𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̦𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝐗𝐗𝐗𝐈𝐕

„ 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐒𝐢𝐦𝐚𝐜𝐡𝐞 (n. 5 noiembrie 1905, Cosminele, Judeţul Prahova, România – d. 17 ianuarie 1972, Ploiești, România) a fost un profesor de istorie, inițiatorul rețelei muzeale prahovene.

Cel mai cunoscut muzeu înființat de profesorul Nicolae Simache este Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din municipiul Ploiești.

S-a născut în anul 1905, în comuna Cosminele din județul Prahova. În anul 1936, Președintele Așezământului Cultural ”Nicolae Iorga”, din Ploiești, profesorul universitar- arhitect Toma T. Socolescu, a aprobat angajarea profesorul Nicolae Simache ca Director de bibliotecă și muzeu”.

Dupǎ ce a absolvit școala primarǎ din satul natal și cursurile prestigiosului Liceu „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, s-a numǎrat printre studenții Facultǎții de Drept – secția istorie, din cadrul Universitǎții din București, obținând în anul 1931 licența cu „Magna cum laudae”.

Incepand din toamna acelui an (1931) si panǎ la sfarsitul anului scolar 1968-1969, prof. Nicolae Simache s-a dedicat, in primul rand, cu imensa capacitate si dragoste de muncǎ, nobilei activitǎti didactice din invǎtǎmantul secundar. Initial a fost numit profesor suplinitor la Liceul “Sfintii Petru si Pavel” si apoi la Liceul Comercial din Buzǎu, de unde revine titular la catedra de istorie a acestui vestit liceu ploiestean, unde cu câțiva ani în urmǎ fusese elev, institutie pe care a servit-o in mod exemplar panǎ in anul pensionǎrii (1969). In perioada celui de-al Doilea Rǎzboi Mondial, a indeplinit si functia de director al internatului de bǎieti, iar anterior, o scurtǎ perioadǎ (1936-1939) s-a aflat la carma Pinacotecii de Artǎ din localitate. Cei mai multi dintre elevii sǎi au devenit specialisti in diverse domenii ale economiei nationale, invǎtǎmantului, culturii si artelor. Este suficient sǎ amintim pe ilustrii oameni de stiintǎ: acad. Eugen Simion, fost presedinte al Academiei Romane, in perioada 1998-2006, savantul Basarab Nicolescu (Franta), poetul Nichita Stǎnescu si prof. univ. dr. ing. Mircea Petrescu, membri de onoare ai Academiei Romane, istoricul si criticul literar Valeriu Rapeanu s.a.

Referindu-se la profesorul sǎu de istorie, acad. Eugen Simion scria: “Prof. Nicolae Simache a fost un adevǎrat Apostol. Stia enorm de multǎ carte si era, in sensul cel mai plin al termenului, un mare profesor de liceu. Un profesor de altǎ data, devotat panǎ la mania misiei sale didactice. Era, in felul sǎu, un apostol intr-o istorie care ii rǎsturnase toate valorile si toate modelele intelectuale. Nicolae Simache isi sacrifica, realmente, viata personalǎ pentru scoalǎ”.

Incepand de la 1 aprilie 1953, in paralel cu prestigioasa activitate didacticǎ, prin Decizia nr. 24919/149 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Ploiesti, prof. Nicolae Simache este numit, prin transfer, in postul de director al Muzeului Regional de Istorie, urmand a activa, prin cumul, in continuare ca profesor la Liceul “I.L. Caragiale”.

Beneficiind de un exceptional sprijin financiar si moral din partea forurilor de conducere ale culturii si administrative ale regiunii, prof. Nicolae Simache a izbutit sǎ achizitioneze un extraordinar volum de bunuri muzeale (peste 200.000 piese) din domeniul istoriei, culturii, etnografiei, artelor vizuale, artei populare, orologeriei, cǎrtii vechi romanesti etc, ce au stat la baza constituirii, intr-un timp record, in primul rand a expozitiei permanente a Muzeului Regional de Istorie (inauguratǎ la 9 ianuarie 1955), a sectiilor de istorie contemporanǎ, etnografie si artǎ popularǎ din Palatul Culturii si a unei adevǎrate salbe de muzee, inclusiv memoriale, dedicate unor marcante personalitǎti ale spiritualitǎtii romanesti, care s-au nǎscut, au trǎit si creat pe strǎvechile meleaguri prahovene: Nicolae Grigorescu (1955), I. L. Caragiale (1962), B. P. Hasdeu si Nicolae Iorga (1965), Cezar Petrescu si Muzeul Epocii “Matei Basarab si Constantin Brancoveanu” (1967), Andrei Rǎdulescu (1970) etc. Tot in 1967, au fost inaugurate: Muzeul Tiparului si Cǎrtii Vechi Romanesti, Muzeul Scriitorilor targovisteni si o expozitie permanentǎ “I.L.Caragiale” in comuna natalǎ a marelui dramaturg – institutii aflate dupǎ 1968 pe teritoriul judetului Dambovita.

Exceptionala sa activitate didacticǎ, muzeograficǎ si de cercetare stiintificǎ a fost rǎsplǎtitǎ de statul roman cu importante ordine si medalii, cu titlul de “Profesor emerit” – si Medalia de merit, cu o seamǎ de diplome de onoare si de excelentǎ.

In urma unei neiertǎtoare boli – cand incǎ se afla in plinǎ putere de muncǎ (organizarea expozitiei Muzeului Ceasului in actuala clǎdire) – dupǎ circa douǎ luni de internare la Spitalul Municipal, unde medici din Ploiesti si din Capitalǎ au fǎcut enorme eforturi pentru a-i salva viata, in dimineata zilei de 17 ianuarie 1972 a trecut in eternitate, indoliind pentru multǎ vreme invǎtǎmantul, cultura si muzeografia prahoveanǎ si romaneascǎ.

Sicriul cu corpul sǎu neinsufletit a fost depus la sala 137 a Palatului Culturii, unde numerosi reprezentanti ai institutiilor de culturǎ din Capitalǎ, din judet si din tarǎ i-au adus un ultim si binemeritat omagiu. Au rostit alocutiuni, la adunarea omagialǎ din ziua de 20 ianuarie 1972, profesorii Mihail Vulpescu – presedintele Comitetului Judetean de Culturǎ si Artǎ, arheologii Victor Teodorescu si Gheorghe Diaconu, prof. emerit Aspasia Vasiliu – directoarea liceului “I. L. Caragiale”, profesorii Nora Costescu si Constantin Rapeanu, prof. univ. dr. doc. George Potra, dupǎ care, conform dorintei profesorului, cortegiul ce a parcurs un itinerariu pe langǎ institutiile la care a slujit marele istoric s-a indreptat spre comuna natalǎ – Cosminele.

Ulterior, in semn de recunostintǎ si pretuire a marelui om de stiintǎ si culturǎ, la scoala in care a invǎtat in satul Cosmina de Sus, in anul 1995 s-a asezat o placǎ omagialǎ; in centrul comunei si in curtea Muzeului Ceasului – ce-i poartǎ numele – s-au dezvelit busturi monumentale, iar strada din fata clǎdirii Muzeului Ceasului si o scoalǎ din municipiul Ploiesti ii poartǎ cu cinste numele.

Poetul Nichita Stănescu povestea cum profesorul Nicolae Simache l-a convins să-și schimbe numele de poet, cu care semna până atunci (numele din catalog, adică Stănescu Hristea): „𝑀𝑎̆, 𝑡𝑢 𝑓𝑎𝑐𝑖 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑖𝑠𝑡𝑖𝑐𝑎̆, 𝑆𝑡𝑎̆𝑛𝑒𝑠𝑐𝑢 𝐻𝑟𝑖𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑛𝑢𝑚𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑜𝑙𝑑𝑎𝑡 𝑚𝑜𝑟𝑡 𝑙𝑎 𝑀𝑎̆𝑟𝑎̆𝑠̦𝑒𝑠̦𝑡𝑖, 𝑛-𝑜 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑒 𝑐𝑖𝑡𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑖. 𝑇𝑒 𝑐ℎ𝑒𝑎𝑚𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑁𝑖𝑐ℎ𝑖𝑡𝑎, 𝑖𝑎 𝑝𝑢𝑛𝑒-𝑙 𝑡𝑢 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒, 𝑐𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑖𝑧𝑏𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑏𝑖𝑛𝑒 𝑐𝑢 𝑆𝑡𝑎̆𝑛𝑒𝑠𝑐𝑢, 𝑠̦𝑖 𝑡𝑒 𝑡̦𝑖𝑛𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑙𝑢𝑚𝑒𝑎!”

Muzee înființate

• Casa Hagi Prodan din Ploiești (actualul Muzeu Casă de Târgoveț);

• Casa Domnească din Brebu;

• Muzeul B. P. Hașdeu din Câmpina;

• Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploiești;

• Muzeul Cezar Petrescu din Bușteni;

• Muzeul Conacul Bellu din Urlați;

• Muzeul Covorului Popular din Ploiești (desființat);

• Muzeul Ion Luca Caragiale Ploiești;

• Muzeul de Istorie din Ploiești;

• Muzeul Nicolae Iorga din Vălenii de Munte;

• Muzeul Scriitorilor Târgovișteni din Târgoviște;

• Muzeul Tiparului și Cărții Vechi din Târgoviște;

În afară de Muzeul Ceasului, care îi poartă numele, în municipiul Ploiești există în prezent și o școală gimnazială cu numele „Prof. Nicolae Simache”.

De asemenea, strada pe care se află Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” poartă numele renumitului om de cultură.

În anul 1995, la școala din satul Cosmina de Sus, Prahova, unde a învățat în copilărie Nicolae Simache, a fost amplasată o placă memorială, iar în centrul comunei Cosminele un bust al acestuia. Un bust monumental al profesorului Nicolae Simache a fost dezvelit și în curtea Muzeului Ceasului.”

𝐃𝐞𝐩𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐒𝐈𝐌𝐀𝐂𝐇𝐄 𝐢̂𝐧 𝐢̂𝐧𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐟𝐨𝐬𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬𝐚̆𝐮 𝐞𝐥𝐞𝐯, 𝐌𝐢𝐫𝐜𝐞𝐚 – 𝐀𝐮𝐫𝐞𝐥 𝐆𝐨𝐜𝐢𝐦𝐚𝐧:

„Despre el se spunea încă înainte să-l cunosc:

𝐿𝑎 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑙𝑡̧ 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑎𝑑𝑎̆ 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑒 𝑢𝑛 𝑛𝑎𝑠,

𝐻𝑜𝑝 𝑠̧𝑖 𝑛𝑒𝑎 𝑆𝐼𝑀𝐴𝐶𝐻𝐸 𝑑𝑢𝑝’𝑢𝑛 𝑠𝑓𝑒𝑟𝑡 𝑑𝑒 𝑐𝑒𝑎𝑠

La început profesorul SIMACHE era celebru pentru nasul său şi asta mai ales pentru cei care nu îl cunoscuseră personal. Semna în catalog prescurtat NIS, mai toată lumea îi zicea Nas, iar apropiaţii îi spuneau SIMAŞ ori Nea Nicu. A fost un om extraordinar care a creat generaţii de elevi, a educat ca director al internatului copii de la ţară, făcând din ei oameni de nădejde, cu stofă de viitori intelectuali, pentru care a primit titlul de profesor emerit. A organizat nu mai puţin de 21 muzee sau case memoriale, a lăsat în urmă o salbă de muzee cu care oraşul nostru se va mândri întotdeauna, o stradă şi un liceu îi poartă numele, un lucrul important este numele poetic pe care i l-a sugerat elevului său STĂNESCU Hristea Nichita:

-𝑆𝑡𝑎̆𝑛𝑒𝑠𝑐𝑢𝑙𝑒, 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑒𝑧𝑖 𝑁𝑖𝑐ℎ𝑖𝑡𝑎 𝑆𝑇𝐴̆𝑁𝐸𝑆𝐶𝑈, 𝑓𝑖𝑖𝑛𝑑𝑐𝑎̆ 𝑢𝑛 𝑝𝑜𝑒𝑡 𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒𝑣𝑜𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑢𝑛 𝑛𝑢𝑚𝑒 𝑐𝑢 𝑟𝑒𝑧𝑜𝑛𝑎𝑛𝑡̧𝑎̆.

Iată cum relata Nichita momentul … profesorul meu de istorie Nicolae SIMACHE, un strălucit savant şi un mare pedagog, care ne-a format pe noi toţi în spiritul dragostei de ţară şi al cunoaşterii istoriei patriei noastre, dar nu numai atâta, ci şi într-un spirit de înaltă curăţenie mi-a zis:

– “𝑀𝑎̆, 𝑡𝑢 𝑓𝑎𝑐𝑖 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑖𝑠𝑡𝑖𝑐𝑎̆, 𝑆𝑡𝑎̆𝑛𝑒𝑠𝑐𝑢 𝐻𝑟𝑖𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑛𝑢𝑚𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑜𝑙𝑑𝑎𝑡 𝑚𝑜𝑟𝑡 𝑙𝑎 𝑀𝑎̆𝑟𝑎̆𝑠̧𝑒𝑠̧𝑡𝑖, 𝑛-𝑜 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑒 𝑐𝑖𝑡𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑖 ; 𝑡𝑒 𝑐ℎ𝑒𝑎𝑚𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑁𝑖𝑐ℎ𝑖𝑡𝑎, 𝑖𝑎 𝑝𝑢𝑛𝑒-𝑙 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑐𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑖𝑧𝑏𝑒𝑠̧𝑡𝑒 𝑎𝑖𝑢𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑢 𝑆𝑡𝑎̆𝑛𝑒𝑠𝑐𝑢 𝑠̧𝑖 𝑡𝑒 𝑡̧𝑖𝑛𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑙𝑢𝑚𝑒𝑎”. Şi atunci am semnat Nichita, tatei nu i-a prea plăcut numele ăsta, că era după socru-său. Pe urmă m-am obişnuit şi eu cu el, şi aşa a rămas, fiind tot numele meu … (În familia Stănescu băieţii primeau două prenume, primul al bunicului din patrea tatei şi al doilea al bunicului din partea mamei, aşa că la catalog era strigat STĂNESCU Hristea Nichita).”

𝐒𝐮𝐫𝐬𝐚:

𝟏. 𝐖𝐢𝐤𝐢𝐩𝐞𝐝𝐢𝐚;

𝟐. 𝐳𝐢𝐚𝐫𝐮𝐥𝐩𝐫𝐚𝐡𝐨𝐯𝐚.𝐫𝐨;

𝟑. 𝐒𝐢𝐭𝐞-𝐮𝐥 𝐠𝐨𝐜𝐢𝐦𝐚𝐧.𝐜𝐨𝐦.

𝐔𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭̦𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐗𝐗𝐗𝐕 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟏𝟔 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟎.