𝗧𝗛𝗘𝗢𝗗𝗢𝗥 𝗩𝗔̆𝗖𝗔̆𝗥𝗘𝗦𝗖𝗨 (𝟭𝟴𝟰𝟮 – 𝟭𝟵𝟭𝟯)
„A început primele sale studii la 1850, în pensionatele Monty și Schweitz. La 1854 a plecat în Germania, unde a fost admis, cu autorizarea guvernului, în corpul de cadeți din Prusia și a urmat din 1854 până la 1858 studiile școalei militare preparatorii din Potsdam și școalei centrale militare din Berlin. Totodată, în 1858 și 1859 a frecventat cursurile facultății de litere și de filozofie din Berlin.
La 16 octombrie 1859 s-a înrolat ca soldat voluntar în armata română. A fost numit la 1 ianuarie 1860 sub-ofițer și înaintat la 24 ianuarie 1861 la gradul de sublocotenent. T. Văcărescu a fost chemat la 1863 în statul major al lui Cuza Vodă, ca ofițer permanent de ordonanță; la 1864, a demisionat din armată și, intrat în viața civilă, s-a ocupat de literatură și politică. […] Împreună cu Aurelian, Urechia, Esarcu, Alex. N. Lahovari etc., a fondat atunci „Ateneul românesc” și cu un grup de tineri a făcut parte din comitetul de redacțiune al ziarului „Revista Dunării”, înființat în decembrie 1865, spre a combate cu cea mai mare energie regimul loviturii de stat.
A doua zi după revoluțiunea de la 11 februarie 1866, Th. Văcărescu este numit prefect la Prahova, cu însărcinarea de a trece peste fruntarie, la Brașov, pe detronatul domnitor Cuza. În iulie 1870, e numit agent diplomatic al țării în Serbia.
În septembrie 1872, cu prilejul înființării milițiilor, prevăzute de legea organică a puterei armate, Th. Văcărescu, în calitate de fost ofițer, fu numit locotenent în milițiile călări, iar în iunie 1873, M.S. Domnitorul Carol I îl chemă pe lângă persoana sa, în funcțiunea de mareșalul curții domnești. În octombrie 1876, Th. Văcărescu însoți, ca reprezentant al Curții Domnitorului, pe primul ministru Ionel Brătianu și pe ministrul de rezbel, colonel Slăniceanu, în misiunea pe lângă împăratul Rusiei, Alexandru al II-lea, la Livadia, unde se stabiliră bazele înțelegerii pentru trecerea oștirilor rusești prin România. Iar când isbucni rezbelul din 1877, Th. Văcărescu luă parte la el în calitate de căpitan milițian, atașat marelui cartier general al armatei române, trecu Dunărea și participă la luptele din jurul Plevnei. La 8 aprilie 1881, Th. Văcărescu fu trecut ca locotenent-colonel în rezervă și la octombrie 1882 fu numit ministru președinte pe lângă curțile din Bruxelles și din Haga.
La 28 ianuarie 1885 fu numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Roma, de unde demisionă pentru motive private la 31 august 1885. În 1886 publică volumul I și în 1887 volumul al doilea al scrierei istorice Luptele românilor în rezbelul din 1877-1878, operă care a fost premiată de Academia Română.
La 1 iulie 1888 este numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Viena, post în care funcționează până la 1 iulie 1891. A făcut parte în nenumărate rânduri din parlament, ca deputat și senator”.
𝗦𝘂𝗿𝘀𝗮: 𝗗𝗶𝗺. 𝗥. 𝗥𝗼𝘀𝗲𝘁𝘁𝗶, 𝗗𝗶𝗰𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝘂𝗹 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗲𝗺𝗽𝗼𝗿𝗮𝗻𝗶𝗹𝗼𝗿, 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗶, 𝟭𝟴𝟵𝟳
𝗨𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐗𝐋𝗜𝗫 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟮𝟴 𝗻𝗼𝗶𝗲𝗺𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟎.
𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̦𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝐗𝐋𝗩𝗜𝗜𝗜

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email