𝗗𝗿. 𝗔𝗟𝗘𝗫𝗔𝗡𝗗𝗥𝗨 𝗦̦𝗧𝗘𝗙𝗔𝗡𝗜𝗨 (𝟭𝟵𝟬𝟬 – 𝟭𝟵𝟴𝟰)
𝗗𝗿. 𝗔𝗹𝗲x𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗦̦𝗧𝗘𝗙𝗔𝗡𝗜𝗨 s-a născut în comuna Cârligele, raionul Focșani, regiunea Galați (astăzi județul Vrancea), la 3 octombrie 1900. Tatăl său, Grigore Stefaniu, era de profesie mic comerciant, iar mama, Sultana Stefaniu, casnică.
Primele studii le urmează în orașul natal Focșani, școala primară între anii 1907-1911, școala comercială elementară între 1911-1914 si liceul „Unirea” între anii 1914-1921.
A fost scutit de serviciul militar pentru aportul adus ca cercetaș în primul razboi mondial, deși avea o vârsta fragedă de 16-18 ani. Pentru serviciile aduse atât pe front cât și în cadrul spitalului nr. 263 din Iași a fost decorat cu ”Crucea Comemorativă” fără brevete și medalia „Victoria” (1918).
Urmează studiile Facultății de Medicină Umană din București între anii 1921-1926, activând în continuare ca intern în spitale. În 1930 obține titlul de doctor în medicină și chirurgie cu lucrarea de doctorat „Contribuții la studiul radiologic al otomastoiditelor” pentru care este notat cu nota maximă (zece). Prin aceasta teză de doctorat aduce o clarificare a terminologiei tipurilor radiologice de mastoide, lucrarea fiind publicată de „Societatea Română de O.R.L.” în anul 1931. Urmează rezidențiatul și profesează, ca medic și chirurg O.R.L., în marile spitale din București precum Colentina, Filantropia și Colțea, pentru ca în anul 1937 să se mute definitiv in orașul Ploiești.
S-a căsătorit în 18 noiembrie 1944 cu Steliana Niculescu, mulți ani bibliotecară la Spitalul Județean Ploiești, din dragostea lor născându-se Daniela (Bageac, actuală Pătruț), viitoarea profesoară de limba engleză la liceul „Mihai Viteazul” din Ploiești, plecată în 1987 în SUA, unde își va continua cu succes cariera didactică la diverse colegii americane.
Dr. Alexandru Stefaniu a fost mobilizat timp de 6 luni, în timpul celui de-al doilea război mondial, la doua spitale (Arad și Câmpulung Muscel), restul perioadei fiind mobilizat la spitalul nr. 2 din Ploiești.
De la înființarea secției O.R.L. Ploiești, începând cu anul 1936 și până în anul 1949 a lucrat singur, ajutat de o singura soră medicală, întrucât în ciuda tuturor demersurile sale, Ministerului Sănătății nu a creat un post de medic secundar. În toată această perioadă a dus o muncă istovitoare, fiind nevoit să rezolve singur toate consultațiile, operațiile și cazurile urgente de zi și de noapte.
Totdeauna la curent cu evoluția problemelor medicale, a folosit tehnicile operatorii care se bazează pe păstrarea funcțiilor organelor. Astfel practica evidările parțiale în otitele medii supurate cronice, căutând să păstreze intactă morfologia foselor nazale în operațiile nazo-sinuziene și practica laringectomiile parțiale în unele neoplasme laringiene.
In calitate de medic responsabil regional cu problema O.R.L. a făcut deplasări periodice la nivelul secțiilor O.R.L. raionale în scop de îndrumare și control, cu care ocazii a consemat deficiențele și a recomandat unele soluții de ameliorare a muncii în rapoartele înaintate Secției Sănătate Regiune. În unele împrejurări a executat operații demonstratice fie la locul de muncă, fie în secțiile raionale.
În anul 1956, odată cu numirea ca medic primar al orașului Ploiești, a organizat staționarul O.R.L. cu 10 paturi, inițial la spitalul mixt „Constantinescu”, ulterior la Spitalul de Adulți nr. 2. În scurt timp, datorită multitudinii cazurilor, numărul paturilor va ajunge la 50, în anul 1958.
În anul 1952 va organiza serviciul O.R.L. din cadrul spitalului de copii, Predinger.
A format zeci de cadre medicale O.R.L. atât pentru sectorul adulți cât și pentru copii, cadre medicale care vor profesa cu succes în spitalele ploieștene.
A fost membru fondator al „Cercului Medico-Chirurgical Prahovean” (1939) și membru fondator al „Societății Medicale Prahova” (1948). La inițiativa dr. Alexandru Ștefaniu a luat ființă, în anul 1955, „Cercul de Referate ORL” în cadrul „Societății Științelor Medicale”, filiala Ploiești. Începând cu anul 1964 „Cercul de Referate ORL” va deveni „Secția ORL a Uniunii Societăților de Științe Medicale (USSM)”, filiala Ploiești, datorită numărului mare de ședințe și a lucrărilor de specialitate, deosebit de apreciate.
Pe 21 decembrie 1960 va organiza în Ploiești simpozionul cu tema „Anestezia în oto-rino-larinologie”, simpozion care s-a bucurat de o largă participare.
Atât în calitate de intern al clinicii oto-rino-laringologice din spitalul „Filantropia”, cât și ca asistent onorific al acestei clinici și a serviciului O.R.L. din spitalul „Colțea”, a predat noțiuni de semeiologie (parte a medicinei care se ocupă cu descrierea simptomelor și a semnelor diferitelor boli, precum și a metodelor de a le pune în evidență și de a le diagnostica) și tehnică O.R.L., studenților în medicină și stagiarilor. A predat lecțiuni, dând noțiuni sumare de anatomie, fiziologie și patologie O.R.L., insistând asupra demonstrațiilor practice de mică chirurgie zilnică, în:
– Școala de infirmiere benevole din Ploiești, în anii 1939–1941;
– Școala de moașe de pe lângă maternitatea din Ploiești, în anii 1941–1943;
– Școala de surori-infirmiere de pe lângă spitalul de boli interne din Ploiești, în perioada 1942–1943;
– Școala de surori de Cruce Roșie din Ploiești, în anii 1951-1952 și 1959-1963.
Dr. Alexandru Ștefaniu a fost membru în comitetele de conducere a mai multor asociații profesionale medicale: „Asociația Internilor și Foștilor Interni de Spitale” (din 1928), „Societatea Română de Oto-Rino-Laringologie” (din 1930), „Societas Oto-Rhino-Laryngologica Latina” (din 1937), secretar de redacție al „Revistei Române de Oto-Rino-Laringologie și Bronho-Esofagoscopie”, între anii 1934-1938. A fost membru corespondent al „Societății Franceze de Oto-Rino-Laringologie” din 1937, membru în comitetul stiințific al „Revistei Române de Oto-Rino-Laringologie și Bronho-Esofagoscopie”, între anii 1934-1938, membru în „Sfatul Științific al Institutului O.R.L. București” din 1953 și până la desființare acestuia și membru al Colegiului de Redacție al „Revistei Oto-Rino-Laringologice”, de la înființarea ei în 1956.
Medic O.R.L. principal de regiune din noiembrie 1956, va deveni membru în „Federația Mondială a Surzilor” din februarie 1959 și președinte al Secției O.R.L. din cadrul „Uniunii Societăților de Științe Medicale” (USSM), filiala Ploiești, încă din anul înfiinșării, 1964. De asemenea a fost membru titular în următoarele jurii examinatorii pentru:
– concursul de medici primari O.R.L. organizat de M.S.O.S., în anii 1942-1943;
– concursul de medici secundari O.R.L. organizat de M.S.O.S., în anul 1946;
– concursul de medici secundari, grupa chirurgie, organizat de M.S.P.S., în anul 1960.
A fost autor și coautor la elaborarea a peste 370 de lucrări cuprinzând studii clinice, tehnici operatorii, cazuri clinice și cronice, în decursul a peste 40 de ani de activitate profesională. Multe din aceste lucrări au fost publicate în diferite reviste medicale române și străine, cea mai mare parte în „Revista română de Oto-Rino-Laringologie, București, aflată sub cunducerea prof. Ion Țețu.
Dintre cele mai reprezentative lucrări merită enumerate:
• Procesele cazeoase nazo-sinusiene (1955, 1983);
• Sutură totală primară după mastoidectomie la toate categoriile de vârstă și la toate formele clinice (1956, 1960);
• Infecțiile dentare și complicațiile sinuso-oculo-orbitare și meningo-encefalitice (1957, 1962, 1973, 1977, 1979, 1980, 1981, 1983);
• Meningo-encefalocelul cu localizare intranazală (1959);
• Corelația dintre supurașiile sinuzale și bronho-pulmonare (1959);
• Profilaxia otitei medii supurate cronice și a complicațiilor ei (1961, 1982);
• Autogrefa grăsoasă în chirurgia sinuzitei frontale cronice;
• Hemotimpanul albastru idiopatic (1966, 1983);
• Considerații asupra patogeniei complicațiilor cerebrale în cursul insuflațiilor aerice în sinusul maxilar (1962);
• Eradicarea intoxicației cu sodă caustică. Urgență profilactică (1971);
• Aplazia sinusurilor frontale și cefaleea (1975);
• Tratamentul patogenic al alergiei nazale (1977);
• Maladiile profesionale ORL ale muncitorilor agricoli (1971).
• Tumorile glomusului jugular;
• Considerații patogenice în Histiocitoza X;
• Tumoarea cu mieloplaxe a osului temporal.
Deși s-a pensionat la cerere, în noiembrie 1969, Dr. Alexandru Ștefaniu a continuat să lucreze cu normă întreagă, în calitate de medic O.R.L. specialist, până în noiembrie 1977, reușind totodată să publice 55 de lucrări științifice. Un mare sprijin în continuarea activității a venit din partea dr. Romașcanu, care-i va permite să opereze în secția O.R.L. pe care o conducea.
Încă din anul 1921, dr. Alexandru Ștefaniu, s-a aplecat și asupra pasiunii sale de o viață, muzica simfonică, activând ca violonist solist sau în quartete și dând concerte gratuite în scop educativ.
Dr. Alexandru Stefaniu, alături de un grup de prieteni, a pus bazele primei orchestre simfonice de amatori a orașului Ploiești. Din această prima orchestra, condusă de Carol Nicolae Debie, făceau parte: inginer Gotcu, vioara I; inginer Simon, violă; inginer Moisescu, vioara 2, în tandem cu dr. Alexandru Stefaniu; chimistul Botezatu, violoncel, în tandem cu Gicu Ștefaniu (fratele doctorului); profesorul Lecca, vioară. Din fanfara garnizoanei militare s-au alăturat suflători. Membri ai familiei de muzicieni rromi Vasilescu, muzicieni de tradiţie populară în oraş, se alăturaseră, din aceeaşi dragoste de muzică făcută împreună. Comunicarea prin cuvinte era controlată – cea prin muzică era liberă şi îi aducea împreună într-o conversaţie fără cuvinte. Orchestra s-a născut într-o sală de dans în pasajul străzii Lipscani, pe locul unde acum se afla Casa Albă şi a fost „itinerantă” mulţi ani, cântând prin diferite săli de cinema, înainte de-a căpăta în anii 60, localul de azi. A făcut parte din Filarmonica Ploiești de la înființarea ei în septembrie 1952 și până în luna mai a anului 1958, cînd instituția a devenit de stat.
„În primii trei-patru ani ai existenţei sale (1952-1955) Orchestra Simfonică era o mare familie, în care se lucra laolaltă, cu tragere de inimă, cu dragoste pentru muzică, pentru răspândirea culturii muzicale, pentru formarea unui public priceput şi atent, în acest oraş, care s-a mărit neaşteptat de mult şi repede, cu oameni noi… Toţi orchestranţii au conlucrat în diferitele activităţi pe care, din lipsă de salariaţi şi reglementări, le făceam noi. Eram un colectiv închegat într-o unitate de spirit, de intenţiii şi de muncă. Toţi cântam şi ne străduiam să cântam cât mai bine, toţi plasam bilete în cercurile familiare şi profesionale, făceam pancarte şi lipeam afişe, plecam în delegaţii,organizam audiţiile în şcoli şi uzine, pregăteam sala şi scena pentru concerte.” spunea Carol Nicolae Debie.
Dr. Alexandru Stefaniu a mai făcut parte și din orchestra simfonică a Sindicatelor Ploiești dar și din orchestra semisimfonică a Clubului Uzinei „1 Mai” Ploiești.
S-a stins din viață în anul 1984, în Ploiești, orașul pe care l-a slujit cu atăta dăruire și abnegație. Pasiunea pentru științele medicale s-a transmis, peste generații, singurului nepot al medicului, Alexandru Bageac, absolvent al Universității Havard, un doctor recunoscut și apreciat în lumea medicală americană.
Articol scris de Alec TOMOZEI
𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐋𝐗𝗩𝗜𝗜𝗜 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟬𝟭 𝗺𝗮𝗶 𝟐𝟎𝟐𝟏.
𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̦𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝐋𝐗𝗩𝗜𝗜

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email