𝗔𝗟𝗘𝗫𝗔𝗡𝗗𝗥𝗨 𝗖𝗔𝗡𝗗𝗜𝗔𝗡𝗢-𝗣𝗢𝗣𝗘𝗦𝗖𝗨

𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗖𝗮𝗻𝗱𝗶𝗮𝗻𝗼-𝗣𝗼𝗽𝗲𝘀𝗰𝘂 (n. 27 ianuarie 1841, Lipia, Merei, Judeţul Buzău, România – d. 25 iunie 1901, Târgoviște, România) a fost un avocat, ziarist și general al armatei române, fondatorul ziarelor „Perseverența” și „Democrația” și inițiatorul mișcării republicane antidinastice din 20 august 1870, cunoscută și sub denumirea de Republica de la Ploiești.
A absolvit Școala Militară de Ofițeri din București la 10 iulie 1857, ca sublocotenent de artilerie, parcurgând ierarhia militară până la gradul de căpitan. A participat (cu inima strânsă) la detronarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 11 februarie 1866. În memoriile sale el își justifică astfel acțiunea [1]:
„𝘗𝘰𝘭𝘪𝘵𝘪𝘤𝘪𝘦𝘯𝘪𝘪, 𝘤𝘶𝘮 𝘢𝘮 𝘮𝘢𝘪 𝘻𝘪𝘴 𝘮𝘢𝘪 𝘴𝘶𝘴, 𝘢𝘷𝘦𝘢𝘶 ș𝘪 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘦𝘴𝘦 𝘥𝘦 𝘴𝘵𝘢𝘵 ș𝘪 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘦𝘴𝘦 𝘱𝘦𝘳𝘴𝘰𝘯𝘢𝘭𝘦 𝘤𝘢 𝘴ă 𝘳ă𝘴𝘵𝘰𝘢𝘳𝘯𝘦 𝘱𝘦 𝘊𝘶𝘻𝘢. 𝘐𝘯𝘵𝘦𝘳𝘦𝘴𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶 𝘱𝘦𝘳𝘴𝘰𝘯𝘢𝘭 𝘦𝘳𝘢 𝘤𝘢 𝘥â𝘯𝘴𝘶𝘭 𝘴ă 𝘴𝘵𝘦𝘢 𝘱𝘦 𝘵𝘳𝘰𝘯 𝘤â𝘵 𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵. 𝘋𝘢𝘳 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘦𝘴𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶 𝘯𝘶 𝘴𝘦 𝘱𝘰𝘵𝘳𝘪𝘷𝘦𝘢 𝘤𝘶 𝘤𝘦𝘭 𝘰𝘣ș𝘵𝘦𝘴𝘤. 𝘔𝘪𝘦 î𝘮𝘪 𝘮𝘦𝘳𝘨𝘦𝘢 𝘣𝘪𝘯𝘦, ță𝘳𝘪𝘪 î𝘯𝘴ă î𝘪 𝘮𝘦𝘳𝘨𝘦𝘢 𝘳ă𝘶. […] 𝘊𝘶 𝘴𝘶𝘧𝘭𝘦𝘵𝘶𝘭 î𝘯𝘦𝘤𝘢𝘵 î𝘯 𝘢𝘮ă𝘳ă𝘤𝘪𝘶𝘯𝘦 ș𝘪 î𝘯 𝘮â𝘩𝘯𝘪𝘳𝘦, 𝘢𝘮 𝘪𝘯𝘵𝘳𝘢𝘵 î𝘯 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘱𝘪𝘳𝘢ț𝘪𝘦 î𝘮𝘱𝘪𝘯𝘴 𝘥𝘦 𝘤𝘦𝘢 𝘮𝘢𝘪 𝘥𝘦𝘴ă𝘷â𝘳ș𝘪𝘵ă 𝘥𝘦𝘻𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘦𝘴𝘢𝘳𝘦 ș𝘪 î𝘮𝘱𝘭𝘪𝘯𝘪𝘯𝘥 𝘤𝘦𝘢 𝘮𝘢𝘪 𝘨𝘳𝘰𝘻𝘢𝘷ă 𝘫𝘦𝘳𝘵𝘧ă 𝘱𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘶𝘯 𝘰𝘮 𝘱𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘴ă 𝘰 î𝘮𝘱𝘭𝘪𝘯𝘦𝘢𝘴𝘤ă. […] 𝘊â𝘵𝘦 𝘯𝘰𝘱ț𝘪 𝘯-𝘢𝘮 𝘥𝘰𝘳𝘮𝘪𝘵! 𝘊𝘦 𝘤𝘩𝘪𝘯, 𝘤𝘦 𝘭𝘶𝘱𝘵ă î𝘯𝘷𝘦𝘳ș𝘶𝘯𝘢𝘵ă 𝘴-𝘢 𝘱𝘦𝘵𝘳𝘦𝘤𝘶𝘵 𝘤𝘶 𝘮𝘪𝘯𝘦! 𝘛𝘳𝘦𝘣𝘶𝘪𝘢 𝘴ă 𝘮ă 𝘩𝘰𝘵ă𝘳ă𝘴𝘤. 𝘈𝘮 𝘢𝘭𝘦𝘴 ț𝘢𝘳𝘢.”
În 1867 a demisionat din armată, urmând studii juridice in Italia și înființând două ziare, „Perseverența” și „Democrația”. Fiind considerat un agitator politic, a fost arestat de 3 ori, inclusiv o dată în Austro-Ungaria, unde a petrecut câteva săptămâni în închisoarea din Arad.
Posedând un pronunțat spirit de frondă, în august 1870 a condus mișcarea republicană de la Ploiești împotriva lui Carol I. Mișcarea a fost înfrântă, iar el împreună cu alți 40 participanți a fost pus sub acuzare, fiind însă achitați de tribunalul din Târgoviște.
La 24 mai 1875, Alexandru Candiano-Popescu, împreună cu Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, George D. Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, C.G. Pascov, N.C. Furculescu și alții și-au pus semnăturile pe un program politic care atesta fondarea Partidului Național Liberal.
Mobilizat în 1877, a participat la Războiul pentru Independență, remarcându-se la comanda Batalionului 2 Vânători în celebrul atac pentru cucerirea redutei Grivița 1. Citându-l la ordinea de zi a armatei pentru comportarea eroică avută la comanda Batalionului 2 Vânători, generalul Alexandru Cernat, ministrul de război, aprecia faptul că acesta, înrolat ca voluntar în război, s-a oferit să conducă batalionul „nefiind chemat la comanda acestuia”. Pentru faptele sale de arme a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și decorat cu înalte ordine și medalii.
În 1879 devine prefect al poliției Bucureștiului timp de 4 luni.
Deși participase la mișcarea antidinastică, el este, între anii 1880-1892, adjutant al regelui Carol I. Această numire este comentată de Mihai Eminescu în ziarul Timpul din 9 decembrie 1880. [1]:
„𝘊â𝘯𝘥 𝘶𝘯 𝘰𝘮 𝘤𝘦, 𝘥𝘶𝘱ă 𝘱𝘳𝘰𝘱𝘳𝘪𝘢 𝘴𝘢 𝘮ă𝘳𝘵𝘶𝘳𝘪𝘴𝘪𝘳𝘦, 𝘴𝘰𝘭𝘥𝘢𝘵 𝘧𝘪𝘪𝘯𝘥, 𝘢 𝘭𝘶𝘢𝘵 𝘱𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘭𝘢 𝘳ă𝘴𝘵𝘶𝘳𝘯𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘴𝘶𝘷𝘦𝘳𝘢𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘴ă𝘶 ș𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘦, 𝘥𝘶𝘱ă ș𝘵𝘪𝘪𝘯ț𝘢 𝘵𝘶𝘵𝘶𝘳𝘰𝘳, 𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘤𝘭𝘢𝘮𝘢𝘵 𝘳ă𝘴𝘵𝘶𝘳𝘯𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘥𝘰𝘮𝘯𝘪𝘵𝘰𝘳𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘭𝘢 𝘗𝘭𝘰𝘪𝘦ș𝘵𝘪, 𝘥𝘦𝘷𝘪𝘯𝘦 𝘴𝘶𝘣 𝘥𝘰𝘮𝘯𝘶𝘭 𝘉𝘳ă𝘵𝘪𝘢𝘯𝘶 𝘢𝘥𝘫𝘶𝘵𝘢𝘯𝘵 𝘥𝘰𝘮𝘯𝘦𝘴𝘤, 𝘢𝘵𝘢ș𝘢𝘵 𝘤𝘢 𝘰𝘮 𝘥𝘦 î𝘯𝘤𝘳𝘦𝘥𝘦𝘳𝘦 𝘱𝘦 𝘭â𝘯𝘨ă 𝘴𝘶𝘷𝘦𝘳𝘢𝘯𝘶𝘭 𝘱𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢 𝘷𝘰𝘪𝘵 𝘴ă-𝘭 𝘳ă𝘴𝘵𝘰𝘢𝘳𝘯𝘦, 𝘥𝘰𝘮𝘯𝘶𝘭 𝘉𝘳ă𝘵𝘪𝘢𝘯𝘶 𝘷𝘢 𝘱𝘦𝘳𝘮𝘪𝘵𝘦 𝘵𝘶𝘵𝘶𝘳𝘰𝘳 𝘳𝘦𝘣𝘦𝘭𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘭𝘪𝘣𝘦𝘳𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘥𝘦-𝘢 𝘤𝘰𝘯𝘤𝘩𝘪𝘥𝘦 𝘤ă 𝘪𝘮𝘱𝘶𝘯𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘶𝘯𝘶𝘪 𝘢𝘵𝘦𝘯𝘵𝘢𝘵 𝘭𝘢 𝘴𝘪𝘨𝘶𝘳𝘢𝘯ț𝘢 𝘴𝘵𝘢𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪 ș𝘪 𝘢 𝘧𝘰𝘳𝘮𝘦𝘪 𝘥𝘦 𝘨𝘶𝘷𝘦𝘳𝘯ă𝘮â𝘯𝘵 𝘦, 𝘴𝘶𝘣 𝘥𝘰𝘮𝘯𝘪𝘢 𝘴𝘢, 𝘶𝘯 𝘵𝘪𝘵𝘭𝘶 𝘥𝘦 𝘳𝘦𝘤𝘰𝘮𝘢𝘯𝘥𝘢ț𝘪𝘦 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘢 î𝘯𝘢𝘪𝘯𝘵𝘢 𝘱𝘦 𝘴𝘤𝘢𝘳𝘢 𝘪𝘦𝘳𝘢𝘳𝘩𝘪𝘦𝘪 𝘴𝘰𝘤𝘪𝘢𝘭𝘦.”
În 1894 este avansat la gradul de general de brigadă.
A scris versuri (Când n-aveam ce face – 1866), cântece de război și un volum de memorii „Amintiri din viața-mi”.

𝗗𝗲𝘀𝗰𝗿𝗶𝗲𝗿𝗲 𝗮𝗽ă𝗿𝘂𝘁ă î𝗻 𝗺𝗼𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗮 𝗼𝗿𝗮ș𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗣𝗹𝗼𝗶𝗲ș𝘁𝗶 𝗱𝗲 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶𝗹 𝗦𝗲𝘃𝗮𝘀𝘁𝗼𝘀:

𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗖𝗮𝗻𝗱𝗶𝗮𝗻𝗼-𝗣𝗼𝗽𝗲𝘀𝗰𝘂 (1841-1901) a îmbrățișat cariera militară. La 1859 a fost avansat sublocotenent.
A eșit din armată cu gradul de căpitan (1867), ocupându-se cu ziaristica și cu politica. A fost arestat în Ardeal pentru agitatii purtate în numele ideii daco-romane .
A luat parte, in calitate de conducător, la tulburările din Ploești dela 1870.
In „𝘋𝘦𝘮𝘰𝘤𝘳𝘢𝘵𝘪𝘢”, revista cercului de studii al partidului național-liberal no. 1- 2 Ian.­Febr. 1937,- d. Ștefan Todirașcu susține că Eugeniu Carada a fost, în fond, șeful acestei mișcări – lucru ce reasă și din amintirile lui M. Theodorian-Carada.
„𝘌𝘶𝘨𝘦𝘯𝘪𝘶 𝘊𝘢𝘳𝘢𝘥𝘢, – 𝘴𝘱𝘶𝘯𝘦 𝘥-𝘴𝘢, – 𝘢 𝘧𝘰𝘴 𝘤𝘢𝘱𝘶𝘭 𝘳𝘦𝘷𝘰𝘭𝘶ț𝘪𝘦𝘪 𝘥𝘦𝘭𝘢 𝘗𝘭𝘰𝘦ș𝘵𝘪 𝘥𝘪𝘯 1870. 𝘗𝘦 𝘢 𝘴𝘢 𝘳ă𝘴𝘱𝘶𝘯𝘥𝘦𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘶𝘵𝘦𝘻𝘢𝘵 𝘦𝘭 𝘢𝘵𝘶𝘯𝘤𝘪 𝘴ă 𝘶𝘳𝘻𝘦𝘢𝘴𝘤ă 𝘢𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵ă 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘱𝘪𝘳𝘢ț𝘪𝘦 î𝘯 𝘵𝘰𝘢𝘵ă ț𝘢𝘳𝘢; ș𝘪 𝘤𝘪𝘯𝘦 ș𝘵𝘪𝘦 𝘤𝘦 𝘢𝘳 𝘧𝘪 𝘦ș𝘪𝘵 𝘥𝘪𝘯 𝘦𝘢, 𝘥𝘢𝘤ă 𝘭𝘢 𝘗𝘭𝘰𝘦ș𝘵𝘪 𝘊𝘢𝘯𝘥𝘪𝘢𝘯𝘰-𝘗𝘰𝘱𝘦𝘴𝘤𝘶 𝘯𝘶 𝘢𝘳 𝘧𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘤𝘩𝘪𝘴 𝘧𝘰𝘤𝘶𝘭, 𝘥𝘦 𝘤𝘢𝘱𝘶𝘭 𝘭𝘶𝘪, 𝘧ă𝘳ă 𝘴ă ț𝘪𝘯ă 𝘴𝘦𝘢𝘮ă 𝘥𝘦 𝘰 𝘢𝘮â𝘯𝘢𝘳𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘴𝘦 𝘪𝘮𝘱𝘶𝘯𝘦𝘢 !”
Cu prilejul tulburărilor dela Ploești, Candiano-Popescu a fost arestat. Dar Curtea cu juri din Targoviște I-a achitat, împreună cu ceilalți conspiratori.
La izbucnirea războiului din 1877, el s’a înrolat în armată. S’a purtat vitejește pe câmpul de luptă – mai ales la asaltul Griviței.
Dupa războiu, a rămas militar – devenind în 1880 adjutant al regelui Carol I. A fost avansat general in 1894.
In tinerețe, Candiano-Popescu a scris un volum de poezii: „Când n’aveam ce face” (1866).

𝗦𝘂𝗿𝘀𝗮:
1. Wikipedia;
2. Monografia orașului Ploiești de Mihail Sevastos, Tiparul „Cartea Românească“, București, 1937 / p.127.

𝗨𝗿𝗺ă𝗿𝗶ț𝗶 𝗲𝗽𝗶𝘀𝗼𝗱𝘂𝗹 𝗩𝗜𝗜𝗜, 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗚𝗵. 𝗚𝗿. 𝗖𝗮𝗻𝘁𝗮𝗰𝘂𝘇𝗶𝗻𝗼, 𝗱𝗶𝗻 𝟬𝟴 𝗳𝗲𝗯𝗿𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟬.

PERSONALITATI PLOIESTENE – EPISODUL VII

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email