𝐀𝐫𝐡. 𝐈𝐎𝐍 𝐍. 𝐒𝐎𝐂𝐎𝐋𝐄𝐒𝐂𝐔
„ S-a născut la Ploieşti, la 17 ianuarie 1856, tatăl său fiind arhitectul Nicolae G. Socolescu (?-1872), iar fratele mai mare, arhitectul Toma N. Socolescu (1848-1897). După terminarea liceului, urmează cursurile de inginerie la Şcoala de drumuri şi poduri, din Bucureşti, absolvind-o în 1877, ca şef de promoţie.
În perioada 1879-1883, va urma cursurile secţiei de arhitectură ale Şcolii de Belle Arte din Paris, în cadrul atelierului arhitectului Paul-René-Léon Ginain (1825-1898). Ion N. Socolescu a fost printre cei 10 arhitecţi cu studii complete, clasa I-a şi clasa a II-a.
În 1884 se stabileşte la Bucureşti, începând activitatea de arhitect şi antreprenor, sub sigla „Biroul Technic Pentru Proecte și Intreprinderi de Lucrări Publice și Particulare Ion N. Socolescu, arhitect şi inginer, strada Domnitzi, 12 bis, București”.
Activitatea lui Ion N. Socolescu s-a desfăşurat pe mai multe direcţii. Pe lângă activitatea de arhitect-inginer, de antreprenor, a fost fondatorul şi directorul revistei ”Analele Arhitecturii şi ale Artelor cu care se leagă”, membru fondator al Societăţii Arhitecţilor Români, director şi profesor al Şcolii de arhitectură, în perioada 1892-1897.
Alături de Ion Mincu, Grigore Cerchez şi alţii, în încercarea de a crea un stil naţional, arhitectul Ion Socolescu a mers pe o cale proprie de exprimare arhitecturală, folosind ca surse de inspiraţie atât elemente de arhitectură tradiţională românească, cât şi detalii ale arhitecturii orientale. Din vocabularul stilistic al arhitectului fac parte: arce în acoladă sau trilobate, arcade duble, decoraţii dantelate, în relief din stucatură, cu tencuieli pictate şi protejate cu sticlă. Arhitectul foloseşte policromia orientală, regăsită şi în arhitectura religioasă medievală din România.
În capitală a realizat Penitenciarul Militar din Dealul Spirii (1885), Şcoala de Arte şi Meserii (1888), pe Bulevardul Regina Maria, iar în 1894, extinderea Teatrului Naţional cu un corp anexă. Ca antreprenor a executat majoritatea locuinţelor şi lucrări publice importante precum: clădirea C.E.C.-ului (1896-1900), spitalul de alienaţi Obregia (1906-1910), ambele în Bucureşti.
Arhitectul este invitat de către municipalităţile locale din Ploieşti, Constanţa, Craiova, Iaşi, Călăraşi, Alexandria, Câmpulung Muscel, Buşteni pentru proiectarea unor lucrări de importanţă publică. În 1886 îl găsim la Piteşti, proiectând clădirea Primăriei (acum Muzeul de Artă), iar în 1912 va reconstrui acolo biserica Sfânta Vineri.
Între 1886 şi 1887, la Călăraşi, proiectează sediul actual al Primăriei. În 1890, la Ploieşti, proiectează Şcoala de Fete „Despina Doamna”, iar la Craiova a realizat Palatul de Justiţie, astăzi sediul central al Universităţii. La Iaşi, arhitectul a construit clădirea Şcolii Normale „Vasile Lupu”, execuţia terminându-se în 1891. La Câmpulung Muscel realizează în 1895 clădirea Şcolii Normale „Carol I”.
După Bucureşti, în Constanţa se află cele mai multe construcţii realizate de arh. Socolescu: Şcoala nr. 2 (1891-1893), prima şcoală românească din Constanţa, astăzi corpul vechi al Muzeului de Artă; fosta Primărie (1895), actualul muzeu de Artă Populară; Şcoala de Marină, (1908-1909), în prezent, Muzeul Marinei Române.
A încetat din viaţă la 24 februarie 1924, la 67 de ani, fiind îngropat în cimitirul Bellu, alături de fratele său, Toma N.Socolescu şi nepotul său Toma T. Socolescu.”
Sursa: ionsocolescu.blogspot.com
𝐃𝐞𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐮𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐦𝐨𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐚 𝐨𝐫𝐚𝐬̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐥𝐨𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐝𝐞 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢𝐥 𝐒𝐞𝐯𝐚𝐬𝐭𝐨𝐬:
„ Ion N. Socolescu, fiu al lui Nicolae G. Socolescu, s’a născut în 1856. A terminat liceul la Ploești. A urmat ingineria la Școala de poduri și șosele din București. A făcut apoi arhitectura la Beaux-arts din Paris.
A excutat multe lucrări în București și în provincie.
A înființat și a condus prima școală de conductori-desenatori de arhitectură, care s’a transformat în Școala superioară de arhitectură – astăzi Academia de arhitectură.
A scos și a dirijat prima revista de arhitectură: „Analele arhitecturii, care a apărut regulat timp de patru ani – ducând campanie pentru restaurarea monumentelor istorice, dar nu în felul cum înțelegea să le restaureze – transformându-le – arhitectul francez Lecompte de Nouy.
A dus campanie prin presă și prin conferințe contra unui proect pentru palatul de justiție din București care a căzut – proectul actualului palat fiind întocmit la Paris și executat de Mincu, care a făcut toate interioarele și mobilierul.
Ion N. Socolescu a fost mulți ani președinte al Societății arhitecților români, care avea sediul în casa lui.
A murit in 1924.
Om de acțiune, de cultura aleasă și bun vorbitor, – el ajunsese în primele rânduri ale societății românești, contribuind în mare măsură la ridicarea nivelului arhitecturii și al arhitecților în țara româneasca.”
𝐒𝐮𝐫𝐬𝐚:
𝟏. 𝐢𝐨𝐧𝐬𝐨𝐜𝐨𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮.𝐛𝐥𝐨𝐠𝐬𝐩𝐨𝐭.𝐜𝐨𝐦;
𝟐. 𝐌𝐨𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐚 𝐨𝐫𝐚𝐬̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐥𝐨𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐝𝐞 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢𝐥 𝐒𝐞𝐯𝐚𝐬𝐭𝐨𝐬, 𝐓𝐢𝐩𝐚𝐫𝐮𝐥 „𝐂𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆“, 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝟏𝟗𝟑𝟕 / 𝐩.𝟏𝟑7-𝟏𝟑8.
𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐗𝐗𝐈𝐈, 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐀𝐫𝐡. 𝐓𝐎𝐌𝐀 𝐓. 𝐒𝐎𝐂𝐎𝐋𝐄𝐒𝐂𝐔, 𝐝𝐢𝐧 𝟏𝟔 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟎.
