𝗔𝘃. 𝗜𝘀𝘁đ—ŋ𝗮𝘁𝗲 𝗠𝗜𝗖𝗘đ—Ļ𝗖𝗨 (𝟮𝟮.đŸŦ𝟱.𝟭𝟴𝟴𝟭 – 𝟮𝟮.đŸŦ𝟱.𝟭đŸĩ𝟱𝟭)
𝗜𝘀𝘁đ—ŋ𝗮𝘁𝗲 𝗠đ—ļ𝗰𝗲𝘀𝗰𝘂 s-a născut la data de 22 mai 1881, ÃŽn orașul Ploiești, ÃŽn familia profesorului si senatorului liberal Nicolae Micescu. Flăcăul se dezvoltă frumos. Ajuns la vÃĸrsta adolescenței, decide să studieze la Colegiul “I.C. Brătianu“ din Pitești pe care ÃŽl absolvă ÃŽn 1899. Vine la București și se ÃŽnscrie la secția de filologie clasică a Facultății de Litere, dar și la Facultate de Drept. După un semestru, junele pleacă la Paris, ca bursier, și ÃŽČ™i continuă studiile de drept. În 1903, obține diploma, după care se specializează ÃŽn drept roman la Universitatea din MÃŧnchen. Trei ani mai tÃĸrziu, Istrate revine ÃŽn capitala Franței unde obține titlul de doctor ÃŽn drept. Oportunitățile nu ÃŽncetează să apară, așa că este ademenit cu un post de asistent universitar, dar spune pas și revine ÃŽn țară.
În 1905, se ÃŽnscrie ÃŽn Baroul de Argeș, ca peste doi ani să se transfere la Baroul de Ilfov. Animat de idealul unității naționale, Istrate Micescu lupă neobosit ÃŽn războiul de reÃŽntregire și este rănit. Din fericire, nu stă mult la pat, iar după război este ales ÃŽn două rÃĸnduri Decan al Baroului de Ilfov, ca rod al măiestriei cu care pleda la bară.
Între 1907-1920, avocatul Istrate Micescu pledează atÃĸt ÃŽn Capitală, cÃĸt și ÃŽn alte orașe din țară. Se descurcă exemplar, așa că după 1920 schimbă macazul și pledează ÃŽn procese celebre. În lucrarea Mari avocați ai RomÃĸniei, Vasile Nistor ÃŽl descrie astfel: “đŧĖ‚đ‘›đ‘ đ‘ĸ𝑠ĖĻ𝑖 𝑚𝑜𝑑đ‘ĸ𝑙 𝑑𝑒 𝑒đ‘Ĩ𝑝đ‘ĸ𝑛𝑒𝑟𝑒 𝑎 𝑙đ‘ĸ𝑖 đŧ𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑀𝑖𝑐𝑒𝑠𝑐đ‘ĸ 𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑏𝑎𝑟𝑎 𝑎đ‘Ŗ𝑜𝑐𝑎𝑡ĖĻ𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑙𝑎 𝑖Ė‚đ‘›đ‘ŽĖ†đ‘™đ‘ĄĖĻ𝑖𝑚𝑒𝑎 𝑐𝑎𝑡𝑒𝑑𝑟𝑒𝑖. đŋ𝑎 𝑏𝑎𝑟𝑎Ė† 𝑒𝑟𝑎 đ‘ĸ𝑛 𝑙đ‘ĸ𝑝𝑡𝑎Ė†đ‘Ąđ‘œđ‘Ÿ, 𝑎𝑝𝑒𝑙𝑎Ė‚đ‘›đ‘‘ 𝑙𝑎 𝑔𝑙𝑎𝑠đ‘ĸ𝑙 𝑠𝑎Ė†đ‘ĸ đ‘Ŗ𝑜𝑎𝑙𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑜𝑟𝑔𝑎Ė†, 𝑙𝑎 𝑝𝑟𝑖đ‘Ŗ𝑖𝑟𝑖 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑡𝑖đ‘Ŗ𝑒, 𝑙𝑎 𝑔𝑒𝑠𝑡đ‘ĸ𝑟𝑖 𝑓𝑒𝑙𝑖𝑛𝑒, 𝑙𝑎 𝑝𝑎đ‘ĸ𝑧𝑒 𝑠ĖĻ𝑖 𝑡𝑎Ė†đ‘đ‘’đ‘Ÿđ‘– 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑀𝑎𝑟𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎 𝑉𝑜𝑖𝑐đ‘ĸ𝑙𝑒𝑠𝑐đ‘ĸ, 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑔𝑒𝑑𝑖𝑎𝑛𝑎Ė†, 𝑙𝑒 𝑠𝑜𝑐𝑜𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑎 𝑓𝑎Ė†đ‘đ‘ŽĖ‚đ‘›đ‘‘ 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑒𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑠đ‘ĸ𝑏𝑡𝑖𝑙𝑎Ė† 𝑎𝑟𝑡𝑎Ė† 𝑎𝑐𝑡𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎Ė†. đŋ𝑎 𝑐𝑎𝑡𝑒𝑑𝑟𝑎Ė† 𝑡𝑜𝑛đ‘ĸ𝑙 𝑒𝑟𝑎 𝑐𝑎𝑙𝑚 𝑠ĖĻ𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛đ‘ĸđ‘ĸ, 𝑒𝑟đ‘ĸ𝑑𝑖𝑡ĖĻ𝑖𝑎 𝑠ĖĻ𝑖 đ‘ĸ𝑚𝑎𝑛𝑖𝑠𝑚đ‘ĸ𝑙 𝑠𝑝đ‘ĸ𝑛𝑎Ė‚đ‘›đ‘‘đ‘ĸ-𝑠ĖĻ𝑖 𝑐đ‘ĸđ‘Ŗ𝑎Ė‚đ‘›đ‘Ąđ‘ĸ𝑙 𝑐đ‘ĸ 𝑐𝑒𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑝đ‘ĸ𝑟𝑎Ė† 𝑠𝑒𝑛𝑖𝑛𝑎Ė†đ‘Ąđ‘Žđ‘Ąđ‘’.“
Ajunge un nume de referință pentru Barou, astfel, ÃŽn 1936 devine Decan de onoare al Baroului Ilfov și inițiază o mișcare la nivel național ÃŽn cadrul barourilor intitulată Asociația Avocaților RomÃĸni Creștini. Pe lÃĸngă profesia de avocat, Istrate a lucrat și la Creditul Rural apoi este numit de Petre Carp ÃŽn funcția de consilier clasa I, la Ministerul Industriei și Comerțului.
Debutul pedagogic are loc ÃŽn 1907, ca asistent la catedra de drept civil a Facultății de Drept din Capitală. Doi ani mai tÃĸrziu, se ÃŽnscrie la concursul de docență la aceeași catedră, avÃĸndu-i ca adversari pe Nicolae Titulescu, George Plastara, Alexandru Ceban și Cezar Partheniu. Se afișează rezultatele. Cap de listă, Istrate Micescu, pe locul doi, Nicolae Titulescu. Nu e prima ÃŽnfrÃĸngere pe care Istrate o administrează rivalului Titulescu. Cea de-a doua vine ÃŽn 1925, cu ocazia unui concurs organizat la Facultatea de Drept din Iași. Studenții umpleau pÃĸnă la refuz amfiteatrul pentru a-l asculta, ÃŽnsă cariera profesorului Micescu a cunoscut două perioade de suspendare. Prima dată la sfÃĸrșitul lui 1940, la insistențele legionarilor, apoi ÃŽn 1947, de către autoritățile comuniste.
Debutează ÃŽn viața politică pe la 1918, ÃŽn barca liberalilor. Cu timpul se iscă unele discrepanțe ÃŽn partid pe fondul politicii economice și hotărăște să constituie un grup dizident. La 1 decembrie 1937, se ÃŽnscrie ÃŽn Partidul Național-Creștin, cu care prinde două mandate de deputat la Romanați. Apogeul carierei politice ÃŽl reprezintă funcția de ministru al justiției ÃŽn guvernul condus de Gheorghe Tătărescu. După 1940, a lăsat-o mai moale cu politica, asta datorită relațiilor reci cu regimul și persoana lui Ion Antonescu.
Calvarul ÃŽncepe odată cu preluarea puterii de către sovietici. Disprețuit pentru ÃŽnclinațiile politice, Istrate este radiat din Barou, apoi, ÃŽn 1947, fără o hotărÃĸre judecătorească, este arestat timp de două luni. După un an, comuniștii ÃŽi ÃŽnscenează un proces politic și-l condamnă la douăzeci de ani de muncă silnică și zece ani de degradare civică. După spusele martorilor, la aflarea sentinței Micescu ar fi exclamat: “𝑀đ‘ĸ𝑙𝑡ĖĻđ‘ĸ𝑚𝑒𝑠𝑐 𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑜𝑧𝑖𝑡𝑎Ė†đ‘ĄĖĻ𝑖𝑖 𝑖Ė‚đ‘›đ‘Žđ‘™đ‘Ąđ‘’đ‘– đļđ‘ĸ𝑟𝑡ĖĻ𝑖 𝑐𝑎Ė† 𝑚𝑖-𝑎 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑡 𝑜 đ‘Ŗ𝑖𝑎𝑡ĖĻ𝑎Ė† 𝑎𝑡𝑎Ė‚đ‘Ą 𝑑𝑒 𝑙đ‘ĸ𝑛𝑔𝑎Ė† 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑎𝑏𝑖𝑙 đ‘Ŗ𝑜𝑖 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑑𝑜𝑖 𝑠𝑎đ‘ĸ 𝑡𝑟𝑒𝑖 𝑎𝑛𝑖, 𝑖𝑎𝑟 𝑟𝑒𝑠𝑡đ‘ĸ𝑙 𝑖Ė‚đ‘– đ‘Ŗ𝑒𝑡ĖĻ𝑖 𝑓𝑎𝑐𝑒 đ‘Ŗ𝑜𝑖.“
Cauza se rejudecă și se decide ca inculpatul Istrate Micescu să execute doisprezece ani de muncă silnică și cinci ani de degradare socială. La 18 ianuarie 1951, Curtea Militară de Casație și Justiție, a dispus ÃŽnlocuirea pedepsei anterioare cu temniță grea, deoarece legea nu permitea aplicarea muncii silnice la persoanele ÃŽnaintate ÃŽn vÃĸrstă. AtÃĸt de periculos era un bătrÃĸn la 68 de ani.
Dar, prigoana nu se oprește aici. Istrate se ascunde, iar autoritățile pornesc ÃŽn căutarea lui. Parcă ar fi intrat ÃŽn pămÃĸnt, securiștii nu-i dau de urmă. Începe să se joace murdar. În mai 1948, ÃŽi arestează soția și copiii, confiscÃĸndu-i toată averea. Micescu se predă cu condiția ca familia să-i fie lăsată ÃŽn pace. Odată ÃŽncătușat, fugarul este aruncat ÃŽn temnițele de la Aiud. Pătimește cumplit, vÃĸrsta nu-l mai ajută și cade grav bolnav. Dacă pe 22 mai 1881, Istrate intra ÃŽn această lume singur și fără apărare, la 70 de ani distanță, tot ÃŽn aceeași zi, o părăsea. Era tot singur și fără pic de apărare.
đ—Ļ𝘂đ—ŋ𝘀𝗮:
Sorin Popescu, Tudor Prelipceanu, „đŧ𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑀𝑖𝑐𝑒𝑠𝑐đ‘ĸ: đ‘ĸ𝑛 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑎đ‘Ŗ𝑜𝑐𝑎𝑡 𝑠ĖĻ𝑖 𝑟𝑒𝑛đ‘ĸ𝑚𝑖𝑡 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑜𝑟 đ‘ĸ𝑛𝑖đ‘Ŗ𝑒𝑟𝑠𝑖𝑡𝑎𝑟, đ‘ĸ𝑛 𝑎𝑑𝑒đ‘Ŗ𝑎Ė†đ‘Ÿđ‘Žđ‘Ą 𝑚𝑎𝑟𝑡𝑖𝑟 𝑎𝑙 𝑛𝑒𝑎𝑚đ‘ĸ𝑙đ‘ĸ𝑖“, ÃŽn revista Memoria;
Vasile Nistor, „𝑀𝑎𝑟𝑖 𝑎đ‘Ŗ𝑜𝑐𝑎𝑡ĖĻ𝑖 𝑎𝑖 𝑅𝑜𝑚𝑎Ė‚đ‘›đ‘–đ‘’đ‘–â€.
𝗨đĢđĻ𝐚Ė†đĢđĸ𝐭ĖĻđĸ 𝐞𝐩đĸđŦ𝐨𝐝𝐮đĨ 𝐋𝗜đ—Ģ 𝐝đĸ𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟮đŸŗ đ—ŗđ—˛đ—¯đ—ŋ𝘂𝗮đĢđĸ𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟭.
𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀Ė†đ“ĖĻ𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒ĖĻ𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝗟𝗩𝗜𝗜𝗜

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email