𝗠𝗔𝗥𝗜𝗡 𝗠𝗘𝗛𝗘𝗗𝗜𝗡𝗧̦𝗘𝗔𝗡𝗨 (𝟭𝟴𝟮𝟯 – 𝟭𝟴𝟲𝟭)
𝗠𝗮𝗿𝗶𝗻 𝗠𝗲𝗵𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁̦𝗲𝗮𝗻𝘂, boier arendaș de zone petroliere este întemeietorul primei rafinării din România. Ploieştiul a stabilit, la 1857, o premieră mondială, devenind primul oraş din lume cu rafinărie. „Fabrica de gaz“ a fraţilor Mehedinţeanu a fost pornită cu echipamente din Germania şi, în acelaşi an, calităţile petrolului lampant obţinut la Ploieşti au făcut ca proprietarii să câştige prin licitaţie concesiunea pe mai mulţi ani a iluminării cu gaz a Bucureştilor.
Marin Mehedințeanu s-a stabilit la Ploiești, având casă în mahalaua Precista și, din 1844, făcea parte din breasla cofetarilor. Proprietar de pământuri, arendaș al unor perimetre petroliere la Provița și dispunând de oarecare capital, Marin Mehedințeanu a sesizat potențialul profit care putea fi obținut din extragerea și prelucrarea petrolului la o scară mai mare decât puteau țăranii moșneni. Evident că și fratele său l-a secondat în această întreprindere.
Istoria i-a atribuit, cumva pe nedrept, întâietatea lui Theodor, pentru că acesta a plecat în străinătate să comande utilaje, a semnat contractele și s-a ocupat de o parte a afacerii. Aventura Mehedințenilor începe odată cu decizia edililor capitalei, dornici să lumineze cât mai bine orașul pe timpul nopții – pentru aceasta, vor scoate la licitație iluminatul Bucureștiului. Printre ofertanți s-a numărat și Theodor Mehedințeanu, cel care, într-un final, câștigă licitația, dar nu va putea onora imediat oferta făcută.
Urmarea firească a fost anularea licitației și, fapt rar într- o epocă în care românii se cam temeau să călătorească, Theodor Mehedințeanu pleacă în anul 1856 în occident pentru a se edifica asupra instrumentelor care să-l poată ajuta să rafineze țițeiul și să poată să obțină câștigurile mult dorite. Fratele său, Marin, i-a finanțat drumul prin Franța și Germania, unde a călătorit și unde s-a întâlnit cu chimiști și cu industriași interesați de acest domeniu.
În cele din urmă, răspunsurile la întrebările sale avea să le găsească la Hamburg, în Germania. Theodor a ajuns astfel la uzina lui Hannibal Moltrecht unde a discutat cu acesta despre producerea unei instalații îmbunătățite pentru distilarea petrolului; drept urmare, firma Moltrecht & Co. s-a apucat să execute comanda. Uzina Moltrecht producea la vremea respectivă cazane pentru fabricarea uleiurilor din şisturi bituminoase. Curând, utilajele soseau în țară și, la Ploiești, în zona barierei Râfovului (sud-estul orașului actual), pe un teren de patru hectare, avea să se ridice „fabrica de gaz” a fraților Mehedințeanu.
Fabrica, dotată cu instalaţii moderne, la nivelul epocii, a dat startul distilării pe cale industrială a ţiţeiului. Instalaţiile rafinăriei erau destul de primitive, toate utilajele fiind formate din vase cilindrice din fier sau fontă, încălzite direct cu foc de lemne.
În martie 1857, aceasta își începea producția. Și tot în acest an se înregistra oficial pentru prima dată producția de țiței brut a Ţării Românești: 275 de tone, 220 de tone fiind produse în județul Prahova, iar restul în Dâmbovița. Acest fapt avea să aducă, mai târziu, României statutul de a fi prima țară din lume cu producție de petrol înregistrată oficial. Abia după 1860 și alte state înregistrează oficial producția de petrol – SUA, Rusia, Mexic etc.
Dar cu toate utilajele îmbunătățite și adaptate specificațiilor lui Theodor Mehedințeanu, putem vorbi mai degrabă despre o distilerie mai avansată, și nu despre o rafinărie în înțelesul clasic a ceea ce presupune o astfel de întreprindere. Oricum ar fi, întreprinderea lor le-a asigurat un loc privilegiat în rândul pionierilor mondiali ai domeniului. La acea vreme, Mehedințenii erau oameni cunoscuți și respectați în orașul Ploiești, iar sporirea bogăției lor se va răsfrânge și asupra celorlalți membri ai familiei.
Puțini știu acest detaliu, dar Maria, sora fraților Theodor și Marin Mehedințeanu, se căsătorește pentru a doua oară în 1861 și aduce soțului o zestre frumoasă. Soțul Mariei Mehedințeanu este un personaj în carne și oase al operelor lui Caragiale – Stan Popescu Garibaldianul, imortalizat în schița „Boborul” pentru eroica sa participare la momentul „Republicii de la Ploiești”.
Distileria de petrol a lui Marin Mehedinţeanu a fost construită pe o suprafaţă de 4 ha şi avea o capacitate de lucru pe an de 2.710 tone (în medie 7,5 tone/zi).
Potrivit istoricilor prahoveni, locul unde a fost instalată „fabrica” a fost multă vreme controversată, atât în paginile publicaţiilor petroliere (precum, în rândul întâi, imbatabilul „Moniteur du Pétrole Roumain”, 1900-1948), cât şi în lucrările de istorie, care au situat-o consecvent la Râfov, lângă Ploieşti, pentru ca, în 1970, profesorul Mihai Apostol să stabilească cu precizie că era în discuţie „marginea oraşului Ploieşti, în apropiere de actuala gară Ploieşti-Sud, pe unde vine bariera Râfov“. Acelaşi profesor vorbeşte de funcţionarea rafinăriei tot „la bariera Râfov (str. Buna Vestire, nr. 174), rămasă în proprietatea familiei Mehedinţeanu, mai precis a succesorilor lui Marin, care la 1899 au vândut-o unui anume M. Mitrany.
„Rafinăria” ploieșteană ridicată la sfârșitul anului 1856 și-a început producția în anul următor, în luna martie, după ce, în prealabil, în Capitală fusese construit un depozit. Petrolul extras de la Păcureți și prelucrat apoi la Ploiești era depozitat în butoaie de lemn și transportat cu căruțele până la locul de depozitare, de unde era apoi comercializat. Pentru Mehedințeni, soarta a fost generoasă, deoarece contractele privind iluminarea orașelor s-au înmulțit. Alături de București (1857), și alte orașe, precum Ploiești (1860), Buzău, Brăila și Iași, au început să utilizeze iluminatul străzilor pe timp de noapte cu petrol lampant.
Şi, astfel, Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant. Petrolul lampant produs la Ploieşti avea calităţi deosebite: era incolor şi inodor şi ardea cu o flacară luminoasă de intesitate şi formă constantă, fără fum şi fără să lase cenuşă sau compuşi răşinoşi în fitil. Celelalte oferte care propuneau drept combustibil uleiul de rapiţă sau de nucă duceau costurile la 600 de lei pe an. Oferta de 336 de lei pentru fiecare felinar elimina orice concurentă. Începând cu 1 aprilie 1857, Bucureştiul avea să fie iluminat cu 1000 de lămpi.
Cel mai probabil, Theodor Mehedințeanu locuia în București și, de aceea, el s-a ocupat în principal de distribuția produselor petroliere, de semnarea contractelor cu beneficiarii produselor de la „rafinăria” din Ploiești, în timp ce fratele său s-a ocupat de exploatare și de rafinare, adică de producție. Așa se și explică de ce în documentele oficiale ale municipalității ploieștene, lista de alegători din 1858, apare ca proprietar al „rafinăriei” doar Marin Mehedințeanu.
În 1860, cu ocazia răscoalei patentarilor, casele din Ploiești ale lui Marin Mehedințeanu, prăvălia și cofetăria aflate la parter au fost devastate de răsculați. Acest fapt i-a agravat boala de plămâni și i-a grăbit moartea, survenită în anul 1861 (Carol Nicolae Debie, „O cronică ploieșteană”, vol I.).
După moartea sa, administrarea rafinăriei a fost preluată de către soția sa, Lucsița, și mai apoi de fiul său, Nicolae Mehedințeanu.
În ceea ce privește istoria rafinăriei Mehedințeanu, aceasta are o lungă continuitate, însă și o schimbare de proprietari. Precum aminteam mai sus, după moartea lui Marin Mehedințeanu, aceasta este administrată de familie – de soția sa Lucsița și de fiul său, iar în 1899 este vândută lui M. Mitrany. După cum aflăm din lucrarea „Ploiescii”, a lui Alexandru Budescu, rafinăria și-a mai schimbat proprietarii de câteva ori. În perioada interbelică, în 1933, și-a luat denumirea de „Societatea Anonimă Luciana”, iar criza economică i-a închis după 77 de ani de existență glorioasa sa istorie.
Până la 1900, la Ploiești mai apar alte șase rafinării deținute de proprietari români și denumite după aceștia: rafinăriile Matache Nicolau (1866), Costache Manole (1870), Matache Gogulescu (1872), Nicolescu Bazar (1880), Parsskeva și Dobrescu (1884) și Th. Tucăreanu și Socolescu (1894).
𝗦𝘂𝗿𝘀𝗮: Dorin Stănescu, 𝗣𝗶𝗼𝗻𝗶𝗲𝗿𝗶𝗶 𝗲𝘅𝗽𝗹𝗼𝗮𝘁𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗽𝗲𝘁𝗿𝗼𝗹𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗶̂𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮 (𝟭𝟴𝟱𝟲-𝟭𝟵𝟭𝟴) – 𝗿𝗲𝘃𝗶𝘀𝘁𝗮 𝗛𝗜𝗦𝗧𝗢𝗥𝗜𝗔, martie 2020
𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐋𝐗𝗩𝗜 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟭𝟳 𝗮𝗽𝗿𝗶𝗹𝗶𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟏.
𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̦𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝐋𝐗𝗩

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email