𝗗𝗿. 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗔𝗡𝗗𝗥𝗘𝗢𝗜𝗨 (𝟎𝟭.𝟎𝟵.𝟏𝟗𝟎𝟯 – 𝟭𝟱.𝟬𝟴.𝟭𝟵𝟴𝟮)
𝗗𝗿. 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗔𝗡𝗗𝗥𝗘𝗢𝗜𝗨 s-a născut la 1 septembrie 1903 la Pitești într-o familie modestă. A absolvit liceul la Slatina și Facultatea de Medicină a Universitații București.
Lucrează ca intern întâi și apoi ca medic secundar în obstetrică-ginecologie la Epitropia Așezămintelor Brâncovenești. După o lungă reflecție, alege să continue pe calea chirurgiei, considerând medicina internă la fel de fascinantă. Desfășoară o muncă asiduă sub coordonarea prof. dr. Ernest Juvara și prof. dr. Anibal Teohari, la chirurgie, respectiv medicină internă. După trei ani de secundariat se prezintă la un concurs de medici de spitale mixte unde reușește pe primul loc.
Profesorul Iacobovici îl cooptează la nou-înființatul Spital de Urgențe. Se remarcă prin îndrăzneala cu care abordează diversele patologii, succesele sale dărâmând uneori concepte bine înrădăcinate.
Devine medic primar la 30 de ani, iar în 1935 devine membru fondator al Societății Române de Ortopedie.
În urma unei polemici la examenul de primariat, în care reproșează o nedreptate profesorului Iacobovici, este trimis ca director al Spitalului din Abrud unde practică chirurgia și medicina generală din 1935 până în 1948. În acest oraș renovează spitalul, reconstruindu-l practic din temelii și obținând o dotare corespunzătoare. Asa se face ca in cei 15 ani cât a lucrat la Abrud (si la T. Severin in perioada octombrie 1940-mai 1941) a efectuat nu mai putin de 20.000 de interventii de la cele mai mici la cele de mare anvergură, în toate ramurile chirurgiei, mai cu seamă operații pe stomac și ficat – căi biliare, dar și trepanații craniene, intervenție pe aparatul respirator, în sfera oto-rino-laringologică, căi urinare, iar în masură mai mică chiar si intervenții chirurgicale oftalmologice.
La Abrud a inițiat rezecțiile de stomac cu anastomoza Pean (intervenție de mare răsunet în viitor). Este adevărat că el nu s-a remarcat pe deplin prin strădania de a introduce procedee chirurgicale originale, totuși în practica lui curentă a căutat să introducă inovații mai complete, în materie de diagnostic, de tehnică operatorie, de supraveghere și reabilitare funcțională. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 3 iunie 1941.
Ulterior refuză catedra de obstetrică-ginecologie de la Facultatea de Medicină ce i se oferă ca reparație morală.
În 1937 se casătorește cu Virginia Cleopatra Protopopescu, funcționară la C.E.C., absolventă a Academiei Comerciale din București și a Conservatorului București, care renunță la viața din București pentru a-l urma la Abrud. În 1938, respectiv 1946, se nasc cei doi fii, Constantin Raul (Dinu) și Tudor-Călin. În încercarea de a le asigura fiilor o educație corespunzătoare, familia Andreoiu se mută la 𝐏𝐥𝐨𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐢.
Între 1948-1977 lucrează la 𝐏𝐥𝐨𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐢, deja fiind recunoscut ca o personalitate a chirurgiei. În anul 1948 ocupă prin concurs postul de medic primar șef al secției de chirurgie de la Spitalul Unificat de Adulți nr. 2 („Schuller”) și ulterior ocupă același post la Spitalul Județean Prahova până la 1 iulie 1977 când se pensionează.
Dr. Andreoiu s-a dovedit a fi tot timpul destul de exigent cu echipa sa de lucru, dar și cu el însuși. Ziua de lucru incepea destul de devreme dimineața.
După efectuarea vizitei la patul bolnavului, facută zilnic, cu intreaga sa echipă de medici și cadre ajutătoare (asistenți, surori medicale, în frunte cu asistenta șefă etc) se trecea la practicarea intervențiilor chirurgicale (bine planificate și organizate anterior).
Sălile de operație erau bine dotate și pregătite cu aparatură și materialele necesare, fiind cunoscute drept „altare” ale spitalului. Intervențiile chirurgicale durau de obicei pana in jurul orei 14.00.
În fiecare seară (șablon permanent), cu întreaga sa echipă, cu întregul colectiv de muncă, făcea contravizita, analizând și examinând (uneori cu mai multe amănunte) fiecare caz în parte. Contravizita dura de obicei aproape două ore, după care împreună cu medicii din subordine se retrăgea în cabinetul de lucru, unde purtau discuții importante pe marginea cazuisticii, a întocmirii corecte a foilor de observație etc.
Ca să vă imaginați faima care o căpătase doctorul Andreoiu: în cadrul serviciului pe care-l dirija la Spitalul „Schuller” din Ploiești era vizitat de fruntași ai vieții medicale din București și din alte centre din țară care se interesau de tehnicile operatorii utilizate de confratele lor. Așa s-a întâmplat cu prof. dr. Ioan Jac – Rene Juvara (1913-1996), prof. dr. Theodor Burghele (1905-1977), prof. dr. Dan Setlacec (1921-2009), prof. dr. Dan Gavriliu (1915-2012) și alții, iar prof. dr. Ion Chiricuță (1918-1988) din Cluj, i-a suit în trei automobile pe cei zece chirurgi pe care-i instruia și i-a dus la Ploiești, ca să asiste la operațiile dr. Andreoiu…
Se purta corect și omenos cu întreg personalul. Chiar dacă erau diverse situații care nu îi conveneau, știa să critice sau să atragă atenția celor vinovați într-un mod civilizat (niciodată în fața pacienților). Foarte rar mergea la congrese internaționale, participând o singură dată la Viena, Moscova și Istanbul.
Socotea însă că trebuie să fie permanent la intâlnirile științifice organizate la București și în alte centre din țară. Datorită multiplelor obligații pe care și le asuma, Dr. Andreoiu (i se mai spunea si „Bărbosul”), renunțase la unele „relații mondene”, la distracții, de multe ori și la concediile legale anuale.
Trebuie amintit totuși că nu a renunțat la anumite obligații morale. De pildă când profesorul I. Iacobovici era chinuit la bătrânețe de sindromul Parchinson, Dr. Andreoiu se consideră dator să-l viziteze la București, pe acela care în anul 1935 îi curmase brutal cariera didactică.
Pentru a se adapta pretențiilor epocii, în anul 1945 s-a inscris in P.C.R, situație care nu l-a scutit de multe neplăceri, astfel că pentru o scurtă perioadă de timp, datorită unor intrigi politice, a fost înlocuit din funcția de șef al Secției Chirurgicale de la Spitalul „Schuller”, unde lucra. Foarte mult l-a afectat însă pensionarea sa, care a fost nevoit să o accepte, în anul 1977, la vârsta de 74 de ani chiar dacă avea încă multă putere de muncă.
După ani de zbucium a incetat din viață la 15 august 1982, în urma unui accident vascular cerebral, care i-a grăbit sfârșitul.
Înmormântarea a decurs conform dorinței sale scrise: doar în prezența familiei, îmbrăcat în hainele albe de spital și incinerat, cu cenușa depusă la cimitirul Bellu în cavoul soției.
Doctorul Constantin Andreoiu a avut o prodigioasă activitate științifică concretizată în 310 articole și comunicări științifice în Revista de chirurgie și în Chirurgia.
În 1964 i s-a conferit titlul de medic emerit și i s-a echivalat titlul de doctor în medicină obținut înainte de 1952.
În Ploiești a locuit, pînă la dispariția sa din anul 1982, pe strada Take Ionescu nr. 16 (fostă Doftanei).î
𝗔𝗽𝗿𝗲𝗰𝗶𝗲𝗿𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗹𝘂𝗺𝗲𝗮 𝗺𝗲𝗱𝗶𝗰𝗮𝗹𝗮̆:
„𝐴 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑢𝑛 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑐ℎ𝑖𝑟𝑢𝑟𝑔, 𝑜 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑓𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎̆ 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡𝑖𝑣𝑎̆ 𝑎 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑖𝑛𝑒𝑖 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑢𝑙𝑡𝑖𝑚𝑎 𝑗𝑢𝑚𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑒𝑐𝑜𝑙, 𝑢𝑛𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖 𝑐𝑒 𝑝𝑜𝑡 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎 𝑝𝑢𝑛𝑐𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑟𝑒𝑝𝑒𝑟 𝑎𝑙𝑒 𝑐ℎ𝑖𝑟𝑢𝑟𝑔𝑖𝑒𝑖 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒𝑠̦𝑡𝑖. 𝐴 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑜 𝑐ℎ𝑖𝑟𝑢𝑟𝑔𝑖𝑒 𝑟𝑒𝑚𝑎𝑟𝑐𝑎𝑏𝑖𝑙𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑐𝑖𝑛𝑒 𝑠-𝑎 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎𝑡 𝑙𝑎 𝑠̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝑎 𝑐𝑎̂𝑠̦𝑡𝑖𝑔𝑎𝑡 𝑛𝑜𝑏𝑙𝑒𝑡̦𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑎𝑐𝑡𝑒𝑟𝑖𝑧𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑠𝑝𝑖𝑟𝑖𝑡𝑢𝑙 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑎𝑡𝑒𝑖 𝑐ℎ𝑖𝑟𝑢𝑟𝑔𝑖𝑖.”𝘢𝘷𝘢𝘯𝘨𝘢𝘳𝘥𝘢̆.”
— Prof. dr.Constantin Arseni
„𝘋𝘳. 𝘈𝘯𝘥𝘳𝘦𝘰𝘪𝘶 𝘦𝘳𝘢 𝘴𝘦𝘷𝘦𝘳 𝘤𝘶 𝘦𝘭 𝘪̂𝘯𝘴𝘶𝘴̦𝘪, 𝘢𝘷𝘢̂𝘯𝘥 𝘰 𝘴𝘵𝘳𝘶𝘤𝘵𝘶𝘳𝘢̆ 𝘢𝘴𝘤𝘦𝘵𝘪𝘤𝘢̆; 𝘷𝘪𝘢𝘵̦𝘢 𝘭𝘶𝘪 𝘴-𝘢 𝘥𝘦𝘴𝘧𝘢̆𝘴̦𝘶𝘳𝘢𝘵 𝘪̂𝘯𝘵𝘳𝘦 𝘴𝘱𝘪𝘵𝘢𝘭 𝘴̦𝘪 𝘣𝘪𝘳𝘰𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘢𝘤𝘢𝘴𝘢̆. 𝘈 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘧𝘰𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘣𝘪𝘯𝘦 𝘪𝘯𝘧𝘰𝘳𝘮𝘢𝘵 𝘪̂𝘯 𝘥𝘰𝘮𝘦𝘯𝘪𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘤𝘪𝘯𝘦𝘪 𝘪̂𝘯 𝘨𝘦𝘯𝘦𝘳𝘢𝘭 𝘴̦𝘪 𝘢𝘭 𝘤𝘩𝘪𝘳𝘶𝘳𝘨𝘪𝘦𝘪 𝘪̂𝘯 𝘴𝘱𝘦𝘤𝘪𝘢𝘭. 𝘗𝘦𝘳𝘴𝘰𝘯𝘢𝘭 𝘢𝘮 𝘪̂𝘯𝘷𝘢̆𝘵̦𝘢𝘵 𝘧𝘰𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘮𝘶𝘭𝘵𝘦 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘦𝘭. 𝘐̂𝘯 𝘢𝘯𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘴𝘦𝘤𝘶𝘯𝘥𝘢𝘳𝘪𝘢𝘵 𝘭𝘢 𝘉𝘶𝘤𝘶𝘳𝘦𝘴̦𝘵𝘪 𝘱𝘭𝘦𝘤𝘢𝘮 𝘭𝘢 2-3 𝘴𝘢̆𝘱𝘵𝘢̆𝘮𝘢̂𝘯𝘪 𝘰 𝘻𝘪 𝘭𝘢 𝘗𝘭𝘰𝘪𝘦𝘴̦𝘵𝘪 𝘴𝘢̆-𝘭 𝘷𝘢̆𝘥 𝘰𝘱𝘦𝘳𝘢̂𝘯𝘥. 𝘓𝘢 𝘦𝘭 𝘪̂𝘯 𝘴𝘢𝘭𝘢̆ 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘢𝘶 𝘧𝘪 𝘷𝘢̆𝘻𝘶𝘵̦𝘪 𝘤𝘩𝘪𝘳𝘶𝘳𝘨𝘪 𝘣𝘶𝘤𝘶𝘳𝘦𝘴̦𝘵𝘦𝘯𝘪 𝘤𝘢 𝘛. 𝘉𝘶𝘳𝘨𝘩𝘦𝘭𝘦, 𝘐. 𝘑𝘶𝘷𝘢𝘳𝘢, 𝘋. 𝘎𝘦𝘳𝘰𝘵𝘢, 𝘋. 𝘎𝘢𝘷𝘳𝘪𝘭𝘪𝘶 𝘴̦𝘪 𝘋. 𝘚𝘦𝘥𝘭𝘢𝘤𝘦𝘬. 𝘈 𝘧𝘢̆𝘤𝘶𝘵 𝘰 𝘤𝘩𝘪𝘳𝘶𝘳𝘨𝘪𝘦 𝘥𝘦 𝘤𝘶𝘳𝘢𝘫 𝘴̦𝘪 𝘢𝘷𝘢𝘯𝘨𝘢𝘳𝘥𝘢̆.”
— Prof. dr. docent Constantin Chiricuță
𝗜𝗻 𝗺𝗲𝗺𝗼𝗿𝗶𝗮𝗺
𝐼̂𝑛 2002, 𝑙𝑎 𝐸𝑑𝑖𝑡𝑢𝑟𝑎 𝐴𝑐𝑎𝑑𝑒𝑚𝑖𝑒𝑖 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒, 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑃𝑎𝑔𝑖𝑛𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝐼𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎 𝐶ℎ𝑖𝑟𝑢𝑟𝑔𝑖𝑒𝑖 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑟. 𝐴𝑛𝑑𝑟𝑒𝑜𝑖𝑢 𝑎𝑟𝑒 𝑢𝑛 𝑙𝑜𝑐 𝑑𝑒 𝑐𝑖𝑛𝑠𝑡𝑒.
𝐼̂𝑛 2005, 𝑙𝑎 𝐸𝑑𝑖𝑡𝑢𝑟𝑎 𝐶𝑢𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑉𝑒𝑐ℎ𝑒 𝐵𝑢𝑐𝑢𝑟𝑒𝑠̦𝑡𝑖, 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝐷𝑟. 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡𝑖𝑛 𝐴𝑛𝑑𝑟𝑒𝑜𝑖𝑢 𝑠𝑢𝑏 𝑟𝑒𝑑𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑓. 𝑢𝑛𝑖𝑣. 𝑑𝑟. 𝑁𝑖𝑐𝑜𝑙𝑎𝑒 𝐺𝑜𝑟𝑢𝑛. 𝐼̂𝑛 𝑟𝑒𝑐𝑒𝑛𝑧𝑖𝑎 𝑐𝑎̆𝑟𝑡̦𝑖𝑖 𝑑𝑟. 𝐶𝑜𝑟𝑛𝑒𝑙-𝑁𝑖𝑐𝑢 𝑁𝑒𝑎𝑐𝑠̦𝑢 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒: „𝐼̂𝑛 𝑐𝑒𝑙𝑒 112 𝑝𝑎𝑔𝑖𝑛𝑖 𝑎𝑙𝑒 𝑐𝑎̆𝑟𝑡̦𝑖𝑖 𝑠𝑒 𝑎𝑠𝑐𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑚𝑒𝑠𝑎𝑗𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑎 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑎 𝑚𝑒𝑚𝑜𝑟𝑖𝑎 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑎𝑠̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑛𝑜𝑠̦𝑡𝑟𝑖.”
𝐼-𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑜𝑛𝑓𝑒𝑟𝑖𝑡𝑎̆ 𝑚𝑒𝑑𝑎𝑙𝑖𝑎 𝐴𝑐𝑎𝑑𝑒𝑚𝑖𝑒𝑖 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑧𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑠𝑒𝑟𝑣𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑎𝑑𝑢𝑠𝑒 𝑢𝑚𝑎𝑛𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖 (𝑝𝑜𝑠𝑡 𝑚𝑜𝑟𝑡𝑒𝑚).
𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐋𝐗I𝐈 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 20 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟏.
𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̦𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝐋𝐗𝗜

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email