind că la Piteşti este un liceu serios, de mare prestigiu, a insistat pe lângă părinţi să fie mutat acolo. Cum în acel an a fost o boală a prunilor şi familia a avut dificultăţi financiare serioase, mama lui a făcut sacrificiul suprem pentru o ţărancă, vânzăndu-şi salba ca să dea băiatul la liceul din Piteşti. La Liceul Brătianu din Piteşti, prima întâlnire exigentul profesor de matamatică, Ion Oncica, s-a soldat cu nota 3, care l-a şocat pe cel obişnuit numai cu 10, dar şi l-a ambiţionat. La Piteşti a stat la diferite gazde, a dat meditaţii la colegi şi la elevi mai mici şi a locuit de la grajduri până la a dormi în cameră cu un coleg de clasă, slab la învăţătură, pe care îl medita.
În timpul liceului, la Piteşti, joacă fotbal (extremă dreapta) în echipa oraşului împotriva celebrei echipe Ripensia Timişoara marcând unicul gol al partidei, cu toate că adversarul direct nu era altul decât celebrul internaţional Cotormani, care după meci a venit special la cabină să îl felicite.
Din cauza dificultăţilor materiale rezolvă rapid problema studiilor superioare. În scurta perioadă dintre 1 noiembrie 1927 – 30 iunie 1930 urmează cursurile a două Facultăţi devenind licenţiat în Matematică (secundar Matematici Comerciale) şi Fizico – Chimice. În această perioadă, ca să obţină ceva bani, este Preşedintele Cercului Studenţesc Dâmboviţean şi Directorul Căminului Studenţilor Dâmboviţeni. Ca student a avut răspunderi care i-au dat prilejul să cunoască oameni de seamă ai vremii: Patriarhul Miron, Iuliu Maniu, Fraţii Brătianu, Ion Mihalache, Dimitrie Gusti, Ion Petrovici.
Sunt mândru că pe carnetul meu de student din ultimul an, anul III, cei 5 profesori la cele 5 materii pe care le-am făcut sunt 5 Doctori la Sorbona: David Emanuel, Gheorghe Ţiţeica, Dimitrie Pompei, Anton Davidoglu şi Nicolae Moculescu.
La 1 septembrie 1930 începe să predea la Şcoala Comercială Superioară de Fete din Târgovişte, unde din cauză că nici o elevă nu a ştiut densitatea apei, pune nota 1 la toată clasa (densitatea apei) şi toate rămân corijente.
În martie 1931 promovează pe locul III cel mai draconic examen pentru profesori, cel de capacitate, unde erau 400 500 de candidaţi – profesori din întreaga ţară, iar numărul de reuşiţi erau primii 20. Examenul se dădea de maximum trei ori, după care se pierdea acest drept, dar după trecerea lui profesorul primea o catedră la un liceu, catedră care îi purta numele.
Anul 1932 este un an plin, are prima serie de absolvenţi la Liceul Comercial din Târgovişte, unde a făcut armata şi s-a însurat. Din cauza unor probleme familiare, dă examen la Ministerul de Finanţe şi îl promovează, devenind Administrator Financiar. Îşi alege Judeţul Tutova, un judeţ cu o ridicată anarhie financiară, cu toate că fiind clasat pe locu II putea alege unul din cele 6 locuri în Minister.
I-a fost sortit învăţământului ploieştean să i se repartizeze din anul 1934 un profesor în accepţiunea plenară a cuvântului, un profesor la care se îmbinau armonios vastele cunoştiinţe matematice cu cele pedagogice, un profesor cu atribute de mare dascăl. Acesta a fost spre norocul nostru, al celor care i-am fost elevi în decursul deceniilor profesor Ion Th. Grigore (12 februarie 1978 Iorgu Anastasiade ).
La 1 iulie 1934 ocupă Catedra de Matematică a Liceului Comercial din Ploieşti, unde în primul an îl are elev pe viitorul Prim Ministru, Manea Mănescu, iar ulterior va avea elevi ca Ioan Grigorescu, Iulian Văcărel, Valeriu Moisescu, Nichita Stănescu, Eugen Simion, Mircea Petrescu, Radu Papina, Alexandru Constantinescu, Uwe Zarges, Virgil Petrescu, Laurenţiu Ulici, Andrei Chirică, Basarab Nicolescu, Ion Tomescu, Nicolae Viorel, Cezar Apostolescu, Mihai Ispirescu.
Nu am făcut ca farmecul meu personal să fie aşa fel încât pe cei care aveau talent la altceva să-i împiedice să meargă pe drumul vocaţiei lor şi sunt mândru deopotrivă şi pentru aceste situaţii. (Ce ar fi însemnat, de exexmplu, inginerul Nichita Stănescu ?).
Am vrut ca tot ce fac să fac cum trebuie şi am fost un foarte bun executor şi cu o leacă de îndrăzneală raţională. Nu am fost de acord cu indulgenţa, dar nu am fost de acord nici cu exigenţa absurdă. La un examen “de seral”:
– 𝐶𝑒-𝑎𝑖 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑑𝑢𝑚𝑛𝑒𝑎𝑡𝑎 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑣𝑖𝑎𝑡̧𝑎 𝑑𝑢𝑚𝑖𝑡𝑎𝑙𝑒 𝑎𝑟 𝑑𝑒𝑝𝑖𝑛𝑑𝑒 𝑑𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑏𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑠𝑡𝑎 ?
– 𝐴𝑠̧𝑖 𝑚𝑢𝑟𝑖, 𝐷𝑜𝑚’ 𝑃𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑜𝑟.
– 𝐸𝑖 𝑏𝑟𝑎𝑣𝑜, 𝑒𝑠̧𝑡𝑖 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡 !
În perioada 1942 – 1943 elaborează primele manuale şcolare şi începe să fie cooptat la Comisiile de Bacalaureat pe ţară, de obicei ca Preşedinte de Comisie.
Nu am fost de acord să nu intre la liceu copilul lui Emanoil, fost primar al oraşului, mare proprietar, care luase la examen media 10, nu am fost de acord ca să nu intre băiatul cutărui preot.
În anul 1964 primeşte titlul de profesor emerit, cu toate că fusese pe litoral (cum îi plăcea să spună perioadei de detenţie politică de la Midia, la construirea Canalului) şi când este solicitat de Gheorghe GHEORGHIU-DEJ să spună ceva, lansează o glumă, aşa cum a făcut toată viaţa:
– 𝑆𝑢𝑛𝑡 𝑐𝑎𝑚 𝑒𝑚𝑜𝑡̧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡, 𝑓𝑖𝑖𝑛𝑑𝑐𝑎̆ 𝑣𝑎̆𝑑 𝑎𝑖𝑐𝑖 𝑝𝑒 𝑡𝑜𝑡̧𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑚𝑒𝑖, 𝑐𝑢 𝑒𝑥𝑐𝑒𝑝𝑡̧𝑖𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢.
Are puterea să întemeieze trei căsnicii, care au însumat 18 ani, mai ales are puterea să le desfacă, dar despre cele trei soţii are totdeauna de spus numai cuvinte bune.
A fost şansa a mii de elevi cărora le-a insuflat gândirea matematică, pedagogia, cinstea şi nu în ultimul rând bunul simţ, iar pe lângă faptul că pe lângă severitate a arătat şi multă înţelegere a făcut să fie îndrăgit nu numai de cei cu note mari.
Cât priveşte exigenţa, nu a fost răutate, nu a fost absurditate, ci a fost o necesitate imperioasă. Nu aşi fi fost un bun profesor, ar fi fost o carieră greşit aleasă dacă nu eram exigent, dar exigenţa nu am înţeles-o la examen, cât mai ales în munca de instruire. Am făcut pe elevi să aibă simţ de răspundere în primul rând faţă de ei însăşi. M-am bucurat de autoritate nu prin răutate ci prin severitate părintească. Severitatea de meşter faţă de ucenici, chiar în primii ani de activitate. Am privit şi munca şi viaţa cu gravitate şi înţelepciune şi aceasta este trăsătura mea, trăsătura vieţii mele.
Am considerat că cine ia notă de trecere la mine, poate să intre la facultate !
Învăţătura este o treabă serioasă şi profesorul, cu cât vrea să-şi înveţe mai bine copii, trebuie să fie mai exigent. Eu cred că pe lângă exigenţă am pus şi multă omenie, fără nici un fel de răutate, dar am conştiinţa că am fost un profesor temut. Relaţia dintre profesor şi elev este, în general, oricât s-ar zice, conflictuală, confictualitate care apare în procesul muncii. Am făcut pe mulţi elevi să iubească matematica, să înveţe, de-a lungul carierei mele, dar nu am reuşit să-i fac pe toţi să ţină la mine. Îmi amintesc dialogul dintre profesorul meu Oncica şi un coleg:
– 𝑀𝑎̆𝑖 𝑀𝑖𝑢𝑙𝑒𝑠𝑐𝑢𝑙𝑒 𝑚𝑎̆, 𝑐𝑒-𝑖 𝑐𝑢 𝑡𝑖𝑛𝑒, 𝑜𝑟𝑖 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐𝑎 𝑛𝑢-𝑡̧𝑖 𝑝𝑙𝑎𝑐𝑒, 𝑜𝑟𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑛𝑢-𝑡̧𝑖 𝑝𝑙𝑎𝑐𝑒 ?
– 𝑀𝑎𝑡𝑒𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐𝑎 𝑖̂𝑚𝑖 𝑝𝑙𝑎𝑐𝑒 !
Paradoxal, cu toate reuşitele cercurilor de matematică şi a celor peste 100 de laureaţi ai olimpiadelor de matematică naţionale şi internaţionale, elevul “NUMBER ONE” a fost Nichita STĂNESCU cu care a legat o trainică prietenie, o legătură biunivocă de mare profunzime şi gingăşie.
Cu ocazia sărbătoririi împlinirii vârstei de 70 de ani a primit următoarea telegramă de la doi dintre proeminenţii săi elevi :
Cu ocazia sărbătoririi Dumneavoastră vă îmbrăţişăm cu mâinile spiritului nostru,
Semmnat: Nichita Stănescu şi Eugen Simion
În 1977, cu ocazia reuniunii XXV a Promoţiei 1952 “Nichita Stănescu”, având la el un singur volum din lucrarea sa Scriitori Români de astăzi Vol II, Eugen Simion a găsit potrivit să-l ofere tocmai profesorului său de Matematică cu dedicaţia:
𝐸𝑚𝑖𝑛𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑃𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑜𝑟 𝐼𝑜𝑛 𝐺𝑟𝑖𝑔𝑜𝑟𝑒, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑓𝑖𝑖𝑛𝑑 𝑒𝑥𝑖𝑔𝑒𝑛𝑡 𝑐𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒, 𝑚-𝑎 ℎ𝑜𝑡𝑎̆𝑟𝑎̂𝑡 𝑠𝑎̆-𝑚𝑖 𝑖̂𝑚𝑏𝑟𝑎̆𝑡̧𝑖𝑠̧𝑒𝑧 𝑚𝑎𝑖 𝑟𝑒𝑝𝑒𝑑𝑒 𝑣𝑜𝑐𝑎𝑡̧𝑖𝑎. 𝐼𝑢𝑏𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑝𝑖𝑟𝑖𝑡𝑢𝑎𝑙𝑎̆ 𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝐸𝑢𝑔𝑒𝑛 𝑆𝑖𝑚𝑖𝑜𝑛.
Între 1934-1977, deci 43 de ani, îşi desfăşosră în mod strălucit activitatea de profesor de matematică în Ploieşti la liceele Comercial, Sfinţii Petru şi Pavel şi I. L. CARAGIALE, cumulând funcţii ca: Director de Internat, Primul Preşedinte al Sindicatului Profesorilor din Judeţul Prahova, Consilier Ministerial, Ajutor de Primar însărcinat cu alimentarea şi refacerea oraşului Ploieşti, după război, perioadă despre care Primarul Comunist al Ploieştiului, Gheorghe Vidraşcu, un autodidact spunea la plecarea din această funcţie: 𝑆𝑎̆ 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑒𝑥𝑒𝑚𝑝𝑙𝑢 𝑝𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑜𝑚, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑐𝑖𝑛𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑙𝑎 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝑑𝑒 𝑑𝑜𝑔𝑚𝑎̆ (acest lucru nu i-a împiedicat pe comunişti să-l întemniţeze după mai mulţi ani, conform teoriei tovarăşilor de drum … fă-ţi treaba cu ei, apoi …). A fost Preşedinte al Filialei Judeţene de Matematică, Membru în Consiliul de Conducere al Societăţii de Matematică, Membru în Comitetele de Redacţie ale Revistei Matematice A şi B, Membru în Consiliul Central al Învăţământului de Cultură Generală. A mai acupat funcţii în comisiile de redactare de noi programe, experimentator de noi programe sau profesor la cursurile pentru tinerii profesori. A luat Premiul Special al Ministrului pentru rezultatele obţinute.
Profesorul mi-a mărturisit că din punct de vedere politic a fost un naiv şi decepţiile au lăsat răni destul de greu de vindecat.
Un obiectiv special au fost Cercurile de Matematică, unde elevii dotaţi trebuiau ajutaţi prin muncă diferenţiată ca să ajungă la nivelul la care le permiteau calităţile lor de excepţie. Cercul de Matematică a fost înfiinţat cu Promoţia 1952 şi în Ploieşti a fost promovat primul concurs de matematică în 1948, câştigat de 4 elevi ai mei, premergător actualei Olimpiade din 1953 şi sub formă finală din 1955. Primul secretar al Cercului de matematică şi primul premiant la Faza Naţională a fost Chirică Andrei în anul 1955.
Printre rezultatele de excepţie obţinute la fazele finale ale Olimpiadei de Matematică:
În perioada 1955 – 1964 din totalul 391 de premianţi: Bucureşti 113, Liceul Ion Luca Caragiale din Ploieşti 43, din care Ion Grigore 23.
În anul 1958: Bucureşti 5 premii, Grigore 4 premii
În anul 1959 pentru clasa X-a : Bucureşti 1, Ion Grigore 5, restul ţării 4, iar elevul Profesorului Ion Grigore, Basarab Nicolescu a câştigat Concursul Internaţional de Matematică.
După pensionare, inteligenţa nativă şi umorul care l-au însoţit întreaga viaţă l-au condus, firesc spre o carieră strălucită în lumea epigramei. Semnele umorului său suculent erau vechi. Participant la un curs ICD (Instruirea Cadrelor Didactice) în anul 1948, ţine un jurnal rimat din care prezentăm doar:
𝐶𝑎̂𝑛𝑑 𝑖̂𝑚𝑖 𝑎𝑟𝑢𝑛𝑐𝑎̆ 𝑠𝑎̆𝑔𝑒𝑎𝑡𝑎 𝑢𝑛𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑔𝑖𝑛𝑡𝑎 𝐼𝐶𝐷-𝑖𝑠𝑡𝑎̆
𝑆-𝑎 𝑑𝑢𝑠 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡𝑖𝑣𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑢-𝑛 𝑒𝑟𝑎 𝑠𝑐𝑙𝑎𝑣𝑎𝑔𝑖𝑠𝑡𝑎̆
𝐼̂𝑛 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑒𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑓𝑒𝑢𝑑𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑖𝑛 𝑚𝑒𝑟𝑠𝑢𝑙 𝑒𝑖 𝑒𝑢 𝑚𝑎̆ 𝑠𝑢𝑠𝑡𝑟𝑎𝑔,
𝑀𝑎̆ 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑒𝑠̧𝑡𝑒 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒, 𝑒𝑎 𝑠𝑒𝑛𝑖𝑜𝑟 𝑠̧𝑖 𝑒𝑢 𝑖𝑜𝑏𝑎𝑔 !
Dintre gândurile năstruşnice ale Profesorului transcriu câteva:
𝑇𝑟𝑖𝑢𝑛𝑔ℎ𝑖𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑎𝑠𝑒𝑚𝑒𝑛𝑒𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑡𝑟𝑖𝑢𝑛𝑔ℎ𝑖𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑒𝑟𝑐𝑖 𝑎𝑠𝑒𝑚𝑒𝑛𝑒𝑎.
𝑆𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑖𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑡𝑎𝑛𝑔𝑒𝑛𝑡𝑎 𝑙𝑎 𝑢𝑛 𝑐𝑒𝑟𝑐 𝑣𝑖𝑐𝑖𝑜𝑠.
𝑆𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑑𝑢𝑐𝑎̆ 𝑜 𝑝𝑒𝑟𝑝𝑒𝑛𝑑𝑖𝑐𝑢𝑙𝑎𝑟𝑎̆ 𝑝𝑒 𝑜 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆.
𝑆𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑑𝑢𝑐𝑎̆ 𝑝𝑒𝑟𝑝𝑒𝑛𝑑𝑖𝑐𝑢𝑙𝑎𝑟𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑝𝑢𝑛𝑐𝑡 𝑑𝑒 𝑣𝑒𝑑𝑒𝑟𝑒 𝑝𝑒 𝑢𝑛 𝑝𝑙𝑎𝑛 𝑐𝑖𝑛𝑐𝑖𝑛𝑎𝑙.
𝑆𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑡𝑎𝑖𝑒 𝑐𝑢 𝑢𝑛 𝑝𝑙𝑎𝑛 𝑑𝑒 𝑚𝑢𝑛𝑐𝑎̆ 𝑠𝑓𝑒𝑟𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑜𝑐𝑢𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑚𝑒𝑙𝑒.
𝑆𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑎𝑓𝑙𝑒 𝑣𝑜𝑙𝑢𝑚𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑏𝑎𝑟𝑖𝑡𝑜𝑛 𝑐𝑢 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑢𝑙𝑎 𝑎𝑟𝑖𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑅𝑜𝑔𝑜𝑙𝑒𝑡𝑡𝑜 𝑖̂𝑛𝑚𝑢𝑙𝑡̧𝑖𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑖̂𝑛𝑎̆𝑙𝑡̧𝑖𝑚𝑒𝑎 𝑣𝑜𝑐𝑖𝑖.
𝑆𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑎𝑓𝑙𝑒 𝑣𝑜𝑙𝑢𝑚𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑜𝑚 𝑐𝑢 𝑔𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑠̧𝑖 𝑎𝑙 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑜𝑚 𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎𝑓𝑎𝑡̧𝑎̆.
𝑆𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑠𝑖𝑚𝑝𝑙𝑖𝑓𝑖𝑐𝑒 𝑢𝑛 𝑟𝑎𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒.
𝑆𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑎𝑔𝑎̆ 𝑟𝑎̆𝑑𝑎̆𝑐𝑖𝑛𝑎 𝑐𝑢𝑏𝑖𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑚𝑎̆𝑠𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒.
𝐴𝑙𝑔𝑒𝑏𝑟𝑎 𝐵𝑜𝑜𝑙𝑒 𝑎𝑝𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑑𝑖𝑎𝑔𝑛𝑜𝑠𝑡𝑖𝑐𝑢𝑙 𝑏𝑜𝑙𝑖𝑙𝑜𝑟.
𝐸𝑥𝑎𝑚𝑒𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑎𝑚𝑏𝑢𝑙
𝑆𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑐𝑢 𝑎𝑙𝑔𝑒𝑏𝑟𝑎 𝐵𝑜𝑜𝑙𝑒
𝐷𝑒-𝑎𝑖𝑎 𝑠̧𝑡𝑖𝑒 𝑜𝑟𝑖𝑠̧𝑖𝑐𝑖𝑛𝑒
𝐶𝑎̆ 𝑝𝑎𝑐𝑖𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑖𝑎 𝑏𝑢𝑙𝑖𝑛𝑒.
Între primele epigrame publicate Profesorului Ion Grigore în anul 1973 de Revista Orizont din Timişoara a fost şi cea adresată poetului Nichita Stănescu, fost elev al Profesorului.
𝐸𝑙𝑒𝑣𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑁𝑖𝑐ℎ𝑖𝑡𝑎 𝑆𝑡𝑎̆𝑛𝑒𝑠𝑐𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑚𝑒𝑚𝑏𝑟𝑢 𝑎𝑙 𝐶𝑒𝑟𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝑀𝑎𝑡𝑒𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐𝑎̆ 𝑎𝑙 𝐿𝑖𝑐𝑒𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼𝑜𝑛 𝐿𝑢𝑐𝑎 𝐶𝑎𝑟𝑎𝑔𝑖𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑃𝑙𝑜𝑖𝑒𝑠̧𝑡𝑖 𝑖̂𝑛 𝑝𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑑𝑎 1948 – 1952.
𝑃𝑒 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑐𝑢 𝑐𝑖𝑓𝑟𝑒 𝑐𝑜𝑐ℎ𝑒𝑡𝑎
𝑁𝑢 𝑙-𝑎𝑚 𝑝𝑢𝑡𝑢𝑡 𝑖̂𝑛𝑐𝑢𝑟𝑎𝑗𝑎
𝑃𝑙𝑒𝑐𝑎̆ 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑒𝑎 𝑝𝑒 𝑎𝑙𝑡 𝑑𝑟𝑢𝑚
𝑆̧𝑖 𝑐𝑎̂𝑡̧𝑖 𝑚𝑎̆ 𝑏𝑙𝑒𝑠𝑡𝑒𝑚𝑎̆ 𝑎𝑐𝑢𝑚
Nichita Stănescu a fost încântat de epigramă pe care a apreciat-o, oferindu-i profesorului Elegiile în variantă bilingvă, germană şi română, motiv de mare haz pentru Profesor, care spunea că aşa le va putea înţelege mult mai bine.
Autorul unui volum de epigrame în anul 1982, a fost unul din cei mai mari epigramişti din Romania. Doresc să ilustrez acest lucru prin rezultatele obţinute în anul 1983 la Clubul Epigramiştilor Cincint Pavelescu din Bucureşti ( care era un club naţional, unde participau cei mai buni epigramişti din Romania ). Din totalul de 586 de epigrame premiate 200 au aparţinut Profesorului Ion Th. Grigore !
Elevii l-au iubit până la adoraţie, mulţi ani şcoala a devenit singura dânsului familie şi trebuie să fim mândri că în timpul vieţii profesorul Grigore a fost cinstit cum se cuvine prin sărbătoririle omagiale la 70 şi 80 de ani făcută de elevi a peste 40 de generaţii. Este un fapt unic în România şi dânsul era foarte mândru de elevii săi, cu toate că uneori din modestie şi în glumă mă întreba dacă le merită, mai ales că alţi profesori de mare valoare nu au avut harul şi şansa de a polariza în aşa manieră pe foştii elevi.
Reacţia la Sărbătorirea Omagială de 70 de ani (cu peste 300 de participanţi din 1400 de invitaţi)
Acad. Nicolae Teodoresc: 𝐸 𝑐𝑒𝑣𝑎 𝑛𝑒𝑟𝑒𝑝𝑒𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙. 𝐶𝑖𝑛𝑒 𝑛𝑢 𝑎 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑛𝑢 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑑𝑎̆ 𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑎𝑡.
Profesor George Iancu Ghidu: 𝑁-𝑎𝑚 𝑐𝑒 𝑠𝑝𝑢𝑛𝑒, 𝑛-𝑎𝑚 𝑐𝑢 𝑐𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑎𝑟𝑎.
𝐺𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑎 𝑠𝑡𝑖𝑚𝑢𝑙𝑎 𝑝𝑒 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖 𝑐𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑟𝑒𝑣𝑎𝑛𝑠̧𝑒𝑧𝑒 𝑑𝑒 𝑚𝑖𝑧𝑒𝑟𝑖𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡 𝑒𝑙, 𝑙-𝑎 𝑑𝑒𝑡𝑒𝑟𝑚𝑖𝑛𝑎𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛𝑡̧𝑒𝑧𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑏𝑎𝑛𝑖𝑖 𝑙𝑢𝑖 𝑢𝑛 𝑝𝑟𝑒𝑚𝑖𝑢 𝐼𝑜𝑛 𝐺𝑟𝑖𝑔𝑜𝑟𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐𝑎̆, 𝑎𝑐𝑜𝑟𝑑𝑎𝑡 𝑒𝑙𝑒𝑣𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑙𝑖𝑐𝑒𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑎 𝑝𝑎̆𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑡 43 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖. (Premiul se acordă în continuare prin strădaniile Fundaţiei Nichita Stănescu, în cadrul căreia fiinţează o Secţiunu Profesor Ion Th. Grigore)
Profesorul s-a stins din viaţă pe data de 26 august 1990.
Cum ne vom reaminti de profesorul Ion Th. Grigore ?
O vitalitate imensă respira din trupul său, din ochii săi strălucitori şi inteligenţi, iar vocea sa tonifiantă, inimitabilă, impreună cu o memorie prodigioasă complecta în mod strălucit imaginea marelui dascăl, a profesorului ale cărui lecţii de matematică infirmau teoria despre răceala matematicii ; cei care au emis astfel de păreri nu l-au avut profesor pe Ion Th. Grigore. Mai greu o să fie la întâlnirile de aniversare de la termianrea liceului, care trebuie să recunosc că vor fi mai triste, lipsite de veselia pe care o insufla în mod unic Domnul Profesor Ion Grigore.”
𝐀𝐫𝐭𝐢𝐜𝐨𝐥 𝐬𝐜𝐫𝐢𝐬 𝐝𝐞 𝐈𝐧𝐠. 𝐌𝐢𝐫𝐜𝐞𝐚 𝐆𝐨𝐜𝐢𝐦𝐚𝐧 (𝐩𝐫𝐨𝐦𝐨𝐭𝐢𝐚 𝟏𝟗𝟓𝟐)
𝐏𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐅𝐮𝐧𝐝𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐍𝐢𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚 𝐒𝐭𝐚̆𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮
𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐗𝐗𝐗𝐕𝐈 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟐𝟐 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟎.
