𝗣𝗿𝗼𝗳. 𝗚𝗛𝗘𝗢𝗥𝗚𝗛𝗘 𝗠𝗜𝗟𝗜𝗖𝗔 (𝗻. 𝟭𝟵𝟭𝟰 – 𝗱. 𝟭𝟵𝟴𝟭)
Oamenii care au lăsat ceva în urma lor, cu alte cuvinte oamenii care nu doar au făcut umbră pământului, trebuie aduşi în atenţia semenilor, reînviaţi, dacă nu se mai află printre cei vii. Măcar la date rotunde. Aceasta, pentru că sunt exemple. Profesorul Gheorghe Milica este un asemenea om. El este un exemplu. Pentru 26 de generaţii de elevi pe care i-a educat. Pentru cei care au îmbrăţişat profesia de dascăl. Pentru toţi cei care sunt interesaţi de „secretul” unei vieţi exemplare, încununată de succes. Gheorghe Milica s-a născut la 4 octombrie 1914, adică acum mai bine de 100 de ani, în satul Porceşti, judeţul Roman. A învăţat în satul unde s-a născut, apoi în Bacău, apoi la Universitatea Iaşi, Facultatea de Filozofie şi Litere, pe care a absolvit-o în 1936, încheindu-şi astfel instruirea. Până aici nimic deosebit. Poate doar darul primit de la părinţi. Să aibă o fire curioasă şi în acelaşi timp o minte capabilă să acumuleze cunoştinţe. În toate etapele instruirii s-a dovedit harnic, dar şi o minte încăpătoare. Mereu printre fruntaşi, remarcat de profesorii săi Garabet Ibrăileanu şi extrem de exigentul Iorgu Iordan. Nici până aici nu este ceva peste normalul unei existenţe. Mulţi au fost, sunt asemenea lui. Nici neşansa de a fi bun de armată tocmai când a început războiul n-a fost ceva ieşit din comun pentru generaţia sa. Mulţi au avut o asemenea neşansă.
Cel care se pregătea să ia viaţa în piept, deja înarmat cu vaste cunoştinţe, căpătate printr-o muncă asiduă, cel care, trăind în fieful ideilor socialiste promovate de mentorul său, Ibrăileanu, îşi închipuia că va putea să aplice cât mai curând ceea ce învăţase, se trezeşte sub arme, eliberându-se de teroarea lor abia în 1944. Cinci ani de soldat! Ei bine, din anul 1944 devine interesant pentru ploieşteni, căci vine profesor la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel”, unde predă doi ani. Cu toate că avea în plan să se întoarcă repede în dulcea sa Moldovă, n-o face. Trece ca director şi profesor la nou înfiinţatul liceu privat „Nicolae Iorga”, care a luat toate clasele C de la „Sfinţii Petru şi Pavel”, acesta rămânând doar cu două rânduri de clase, unde stă încă doi ani. Încă doi ani – între timp se instalaseră puterea populară şi comunismul adus de ruşi pe tancuri – este inspector la Secţia de învăţământ Prahova, apoi funcţionează un an ca activist SRSC, reintră în învăţământ, pentru un an, ca director la liceul seral, iar din 1955 revine profesor la „Sfinţii Petru şi Pavel”, şcoală salvată de anonimul nume de Şcoala medie nr.1 prin rebotezare, cu trei ani înainte de venirea sa, de „Generaţia Nichita Stănescu”, cu numele de Liceul „Ion Luca Caragiale”. Aici îşi va da măsura întregii sale capacităţi profesionale. 1955-1977. Adică 22 de ani plus patru înainte, 26 de generaţii, un mic Ploieşti a învăţat limba şi literatura română de la moldoveanul care a uitat să se reîntoarcă în Moldova. O viaţă de om.
Cei care au absolvit Liceul „I.L.Caragiale” din Ploieşti în 1977, anul în care profesorul a ieşit la pensie, la vârsta de 63 de ani, au, în acest octombrie 2021, circa 61 de ani şi nu şi-au uitat profesorul. Iar şcoala, care împlineşte 157 de ani de la înfiinţarea sa ca gimnaziu, în noiembrie al acestui an, nu l-a uitat nici ea. De ce oare nu a fost uitat ? Monştrii sacri ai învăţământului, nu numai din Ploieşti ci din România, colegi cu Profesorul Gheorghe Milica, Nicolae Simache, Ion Grigore, au scris cărţi, au ctitorit muzee, Gheorghe Milica nu. A creat în schimb vorbitori rasaţi ai limbii române, cititori avizaţi de literatură, creatori de literatură. Şi nu în ultimul rând, oameni, cum se spune, subţiri. Venea, pe holul larg, cu braţul încărcat de reviste, de regulă vechi, căci, în afară de sovietizata „Gazetă literară”, nu apăruseră multe reviste literare. Le descărca pe catedră şi ruga pe cineva să le împartă în clasă, cu rugămintea de a fi răsfoite atunci când va spune domnia sa. La începutul fiecărei ore, făcea apelul. Citea fiecare nume rar, însoţindu-l cu apelativele „tovarăşul”, „tovarăşa”. Un adevărat ritual ! Ceea ce la început intrigase, ca şi gestul de a saluta elevii prin ridicarea pălăriei, cu timpul au devenit gesturi „marca Milica”. Elevii îi urmăreau privirea, tonul, grimasele, trecerea mâinii prin părul rar, dezvelirea dinţilor mari, îngălbeniţi, într-un fel de rânjet cu înţelesuri, mişcările pe scaun, întârzierea pe o anume pagină a catalogului sau trecerea cu grăbire peste altele. Un spectacol din care elevii încercau să descifreze înţelesul fiecărui gest al idolului lor. A fost acuzat, de inspectorii şcolari, că nu respectă programa şcolară, că predă elevilor ca la universitate … Ceva adevăr există în aceste acuze, însă stilul său de predare nu numai că nu a adus prejudicii, dar a creat gustul pentru literatura de calitate, pentru cultura de valoare. După o prelegere amplă despre autorul care urma să fie studiat – dacă era, spre exemplu, Eminescu, Creangă, Caragiale, venea cu amănunte despre epocă, despre creatori contemporani cu acesta – predarea noilor cunoştinţe le făcea cu participarea elevilor. Propunea texte literare ale autorului ce urma să fie studiat şi cerea elevilor, la prima citire, să-şi spună părerea. Accepta ceea ce considera că este de acceptat şi corecta acolo unde era de corectat, fără să uite niciodată să laude curajul celor care se ofereau să comenteze, iar dacă opinia exprimată era şi corectă, laudele erau şi mai mari, concretizându-se, nu o dată, în notarea cu note competitive. Urma momentul mult aşteptat, prezentarea revistelor. Un deliciu! Poveşti despre perioada când au apărut, despre cei care şi-au publicat textele. Despre texte. Unele declarate rebuturi, altele, de excepţie. Era o adevărată loterie ca elevul să emită o părere despre un anumit text. De cele mai multe ori se expunea ironiilor Profesorului, care desfiinţa fără milă, dar îndelung argumentat, texte pe care bietul elev le considerase de valoare. Aşa se învăţa sub bagheta Profesorului Gheorghe Milica.
Mărturisirile unora dintre elevii săi, care au îmbrăţişat cariera literelor, Eugen Simion, Nichita Stănescu, Valeriu Râpeanu, Laurenţiu Ulici, Nicolescu Basarab, Cornel Ţânţu (Antim), atestă calităţile excepţionale ale dascălului de a-l face pe elev nu numai să înţeleagă literatură dar chiar să devină pasionat de ea. Nu avea pretenţia să se reproducă mecanic amănunte de istorie sau teorie literară. Vrea să vadă că elevul a citit, că a înţeles. Cerea redarea corectă a detaliilor, analiza unor texte în comparaţie cu ocurenţe similare. Şi chiar dacă programa şcolară nu prevedea studiul gramaticii, Profesorul era extrem de exigent când era vorba de vorbirea şi scrierea în limba română. După un trimestru, chiar două de Eminescu, Creangă, Caragiale, trecea, brusc, îl obliga programa, la A. Toma, Dan Deşliu, Eugen Jebeleanu, Nina Casian, Maria Banuş etc. Trecea, este un fel de a spune. Dădea încet foile manualului şi citea cu glas tare numele celor care, potrivit programei, urmau să fie studiaţi şi indica elevilor să-i parcurgă singuri. Profesorul Gheorghe Milica era socialist convins, influenţat de Garabet Ibrăileanu, profesorul său, de mediul ieşean al studenţiei, acest lucru însă nu l-a determinat în niciun fel să devină partizanul politicii care se instaurase, dimpotrivă, în particular, avea opinii critice, iar în şcoală, cea mai bună frondă a fost aceea că a ignorat-o, ocupându-se în exclusivitate de carte…
Profesorul Gheorghe Milica, din păcate, nu a avut operă. Unica şi grandioasa sa operă a fost educaţia elevilor în spiritul respectului pentru limba română, pentru literatura de bună calitate şi, nu în ultimul rând, respectul pentru profesia aleasă. Şi azi, în 2021, la 44 de ani de la pensionarea sa şi la 40 de ani de la trecerea sa în nefiinţă, sunt încă elevi ai săi care se comportă după regulile stabilite de Profesorul lor Gheorghe Milica, reguli pe care le-a impus şi copiilor şi nepoţilor lor. Acesta este şi motivul pentru care, şi după scurgerea unui secol de la naşterea unui om ca Profesorul Gheorghe Milica, trebuie să ne amintim de el. Pentru că este un exemplu.
𝗔𝗿𝘁𝗶𝗰𝗼𝗹 𝘀𝗰𝗿𝗶𝘀 𝗱𝗲 𝘀𝗰𝗿𝗶𝗶𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹 (𝗳𝗶𝗹𝗼𝗹𝗼𝗴 𝘀𝗶 𝘇𝗶𝗮𝗿𝗶𝘀𝘁) 𝗜𝗼𝗮𝗻 𝗚𝗥𝗢𝗦̦𝗘𝗦𝗖𝗨
𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐋𝐗𝗫𝗜𝗩 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟭𝟮 𝗶𝘂𝗻𝗶𝗲 𝟐𝟎𝟐𝟏.
𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̦𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝐋𝐗𝐗𝗜𝗜𝗜

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email