
ðððððð ððÌððÌððððð
âðð¡ððšððšð« ððÌððÌð«ðð¬ðð® (17 aprilie 1842 – 1913) a început primele sale studii la 1850, în pensionatele Monty Èi Schweitz. La 1854 a plecat în Germania, unde a fost admis, cu autorizarea guvernului, în corpul de cadeÈi din Prusia Èi a urmat din 1854 pânÄ la 1858 studiile Ècoalei militare preparatorii din Potsdam Èi Ècoalei centrale militare din Berlin.
TotodatÄ, în 1858 Èi 1859 a frecventat cursurile facultÄÈii de litere Èi de filozofie din Berlin. La 16 octombrie 1859 s-a înrolat ca soldat voluntar în armata românÄ. A fost numit la 1 ianuarie 1860 sub-ofiÈer Èi înaintat la 24 ianuarie 1861 la gradul de sublocotenent. T. VÄcÄrescu a fost chemat la 1863 în statul major al lui Cuza VodÄ, ca ofiÈer permanent de ordonanÈÄ; la 1864, a demisionat din armatÄ Èi, intrat în viaÈa civilÄ, s-a ocupat de literaturÄ Èi politicÄ.
[âŠ] ÃmpreunÄ cu Aurelian, Urechia, Esarcu, Alex. N. Lahovari etc., a fondat atunci âAteneul românescâ Èi cu un grup de tineri a fÄcut parte din comitetul de redacÈiune al ziarului âRevista DunÄriiâ, înfiinÈat în decembrie 1865, spre a combate cu cea mai mare energie regimul loviturii de stat. A doua zi dupÄ revoluÈiunea de la 11 februarie 1866, Th. VÄcÄrescu este numit prefect la Prahova, cu însÄrcinarea de a trece peste fruntarie, la BraÈov, pe detronatul domnitor Cuza.
Ãn iulie 1870, e numit agent diplomatic al ÈÄrii în Serbia. Ãn septembrie 1872, cu prilejul înfiinÈÄrii miliÈiilor, prevÄzute de legea organicÄ a puterei armate, Th. VÄcÄrescu, în calitate de fost ofiÈer, fu numit locotenent în miliÈiile cÄlÄri, iar în iunie 1873, M.S. Domnitorul Carol I îl chemÄ pe lângÄ persoana sa, în funcÈiunea de mareÈalul curÈii domneÈti.
Ãn octombrie 1876, Th. VÄcÄrescu însoÈi, ca reprezentant al CurÈii Domnitorului, pe primul ministru Ionel BrÄtianu Èi pe ministrul de rezbel, colonel SlÄniceanu, în misiunea pe lângÄ Ã®mpÄratul Rusiei, Alexandru al II-lea, la Livadia, unde se stabilirÄ bazele înÈelegerii pentru trecerea oÈtirilor ruseÈti prin România. Iar când isbucni rezbelul din 1877, Th. VÄcÄrescu luÄ parte la el în calitate de cÄpitan miliÈian, ataÈat marelui cartier general al armatei române, trecu DunÄrea Èi participÄ la luptele din jurul Plevnei.
La 8 aprilie 1881, Th. VÄcÄrescu fu trecut ca locotenent-colonel în rezervÄ Èi la octombrie 1882 fu numit ministru preÈedinte pe lângÄ curÈile din Bruxelles Èi din Haga.
La 28 ianuarie 1885 fu numit trimis extraordinar Èi ministru plenipotenÈiar la Roma, de unde demisionÄ pentru motive private la 31 august 1885.
Ãn 1886 publicÄ volumul I Èi în 1887 volumul al doilea al scrierei istorice âð¿ð¢ðð¡ððð ððððÌððððð ðÌð ððð§ðððð¢ð ððð 1877-1878â, operÄ care a fost premiatÄ de Academia RomânÄ.
La 1 iulie 1888 este numit trimis extraordinar Èi ministru plenipotenÈiar la Viena, post în care funcÈioneazÄ pânÄ la 1 iulie 1891.
A fÄcut parte în nenumÄrate rânduri din parlament, ca deputat Èi senatorâ.
(Dim. R. Rosetti, DicÈionarul contemporanilor, BucureÈti, 1897)
â
ððð¬ðð«ð¢ðð«ð ðð©ðÌð«ð®ððÌ ð¢Ìð§ ðŠðšð§ðšð ð«ððð¢ð ðšð«ðð¬ÌŠð®ð¥ð®ð¢ ðð¥ðšð¢ðð¬ÌŠðð¢, ðð ðð¢ð¡ðð¢ð¥ ððð¯ðð¬ððšð¬:
â ðððšððšð« ððÌððÌð«ðð¬ðð® (1842-1914) a fost elev al Ècolii militare din Berlin pe la 1858 Èi al FacultÄÈii de Litere din acel oraÈ.
La 1861 a fost avansat sublocotenent. A demisionat însÄ din armatÄ la 1864, intrând în politici. A combÄtut lovitura de stat. Prefect in 1866, reprezentant al guvernului la Berlin în chestia cÄilor ferate (1870), agent diplomatic în Serbia la 1871, mareÈal al CurÈii la 1873, Teodor VÄcÄrescu a luat parte la rÄzboiul pentru independenÈÄ cu gradul de cÄpitan.
Apoi – ministru plenipotenÈiar la Bruxelles 1882, la Roma 1885 Èi la Viena 1888.
A fost deputat Èi senator în mai multe rânduri, ca reprezentant al judeÈului Prahova – apÄrând totdeauna interesele ploeÈtenilor.
A fost membru fondator al Ateneului român din BucureÈti.
A scris : âð¿ð¢ðð¡ððð ð
ðððÌððððð ðÌð ððð ðððð¢ð ððð 1877-78″.
Discursurile lui politice i s’au publicat de Badea Mangâru în anul 1915.â
ðð®ð«ð¬ð:
ð. ð ðð¥ðð«ð¢ðð©ðšð«ðð«ðððð¥ðšð«.ð«ðš;
ð. ððšð§ðšð ð«ððð¢ð ðšð«ðð¬ÌŠð®ð¥ð®ð¢ ðð¥ðšð¢ðð¬ÌŠðð¢ ðð ðð¢ð¡ðð¢ð¥ ððð¯ðð¬ððšð¬, ðð¢ð©ðð«ð®ð¥ âððð«ððð ððšðŠðÌð§ððð¬ððÌâ, ðð®ðð®ð«ðð¬ÌŠðð¢, ðððð / ð©.ððð.
ðð«ðŠðÌð«ð¢ðÌŠð¢ ðð©ð¢ð¬ðšðð®ð¥ ðððð ðð¢ð§ ðð ð¢ð®ð¥ð¢ð ðððð.