𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̦𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝐗𝐗𝐗𝐈𝐗

„𝗟𝗮𝘇𝗮̆𝗿 𝗘𝗗𝗘𝗟𝗘𝗔𝗡𝗨 (n. 1 septembrie 1861, București, Principatele Unite – d. 7 aprilie 1941, București, România) a fost un chimist român, evreu de origine, autor al procesului de rafinare selectivă a fracțiunilor de petrol pe baza solubilității specifice a diverselor clase de hidrocarburi în dioxid de sulf lichid. Principalele direcții de cercetare au fost în domeniile derivaților acidului fenilmetacrilic si fenilizobutiric, acizilor nesaturați din seria aromatică, acțiunii clorurii de sulf asupra anilinei, acțiunii cloratului asupra oxiacizilor, sintetizării fenilizopropilaminei (benzedrinei), chimiei rafinării și chimizării petrolului.

S-a născut la București la 1 septembrie 1862, în familia numeroasă a muncitorului strungar Șaie Edeleanu, mai târziu familia mutându-se la Focșani. Micul Lazăr, dovedind reale aptitudini pentru însușirea cunoștințelor științifice, este trimis la vârsta de 12 ani la București pentru a-și continua studiile. Învață la Liceul „Sf. Sava”, întreținându-se din meditații și trăind în condiții precare, găzduit într-un subsol. Muncește din greu, timp de un an, după susținerea bacalaureatului (1882) și agonisește astfel bani pentru a se înscrie la Universitate.

După absolvirea liceului pleacă la Berlin unde studiază chimia. Printre profesorii pe care i-a avut la renumita universitate germană s-au numărat: A.W. v. Hofmann, C.F. Rammelsberg și H.L. v. Helmholtz.

În anul 1887 obține titlul de doctor în chimie cu cercetarea „Asupra unor derivați ai acizilor fenilmetacrilici și fenilizobutirici”, în cadrul căreia descoperă fenilizopropilamina, cunoscută în medicină sub numele de „benzedrină”, cu o importantă acțiune stimulatoare asupra sistemului nervos. Efectul farmacologic psihostimulant al amfetaminei a fost descoperit mai târziu în anii 1920.

Pleacă pentru o perioadă la Londra și lucrează, ca șef de lucrări, la Royal Artilery College. În această perioadă face, împreună cu Ch.F. Cross și E.J. Bevan, cercetări în vederea obținerii unui tip de mătase artificială neinflamabilă. De asemenea, lucrează împreună cu R. Meldola pentru obținerea unor coloranți pe bază de oxazină.

Întors în țară, și-a câștigat aprecierea chimistului Constantin I. Istrati, care l-a reținut ca asistent și apoi ca șef de lucrări la catedra de chimie organică a Facultății de Științe din București. În 1897 este numit director al Laboratorului de Chimie din Serviciul Minelor, iar în 1906 șeful Laboratorului de Chimie al Institutului Geologic (înființat în acel an) și în același timp director al rafinăriei Vega, aflată în proprietatea companiei germane Diskont. În anul următor, 1907, face parte din comitetul de organizare al Congresului Petrolului de la București și publică împreună cu Ion Tănăsescu importanta sa monografie „Studiul petrolului român – Proprietăți fizice și tehnice”.

Întâlnirea sa cu Georg Solmssen, reprezentantul concernului german care construia rafinăria Vega Ploieşti, i-a facilitat numirea în funcţia de director al laboratorului de cercetări ştiinţifice. Pe Lazăr Edeleanu îl interesa obţinerea unui petrol lampant de bună calitate care să poată fi comercializat pe piaţa mondială. Folosind ca solvent dioxidul de sulf lichid, Edeleanu a creat un procedeu eficient. Pentru efectuarea experimentelor sale a realizat prima instalaţie semiindustrială de rafinare la rafinăria Vega din Ploieşti.

Anul 1908 este acela în care concepe cea mai însemnată dintre invențiile lui, cunoscutul „procedeu Edeleanu”, constând în rafinarea produselor petrolifere cu dioxid de sulf lichid ca dizolvant selectiv, care asigura extragerea selectivă a hidrocarburilor aromatice (benzen, toluen, xilen etc.). Procedeul a fost aplicat mai întîi experimental în România la rafinăria Vega, apoi industrial în Franța (la Rouen, de catre German Borsig Company) și ulterior în lumea întreagă. A fost director al rafinăriei Vega (1906-1910), iar în perioada 1900-1913 a reprezentat România la congresele și reuniunile internaționale legate de petrol de la Paris (1900), Liège (1905), București (1907), Londra (1909) și Viena (1913).

Începând din 1910 se stabilește în Germania, unde se consacră industrializării procesului de rafinare a petrolului cu bioxid de sulf lichid, fiind și director la „Allgemeine Gesellschaft für Chemiche Industrie”, care, în onoarea inventatorului român, a primit numele de „Edeleanu Gesellschaft” și care funcționează și astăzi în Frankfurt. Această firmă a înregistrat în 1932 marca „Edeleanu” (reînnoită până în zilele noastre) – marcă pentru grupele de produse: hidrocarburi, carburanți pentru motoare, uleiuri pentru transformator, uleiuri pentru întrerupătoare și turbine, ulei alb, instalații și elemente de instalații pentru îmbunătățirea hidrocarburilor. În timpul regimului național-socialist din Germania compania Edeleanu a fost cumpărată de firma Deutsche Erdöl-AG, iar ulterior a trecut din mână în mână până ce în anul 2002 a fost cumpărată de firma Uhde, aparținând concernului ThyssenKrupp.

În anul 1960, existau 80 de „instalații Edeleanu” în diferite țări ale lumii. „Procedeul Edeleanu, sublinia Costin D. Nenițescu, a devenit și este astăzi încă, sub forma multiplelor sale variante, procedeul de bază al fabricării uleiurilor de calitate superioară”.

Edeleanu a obținut 212 brevete de invenții, în România, dar și în SUA, Germania, Franța, Austria, Suedia, Olanda etc.

În 1932 s-a întors în ţară şi şi-a continuat activitatea de cercetare, menţinând legătura cu cercurile ştiinţifice din afara ţării. S-a stins din viaţă la 7 aprilie 1941.”

𝐏𝐫𝐞𝐦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐨𝐧𝐨𝐫𝐮𝐫𝐢

• 1906 – 𝒐𝒓𝒅𝒊𝒏𝒖𝒍 𝑹𝒆𝒈𝒆𝒍𝒆 𝑳𝒆𝒐𝒑𝒐𝒍𝒅 𝒂𝒍 𝑩𝒆𝒍𝒈𝒊𝒆𝒊, 𝒄𝒖 𝒈𝒓𝒂𝒅𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒐𝒇𝒊𝒕̦𝒆𝒓

• 1910 – 𝒎𝒆𝒎𝒃𝒓𝒖 𝒂𝒍 „𝑺𝒐𝒄𝒊𝒆𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒊 𝒅𝒆 𝑺̦𝒕𝒊𝒊𝒏𝒕̦𝒆 𝑵𝒂𝒕𝒖𝒓𝒂𝒍𝒆” 𝒅𝒊𝒏 𝑴𝒐𝒔𝒄𝒐𝒗𝒂

• 1925 – 𝒎𝒆𝒎𝒃𝒓𝒖 𝒅𝒆 𝒐𝒏𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒍 „𝑰𝒏𝒔𝒕𝒊𝒕𝒖𝒕𝒆 𝒐𝒇 𝑷𝒆𝒕𝒓𝒐𝒍𝒆𝒖𝒎 𝑻𝒆𝒄𝒉𝒏𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒔𝒕𝒔” 𝒅𝒊𝒏 𝑳𝒐𝒏𝒅𝒓𝒂 (1925),

• 1932 – 𝒎𝒆𝒅𝒂𝒍𝒊𝒂 𝑻𝒉𝒆𝒐𝒑𝒉𝒊𝒍𝒖𝒔 𝑹𝒆𝒅𝒘𝒐𝒐𝒅 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒂𝒈𝒂 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒔̦𝒕𝒊𝒊𝒏𝒕̦𝒊𝒇𝒊𝒄𝒂̆ 𝒅𝒆𝒔𝒇𝒂̆𝒔̦𝒖𝒓𝒂𝒕𝒂̆ 𝒊̂𝒏 𝒅𝒐𝒎𝒆𝒏𝒊𝒖𝒍 𝒄𝒉𝒊𝒎𝒊𝒆𝒊 𝒂𝒏𝒂𝒍𝒊𝒕𝒊𝒄𝒆

• 1932 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒏𝒖𝒎𝒊𝒕 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒊𝒍𝒊𝒆𝒓 𝒆𝒄𝒐𝒏𝒐𝒎𝒊𝒄 𝒐𝒏𝒐𝒓𝒊𝒇𝒊𝒄 𝒂𝒍 𝑹𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒊𝒆𝒊 𝒊̂𝒏 𝑮𝒆𝒓𝒎𝒂𝒏𝒊𝒂.

𝐒𝐮𝐫𝐬𝐚: 𝐖𝐢𝐤𝐢𝐩𝐞𝐝𝐢𝐚

𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐗L 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 19 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟎.